O femeie de 38 de ani, din comuna Florești, a fost depistată în trafic cu o alcoolemie demnă de un dosar penal. Un echipaj de poliție de la Serviciul Rutier a oprit-o pe aceasta pe strada Eroilor, iar la testarea cu aparatul etilotest s-a dovedit că avea o concentrație de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„La data de 20 iunie a.c, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat o femeie de 38 de ani, din comuna Florești, care se deplasa cu un autoturism, deși se află sub influența băuturilor alcoolice. Conducătoarea auto a fost oprită de polițiști pe strada Eroilor, din Florești, iar în urma testării, aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condusă la o unitate medicală în vederea recoltarii de probe biologice, cercetările în cauză fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, arată cei de la IPJ Cluj.
În cursul zilei de sâmbătă, 19 iunie, atât pe parcursul zilei, cât și în noaptea de 19/20 iunie, efective de polițiști au acționat la nivelul municipiului Cluj-Napoca în sistem integrat, alături de jandarmi în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse. O atentie deosebita a fost îndreptată în scopul asigurării unui climat rutier sigur și depistării conducătorilor auto care consumă băuturi alcoolice. 60 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate în urma abaterilor constatate la regimul circulației pe drumurile publice, fiind reținute 3 permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare.

Foto: arhivă