In vizor

Fără poluare pe lacurile Tarnița și Fântânele: Drulă a semnal ordinul care interzice accesul bărcilor cu combustibili fosili

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a semnat ordinul prin care navigația ambarcațiunilor propulsate cu combustibili fosili pe lacurile Tarnița și Fântânele este interzisă. 

„Am semnat un ordin de ministru prin care impunem măsuri stricte privind navigația ambarcațiunilor pe lacurile Tarnița și Fântânele. Astfel, este interzisă navigația oricărei ambarcațiuni propulsate cu combustibili fosili. Sunt permise numai cele electrice, cu vele, vâsle sau pedale. Municipiul Cluj se aprovizionează cu apă din aceste lacuri, iar poluarea lor nu poate fi acceptată. De asemenea, nici poluarea fonică nu va mai exista, ceea ce este un lucru extraordinar atât pentru rezervația naturală din jurul lacurilor, cât și pentru turiștii care petrec o vacanță acolo. Clujenii au dreptul la apă curată, turiștii au dreptul la liniște, siguranță și apă în care pot înota fără a fi expuși la substanțe toxice. Și nu în ultimul rând natura – fauna și flora – din zonă are dreptul să fie protejată prin aplicarea unor măsuri, care nu pot fi catalogate altfel decât de bun simț”, a transmis ministrul.

Viteza maximă permisă pentru ambarcațiuni este de 15 km/h, iar zonele de navigație și cele de înot vor fi clar delimitate pentru siguranța turiștilor.

Prin ordinul de ministru se instituie și amenzi contravenționale pentru nerespectarea acestor reguli. Supravegherea respectării regulamentului, precum și aplicarea de sancțiuni cade în sarcina autorităților locale.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat că vor fi angajați paznici care vor asigura respectarea acestui regulament. De asemenea, lacurile vor fi supravegheate cu drone și camere video. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *