Flavia Ferenczi este căpitanul echipei de baschet feminin a Universității Cluj, cea mai titrată echipă din istoria baschetului feminin românesc. Originară din Satu Mare, Flavia Ferenczi s-a format ca sportivă de performanță la Cluj, unde a venit de la 14 ani. A evoluat la senioare doar pentru echipa Universității, până anul trecut, când s-a transferat în orașul natal, la CSM Satu Mare, unde a rămas numai pentru un sezon, după care a revenit la Cluj – orașul pe care îl simte drept o a doua casă – la echipa în cadrul căreia a evoluat aproape întreaga sa carieră și la care e convinsă că s-ar întoarce oricând, indiferent pe unde ar mai purta-o valurile vieții sportive.
Flavia Ferenczi consideră noul proiect al echipei de baschet feminin drept o schimbare binevenită, care se simte deja în felul în care merge echipa, în atmosfera pozitivă și în victoriile pe care Universitatea reîncepe să le înscrie în palmares. O sportivă ambițioasă, Flavia Ferenczi e conștientă de importanța poziției sale de căpitan al echipei:
„În momentele grele trebuie să încurajez echipa, trebuie să fiu un lider și pe teren, și în afara lui, un exemplu de urmat pentru cele mici. Acum, sperăm să ne calificăm în semifinale în Cupa României, să câștigăm cât mai multe meciuri și să reușim să ieșim pe un loc cât mai bun în campionat!”
Pasiunea pentru baschet, o moștenire de familie
Flavia a început activitatea sportivă din clasa a V-a și, după ce a încercat toate sporturile posibile, a ales baschetul, sportul pe care l-a practicat și mama sa, la CSM Satu Mare. La 14 ani a venit la Cluj, la un club privat, PH Baschet, unde a debutat de fapt în baschetul de performanță:
„A fost o perioadă destul de grea, până m-am acomodat în Cluj, fiind așa mică, dar a fost o perioadă frumoasă! Am avut un colectiv plăcut și antrenorul, Pop Călin, a fost ca un părinte pentru noi.”
Tot la 14 ani, Flavia a fost convocată pentru prima dată și la lotul național, iar la 16 ani juca deja în divizia A, cu dublă legitimare la Oradea:
„Mergeam vinerea în Oradea, jucam sâmbăta, și în aceeași zi mă întorceam în Cluj, pentru că duminica aveam meci cu junioarele. A fost o perioadă destul de grea, dar m-am acomodat repede pentru că îmi plăcea să merg la Oradea – aveam 15-16 ani și jucam în divizia A! Era ceva extraordinar și câștigam experiență!”
Omul de bază al echipei Universitatea Cluj
După doi ani de făcut naveta la Oradea, în jurul vârstei majoratului, Flavia a început să evolueze la U Cluj, echipă din divizia A. A prins și etapa de plină glorie a Universității, dar și declinul acesteia:
„A fost o perioadă destul de grea la început, pentru că eram cea mai mică și era o echipă bună. Era greu, trebuia să mă antrenez mult ca să reușesc să joc, pentru că erau fete bune. Un an de zile l-am avut ca antrenor pe Predrag Vasic, pe urmă el a plecat și a rămas antrenor principal Pop Călin, pe care l-am avut și la junioare.
După plecarea lui Vasic au plecat și multe jucătoare și atunci a început să scadă puțin nivelul echipei. Dar am început să joc destul de mult și, după un an, a venit și Florin Covaciu la echipă, ca antrenor. Atunci am început să fiu un om de bază, când a venit Florin m-a pus și căpitanul echipei, a fost o perioadă bună pentru mine, dar, în același timp, una grea, pentru că aveam o echipă destul de slabă și trebuia să joc mult și să trag echipa.”
Plecarea și revenirea la U Cluj
În anii în care a jucat pentru Universitate, Flavia Ferenczi a mai fost ofertată și de alte echipe, dar a ales să rămână la Cluj, în orașul și la echipa de care s-a atașat și unde se simțea acasă. Însă, la 23 de ani, a hotărât că trebuie să facă o schimbare și s-a decis să se transfere la CSM Satu Mare:
„La Cluj, cum eram de atâția ani, simțeam deja că nu mai progresez, că stagnez și că trebuie să fac o schimbare. Trebuia să îmi schimb antrenorul și colectivul, să văd și altceva, și pot să spun că nu a fost o alegere proastă faptul că am plecat. A fost o experiență frumoasă, dar, poate nu chiar cum mă așteptam la început, pentru că, după semnarea contractului, au fost multe schimbări. A fost dat afară antrenorul care era când am semnat eu, au venit alți doi antrenori, dar colectivul a rămas același, fetele au rămas. Și pentru mine și pentru echipă a fost un an bun.
La sfârșitul sezonului, cei de la U Cluj m-au contactat, să mă întorc înapoi. Într-o primă fază nu am vrut, pentru că voiam să rămân acasă, să joc în continuare la Satu Mare, dar acolo situația s-a înrăutățit și, în ultimul moment, am ales să vin la Cluj. Am avut și alte oferte, dar le-am refuzat și am preferat Clujul pentru că aici deja cunoșteam colectivul, Florin Covaciu, care mi-a fost antrenor, era președintele secției și a venit la U Cluj Liviu Alexa, care a adus sponsorii echipei și pe Meda, și era un proiect destul de interesant. După mulți ani, se făcea ceva frumos, ce trebuia să fie făcut de mult la Cluj! Și atunci, am ales să semnez și să revin la Universitatea.
Am semnat un contract pe un an, în august am început pregătirea, am fost într-un cantonament la mare, apoi au urmat meciuri amicale la Cluj și în Ungaria. Era o atmosferă plăcută! Se vedea că s-a făcut o schimbare și toate venirile acestea noi la U Cluj se simțeau, într-un sens pozitiv pentru felul în care mergea echipa.”
Schimbarea s-a simțit pe terenul de joc, unde fetele au început să evolueze mai bine și să aducă noi victorii în palmaresul Universității:
„Din păcate, am început cu o înfrângere la Timișoara, unde trebuia să câștigăm, pentru că am jucat cu o echipă destul de slabă, dar pe urmă am avut câteva meciuri, pe care le-am câștigat, cu Galați, cu Alexandria și cu Satu Mare. După aceste 3 victorii am avut un meci cu Sfântu Gheorghe, pe care l-am pierdut și, înainte de meci, am aflat că o să avem un antrenor nou, a venit Dragan Petricevici.
Înainte de venirea lui la echipă nu știam foarte multe despre el, a fost antrenor la Timișoara, la baschet masculin, o perioadă lungă de timp și a antrenat și la U, dar acum vreo 20 de ani. Știam că e un antrenor bun, pentru că a fost la o echipă bună în campionatul masculin, dar, în același timp, ne era frică de această schimbare, pentru că nu știam cum o să decurgă lucrurile, în bine sau în rău, sau cum o să reacționăm noi la venirea lui în echipă.
Dar, ne-am acomodat destul de repede. Pot să spun că după o săptămână, maxim două, deja s-a văzut schimbarea în jocul echipei, care a jucat mai bine și au rezultat victoriile pe care le-am avut după venirea lui. Am câștigat și cu Timișoara și cu Alba Iulia meciuri pe care înainte le-am pierdut. Am avut și un meci foarte greu la Brașov, unde am pierdut în prelungiri, dar, per ansamblu, este un lucru bun că a venit el ca antrenor, pentru că ne-a ajutat foarte mult și am progresat, atât ca echipă, cât și individual. Așa că, acum, sperăm să ne calificăm în semifinale în Cupa României, să câștigăm cât mai multe meciuri și să reușim să ajungem pe un loc cât mai bun în campionat!”
„La U Cluj m-aș întoarce oricând!”
Căpitanul echipei de baschet feminin a Universității e o persoană ambițioasă, o luptătoare, o sportivă conștientă de rolul său de lider în cadrul echipei. Pentru Flavia Ferenczi sportul de performanță a însemnat multe sacrificii, începând cu plecarea din sânul familiei, de la 14 ani, și continuând cu regimul de viață care, deși nu a fost unul deosebit de strict, a însemnat antrenamente zilnice și mult timp dedicat pregătirii pentru competiții:
„Avem două antrenamente de o oră și jumătate în fiecare zi, nu prea îți mai rămâne mult timp liber, pentru că trebuie să te odihnești înainte, să mergi la masă, mai ai întâlniri și ședințe cu echipa, vizionări înainte de meci. Avem meciuri destul de des. Din cauza structurii campionatului avem câteodată, câte 3 săptămâni la rând, meciuri în fiecare miercuri și sâmbătă, ceea ce e destul de obositor, pentru că mai sunt și deplasări lungi.
Pe scurt, nu e ușor să faci sport de performanță, sunt multe sacrificii, dar există și satisfacția fiecărui meci câștigat. Și, deja, când ajungi să joci în divizia A, joci automat pe bani, e ca și un serviciu, dar faci ce îți place!”
Pentru Flavia Ferenczi, Clujul e o a doua casă, iar echipa Universității, căreia i-a dedicat aproape întreaga sa activitate sportivă, e o echipă de suflet:
„E singura la care am jucat atâta timp și la care, chiar dacă aș pleca, m-aș întoarce oricând! Clujul e un oraș frumos, iar U Cluj e o echipă cu renume și cu suporteri foarte dedicați, care au fost mereu alături de noi, indiferent de rezultate!”
Foto: Facebook Mihai Coldea, Silviu Cristea Photography, Facebook Ferenczi Flavia