Sport

Florin Mergea a ieşit la atac după meciurile de la Cluj: „Statul român nu a făcut nimic. Nu vine nimeni din spate. Am merita mai multă apreciere”

Jucătorul român de tenis Florin Mergea, cel care a adus, alături de Horia Tecău, un punct României în confruntarea cu Spania de la Cluj, a ţinut să facă referire şi la viitorul tenisului românesc.

Acesta a jucat pentru prima oară un meci la simplu după mai bine de trei ani, pierdut cu Roberto Bautista la Cluj, fiind nevoit să facă asta după ce Marius Copil s-a accidentat. Nemulţumit de numărul mic de jucători români aflaţi la nivel înalt, numărul 16 ATP în clasamentul de dublu a spus că el şi Horia Tecău au obţinut câteva rezultate pe care România nu le-ar merita şi a criticat lipsa de implicare a statului român.

„În meciul cu Spania am demonstrat în multe momente că se poate, pentru că nu ne putem compara cu ei din punct de vedere al clasamentului. Acum, cum zicea Hagi, să vedem ce se întâmplă după generaţia noastră. E dureros că suntem criticaţi peste tot, că pierdem pe nu ştiu unde, pentru că rezultatele noastre sunt obţinute prin munca noastră. Statul român nu a făcut absolut nimic până acum şi în următorii 10 ani nu vine nimeni din spate. Am merita mai multe aprecieri decât avem în momentul de faţă. E dureros că joci sub culorile României şi lumea nu te apreciază aşa cum ar trebui să o facă. E foarte greu, ca jucători venind din România, dar avem finala de la Turneul Campionilor, finala de la Wimbledon, rezultate pe care nici nu ar trebui să le avem ca români”, a declarat Mergea la conferinţa de presă de după jocul cu Bautista, potrivit CJSport.ro.

Săptămâna viitoare, perechea Mergea-Tecău se va afla la turneul de la Washington, primul pe care îl va juca împreună în vederea pregătirii pentru Jocurile Olimpice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *