In vizor

Floreștiul, terorizat de găști de „golani”. Cetățenii sunt agresați fizic și verbal, iar autoritățile statului asistă neputincioase

Scris de 511

Cetățenii din Florești susțin că în ultima perioadă au apărut o serie de „găști” care agresează fizic și verbal în special copiii. Ultimul incident a avut loc într-o stație de autobuz, când mai mulți copii care se întorceau de la școală au fost agresați de un grup de tineri. 

,,Vă rog frumos cei care ați fost în seara aceasta în stație la M 21 pe Bucium la ora 20.30 și ați văzut gasca de golani care s au legat de copii de 15 ani să îmi scrieți în mesaj privat. ACEȘTI GOLANI NU POT SĂ ÎȘI FACĂ AȘA DE CAP FĂRĂ SĂ NICI UN MOTIV. Pe viitor putem fi noi victime. Trebuie da ți pe mâna poliție doar cu ajutorul vostru cei care ați fost martori la eveniment. Copii așteptau autobuz sa vină acasă.”, a postat pe o rețea de socializare probabil o mămică îngrijorată.

Aceasta susține că băiatul său a fost lovit și a scăpat doar pentru că a reușit să se ascundă în scara de bloc unde locuia bunica lui.

Postarea a stânit un val de comentarii de la persoane care recunosc că și ei sau copiii lor au fost victimele unor astfel de grupuri. Aceștia susțin că nu doar că tinerii sunt agresivi, însă unii dintre ei au ajuns să fure în autobuze sau în magazine. Au existat o serie de plângeri de la mai mulți floreșteni care susțin că le-a dispărut portofelul în timp ce se aflau la cumpărături. 

”Atenție la buzunare, stimati cetateni! Doua domnisoare mai bronzate mi-au desfăcut ghiozdanu-n Lidl Floresti, noroc ca am simțit. Cei de la Lidl nu pot face nimic, fără prezența poliției și fără plângere scrisă la poliție, deci tot ce e posibil ca domnisoarele sa nu fi iesit cu mana goala din magazin”, dezvăluie o femeie care a fost aproape să fie victima unui furt.

Prea puțină lume ajunge însă să facă plângere la poliție, poate și pentru că cel mai adesea polițiștii nu reușesc să îi identifice pe agresori, sau și dacă îi identifică aceștia sunt minori și nu au ce să le facă. 

Un grup de astfel de hoațe acționează de ani de zile și în Cluj-Napoca, dar deși polițiștii știu cine sunt nu le poate face nimic. Maxim le amendează, însă acele amenzi nu vor fi plătite niciodată. 

Autoritățile statului nu pot să declare că sunt legate de mâini, asta în timp ce golanii și hoții își fac de cap. Cetățenii din Cluj-Napoca sau Florești trăiesc cu teamă că vor fi jefuiți, sau mai grav că le vor fi agresați copiii. Polițiștii clujeni trebuie să găsească soluții pentru a stopa aceste fenomene. Dacă sunt anumite zone care au fost identificate de cetățeni ca fiind problematice, atunci ar trebui să patruleze acolo mai des, pentru a-i descuraja pe golanii care profită de clemența poliței. 

Poliția Locală Florești ar trebui să acorde mai multă importanță acestui fenomen, mai ales că acum nu îl mai au pe Șulea care să îi țină ocupați cu amendarea cetățenilor pentru ceea ce postează pe Facebook.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 52 mins General
    Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean: Supraimpozitarea contractelor part-time, ”o încălcare a libertății muncii”. În Constituție este definit ”dreptul la muncă”, nu ”obligația la muncă”
  • Acum 2 hours Justitie
    TÂRZIU, EXTREM DE TÂRZIU pentru o Justiție care se vrea europeană, Ion ”Ilici” Iliescu este retrimis în judecată pentru CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII în Dosarul Revoluției din decembrie 1989. Dosarul ”loviturii” de stat începute după fuga lui Ceaușescu
  • Acum 2 hours FOTOGRAFILA
    CUM SE ”SCOATE” CTP din ”VINEREA VERDE”: Iar au lăsat tarif de metropolitan pe linia 35
  • Acum 4 hours Vocea ta
    Emil Boc şi administraţia sa îi abuzează administrativ pe clujenii care se lasă abuzaţi. Nici măcar despăgubirile mizerabile stabilite pentru exproprierile de la “La Terenuri” nu s-au plătit
  • Acum 4 hours Din oras
    Ploaia de vară a făcut ravagii în baza sportivă “La Terenuri” din Mănăștur. Aşa este când se lucrează cu “hei-rup, bum!”, ca la Bumbeşti-Livezeni…
  • Acum 4 hours PubliNews
    PESTE 300.000 DE EURO INVESTIŢIE ÎN PROMENADA ŞI PONTONUL DE PE MALUL LACULUI GHEORGHENI, DIN IULIUS PARC
  • Acum 5 hours Politica
    Marcel Ciolacu anunță că măsura compensării prețului la combustibil nu mai e necesară
  • Acum 6 hours Din oras
    Angajat al Primăriei Cluj-Napoca, care se dorea consilier județean, găsit în incompatibilitate de ANI
  • Acum 7 hours In vizor
    Autostrada melcului, cunoscută și ca Autostrada Transilvania, s-a mai târât 10 kilometri într-un an
  • Acum 7 hours Politica
    Marcel Ciolacu face acuzații incendiare: ”Pe piața energiei e o speculă. Sunt niște lucruri bizare”
  • Acum 8 hours Politica
    Polițiștii ies la proteste, considerându-se ”fraierii de serviciu”. Noi, contribuabilii, care i-am văzut de nenumărate ori abuzându-și uniforma, sunte adevărații fraieri!
  • Acum 8 hours Sanatate
    Scade numărul celor infectați, creşte numărul pacienţilor internaţi cu COVID-19. Profesorul Popovici: infecţia este ”o mare loterie”
  • Acum 9 hours Politica
    UN STAT ”ÎN FOAME”, MĂREȘTE AMENZILE: Din 20 august, amenzi drastice la lipsa rovignetei, de până la 11.900 de lei”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE