Editorial

FILTRE POLITICE DE INSTAGRAM

Scris de 94

Până să trecem noi candidații prin filtrele nostre, pentru a-i vota, se trec ei prin filtrele de înfrumusețare. Ca să-și ascundă defectele, politicienii apelează la consultanți de imagine care au făcut școala de estetică pentru oameni cu nevoi speciale. Și rezultă o cioară vopsită.

Nu poți apărea oricum în fața alegătorilor, e de neam prost să se vadă un rid, o chelie, un păr alb. Și atunci fie se aplică tehnica Tăriceanu, de rejuvenare facială prin Photoshop, fie se trece politicianul prin sita irealului, până nu mai rămâne nimic din el. Așa au apărut filtrele politice de Instagram.

Avem filtrul „pușca și cureaua lată, ce grizonat eram odată.” Urmând modelul Robu de la Timișoara, care-și vopsește părul, dar năravul ba, candidatul PSD la primăria Cluj-Napoca, Valentin Cuibus, a zis că e păcat să nu se facă de râs în campania electorală. Domnul Cuibus s-a vopsit prin metoda Trump: l-au scăpat consilierii într-o cadă cu vopsea și au zis „Doamne-ajută să iasă bine!”

Și a ieșit. O nuanță inconfundabilă de „vreau să mimez tinerețea”. Pe domnul Cuibus pare că nu-l mai ține. Rațiunea. Așa că a decis să-și scoale ego-ul și să renunțe la albul ce dădea măcar o umbră de înțelepciune pentru un șaten deschis spălăcit, care crește pulsul oricărei gospodine care se vopsește la salonul de cartier și e împărăteasa blocului.

Nu înțeleg ce electorat țintește domnul Cuibus, dar dacă e cel tânăr, putea încerca o nuanță mai avangardistă, cum ar fi movul de pensionară. Paradoxal, culoarea babetelor ar putea prinde la un target scos din cutia banalului. Oricum, Valentin Cuibus nu prea are șanse să-l bată pe Emil Boc, care și-a asumat cu bărbăție patina timpului.

Avem filtrul „Cyborg”, folosit până la refuz de irepetabila Lucia Suciu. Pentru cine nu știe, doamna Suciu este contesa comunei Chinteni, din județul Cluj, de 20 de ani. Lucica arată așa de când o știu, semn că aplică metoda de conservare Neti Sandu: doarme în formol. Vă rog să observați freza ireproșabilă, care mie îmi lasă impresia că e o cască. În fiecare seară, înainte de culcare, și-o dă jos, o pune frumos pe noptieră, iar dimineața și-o montează la loc.

Dar punctul forte al acestei doamne de cupru a Chinteniului este inelul. Nici inelul unui cap mafiot italian, nici măcar inelul lui Frodo nu întrece în măreție această realizare a maiștrilor bijutieri din piața de vechituri. Sigur, probabil sunt niște bijuterii scumpe, dar asta nu le oprește să arate ieftin. Pentru că doamna Lucia a reușit să creeze o nouă categorie de bijuterii: ghiulul feminin. Și cum femeile poartă unghiile mai lungi, unghia de sare e dotare standard. Tabloul de pițipoancă politică e complet.

Avem filtrul „împăiat”, abuzat de domnul Mădălin Glăvan, care țintește un loc în Consiliul Local Cluj-Napoca. Domnul Glăvan arată de parcă vrea să demonstreze că taxidermia a ajuns atât de departe, încât nu se mai cunoște exponat de om. Fie asta, fie un designer zelos a adormit pe tastatură și a dat cu înfrumusețare în el, până l-a făcut să pară un zeu olimpian pogorât printre muritori să ne umilească prin superbitate.

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours Politica
    PSD îi cere lui Niculae Bădălău să demisioneze, după ce a fost reținut de procurorii DNA
  • Acum 2 hours General
    Corpul de control al ministrului Educației este la colegiul din Turda unde a predat fostul interlop Balibacea
  • Acum 3 hours Politica
    Fără nicio legătură cu cerințele de intrare în spațiul Schengen, capacitatea tehnică a României de a proteja frontierele UE, cele politice privind independența și eficiența Justiției, Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania bagă placa orbanistă cu ”românii e răi și nu merită” prin gard
  • Acum 3 hours Din oras
    URBANISMUL DE CUMETRIE DIN ”FUNĂRIA” LUI EMIL BOC: Investiția care a primit undă verde la urbanism în cartierul unde primarul OSĂ a decretat că autorizațiile se dau după 2026
  • Acum 3 hours Vocea ta
    Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: ”Sunt interese foarte mari ca România să rămână fără fabrici de medicamente”
  • Acum 17 hours FOTOGRAFILA
    HEI-RUP-BUM! Să aibă Boc dăluța lui, chiar dacă prost pusă, să se cocoațe cu un discurs pe Tricolor de 1 Decembrie. Treptele din fața Teatrului Național, mizerie de lucrare
  • Acum 17 hours Jos palaria
    ÎN SFÂRȘIT, SPORTIVITATE ȘI LA CLUJ-NAPOCA: Foști jucători de la CFR, “U” și Sănătatea au jucat într-un meci caritabil pentru fiul lui Casian Miclăuș
  • Acum 22 hours Politica
    Clujul OSĂ aibă (fin nou) un nou spital. Ministrul Sănătății: ”Anul viitor vom avea proiectele detaliate”
  • Acum 23 hours Din oras
    Un neterminat de 16 ani a băgat în spital un bărbat de 38 ani
  • Acum 24 hours Jos palaria
    JOS PĂLĂRIA! Meci caritabil pentru Tiago, băiatul unui fost jucător al CFR. Veterani ai feroviarilor, de la „U” și Sănătatea joacă pentru el
  • Acum 1 day In vizor
    Antreprenorul Tudor Galoș, ȘOCAT de prețurile din Târgul de Crăciun de la Cluj-Napoca
  • Acum 1 day General
    Acțiune de salvare din traseul Piatra lui Lucaci-Tarnița
  • Acum 2 days Eveniment
    Cămătari din Cluj prinși de Poliție: Cereau înapoi sume de 8 ori mai mari, au agresat și amenințat un martor
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE