Din oras

Fiindcă nu poate construi parkinguri suficiente și de calitate, Primăria Cluj-Napoca dărâmă garajele. Emil Boc: „În primul rând, desființăm garajele! Ăla e cel mai bun parking pe care îl facem!”

Fiindcă nu poate construi suficiente parkinguri pentru cele peste 200 000 de mașini care circulă prin Cluj-Napoca, Primăria a găsit o soluție ieftină și ușoară, pentru a se spăla pe mâini de problema parcărilor insuficiente: desființarea garajelor.

Toate lumea știe că e mai ușor să dărâmi decât să construiești, iar când a construit parkinguri, municipalitatea și-a dovedit incompetența: Parkingul Negoiu l-a inaugurat tardiv și semifinisat, Primăverii 8 a fost declarat finalizat cu infiltrații de apă și neterminat, la fel Primăverii 20 și Mogoșoaia 9. Parkingul Hașdeu a fost dat în folosință la 9 ani după ce a fost promis. În parkingul Minerva din cartierul Mănăștur, primul parking de cartier construit de Primăria Cluj-Napoca, finalizat în 2010, șoferii își apără mașinile de porumbei cu CD-uri agățate de plafon:

Fiindcă e greu, chiar imposibil, în Cluj-Napoca, să construim parkinguri suficiente și de calitate, care să le ofere autoturismelor locuri de parcare decente, cu acoperiș deasupra plafonului (nerăhățit grosier de porumbei), parkinguri care să apere mașinile de soarele arzător, de grindina penetrantă și de furtunile specifice schimbărilor climatice, Primăria a ales soluția demolării. Așa, nu trebuie să facă altceva decât să-i someze pe proprietarii care își demolează singuri garajele, în schimbul unor locuri de parcare sub cerul liber, locuri de parcare care le expun mașinile în fața vandalilor, copiilor vecinilor, intemperiilor și nesimțiților care ocupă abuziv parcările, fără să lase un număr de telefon pe bord.

Întrebat astăzi la radio dacă se face parking în cartierul Grigorescu, primarul Boc a declarat: „În primul rând, desființăm garajele! Ăla e cel mai bun parking pe care îl facem!” Și adevăr a grăit primarul! La Cluj-Napoca, cel mai bun parking pe care îl poate face Primăria constă în turnarea de asfalt, de borduri și de vopsea pe terenurile defunctelor garaje.

Vă redăm, pentru a savura pe îndelete, când nu dați la baros la garaj, declarația primarului Boc:

 „În primul rând, desființăm garajele! Și ăla e cel mai bun parking pe care îl facem! Vă spun că, din desființarea de garaje pe care o facem, iese un parking cel puțin sau chiar două parkinguri, ca număr de locuri! Acuma, cea mai bună modalitate este asta, vă spun sincer, desființarea garajelor, care creează practic locuri echivalente parkingurilor. Pentru că pentru un parking subteran, în primul rând, e greu de găsit locație, printre blocuri, pentru că nu putem, e imposibil, în unele zone care sunt foarte, foarte dense și aglomerate și, atunci, desființarea garajelor, practic, creează locuri pentru parking”, a explicat primarul.

Despre parkingurile clujene sub cerul liber a vorbit și viceprimarul Dan Tarcea, în cadrul conferinței de presă din 12 ianuarie:

„Până în acest moment, am desființat peste 3 600 de garaje. Doar în anul 2021 am desființat 2 300 de garaje. Pentru anul 2022, avem identificate și cu situația juridică clară pentru 1800 de garaje și mai lucrăm încă pentru a identifica platforme, să ajungem la 2000 de garaje desființate în anul acesta.

Din datele pe care le avem, avem un spor de creștere a numărului de locuri de parcare în urma desființării garajelor de aproximativ 20%. Asta înseamnă că, la cele 3 600 de garaje pe care le-am desființat, am reușit să facem peste 700 de noi locuri de parcare, echivalentul a două parkinguri, cum este cel, de exemplu, de pe strada Primăverii. (…)

Avem în toate cartierele orașului, fie că discutăm de cartierul Mănăștur, discutăm de cartierul Zorilor, discutăm de cartierul Gheorgheni, discutăm de cartierul Mărăști, practic în toate cartierele orașului avem propunere pentru desființarea garajelor. Chiar astăzi au fost semnate notificările pentru aproximativ 350 de garaje în cartierul Grigorescu și în cartierul Mănăștur. Deci, practic sunt etapizate, astfel încât până la finele anului să ne atingem acel obiectiv de 2000 de garaje desființate.

Au fost peste 10 000 de garaje la nivelul municipiului Cluj-Napoca, deci, practic, la finele anului 2022 am putea spune că jumătate din garajele care sunt pe domeniul public sunt desființate. (…)

Trebuie să avem o etapizare pentru că nu o să le putem demola pe toate deodată, trebuie să și punem ceva în schimbul lor și atunci trebuie să etapizăm aceste lucruri și să avem și această capacitate de a pune ceva în schimb și de a le și aloca celor care beneficiază de locul de parcare, în locul garajelor.”

Primarul și-a completat viceprimarul:

„A fost mai greu la început, până ne-am pregătit cu documentele juridice. (…) Am avut nevoie de curățirea juridică a terenurilor de sub garaj, astfel încât ele când pleacă la desființare să nu mai vadă obstacole. Acum lucrurile sunt în direcția dreaptă și culegem roadele unei munci din anii anteriori, când am pregătit practic dimensiunea juridică. Toate garajele din Cluj vor fi desființate!”

De desființarea garajelor din Cluj-Napoca, cel mai probabil, cel mai mult vor beneficia brokerii de asigurări auto de tip Casco. Doar Casco îi va mai proteja de grindină pe proprietarii de autoturisme parcate în noile „parkinguri” smart, outdoor, create prin munca de ani și ani a Primăriei Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *