Ați sărit ca arși când v-a spus Nelu Tătaru că toți suntem vinovați pentru tragedia de la Piatra Neamț. Așa faceți de fiecare dată când vi se pune în față oglinda realității. „Cum adică NOI suntem de vină? De vină sunt ALȚII! Ăia din instituții, ăia din Parlament, ăia din Guvern, Președintele, oricine, dar nu NOI!”
Noi nu suntem vinovați nici când dăm sau luăm șpagă, nici când furăm o agrafă de la birou, nici când fentăm legea pentru că ne convine, nici când votăm penali. ALȚII au pus ștampila în locul nostru, ALȚII au aruncat gunoiul în stradă, ALȚII au dat în cap, noi suntem niște virgine!
Peste un milion dintre voi ați semnat pentru „Fără penali în funcții publice.” Lăudabil, corect, cetățenesc. V-ați făcut datoria, ați identificat dușmanul comun și l-ați anihilat printr-o semnătură. Deocamdată, doar atât, că cei pe care i-ați votat încă n-au fost în stare să transforme inițativa într-un referendum.
Joia trecută s-a irosit și ultima șansă ca inițiativa cetățenească să fie votată prin referendum, odată cu alegerile generale din 6 decembrie. Biroul Permanent al Senatului nu s-a putut reuni, evident, din lipsa cvorumului. Reprezentanții liberalilor au facut uitată ședința care urma să convoace plenul la dezbateri.
CINE e de vină? Liberalii, veți spune, că demonstrează o ticăloșie tipic PSD-istă. CINE i-a votat și i-a adus în postura de a micționa pe inițiativa voastră? ALȚII, nu? Hai, aruncați vina, vă pricepeți ATÂT de bine la asta!
Dar ce facem cu proștii din funcțiile publice? Ăia ajunși pe pile pe un post călduț și care poate încurcă mai mult decât penalii. Proștii ăia de prin instituții, care și-au ratat cariera în industria shaormei și au ajuns să fie factori de decizie în proiecte importante pentru țara asta.
Proștii ăia care blochează proiecte, pentru că nu sunt în stare nici măcar să plimbe hârtii. Incompetenții ăia care închid ochii la cluburi fără avize ISU sau dau avize pe șpagă. Cu ăștia ce facem? CINE e vinovat pentru proștii care s-au perindat în ultimii 30 de ani prin instituțiile publice? ALȚII? Oare nu societatea needucată care i-a zămislit?
Ce facem cu leneșii din funcțiile publice? Ăia cărora le e lene și să respire. Nu facem și o campanie frumoasă împotriva lor? Sunt ăia care put a lene și care provoacă întârzieri pe proiecte de infrastructură de care România are nevoie ca de oxigenul de la ATI. Fete și băieți care dorm în papucii statului, cu munți de dosare lângă ei. Munți de dosare care se transformă în munți de mașini zdrobite în accidente și munți de morți. Avem cea mai mare rată a deceselor cauzate de accidente, din Uniunea Europeană. Peste o sută de decese la un milion de locuitori, în fiecare an. Asta din cauza unor leneși și a unor ticăloși politici, care au blocat, prin incompetență, dezvoltarea infrastructurii. Cât îi mai suportăm, bă, CÂT?
N-ar merge și o campanie „Fără ticăloși în funcții publice”? Specia aia de funcționar pentru care există un loc special în Iad. Ăia care iau șpagă și pe aerul pe care îl respiră. Ăia care nu dau o semnătură fără un plic. Ăia care, prin inacțiune, prin nemuncă, prin rea-voință și credință, au contribuit, indirect, la moartea unor oameni. Ziceți, vitejilor, ce facem cu ticăloșii din funcțiile publice?
Și toți suntem legați într-o dulce simbioză. Poporul de politicieni, de proști, de leneși, de ticăloși. TOȚI suntem complici la România de azi, TOȚI suntem vinovați pentru tragediile de la Colectiv și Piatra Neamț. De la cel cu ștampila-n mână, pân’ la cel ce sacrifică vieți pe sub mână.
„Corupția ucide”, un slogan brutal de adevărat. Dar nu suntem și noi parte din corupția aia, cu fiecare plic băgat în buzunarul unui medic, cu fiecare carnet de conducere pe care-l rezolvăm cu o șpagă, cu fiecare furt, cu fiecare șmen pe lângă lege, cu fiecare combinație? Corupția ucide, pentru că baza de selecție pentru marii corupți este societatea compusă din mici corupți care aruncă vina unul pe altul.
Fără penali? Fără proști? Fără leneși? Fără ticăloși? Fără corupți? Cred că avem nevoie, de fapt, de o campanie „Fără români în România”.