Fără nicio emoție, senatorii Coaliției de guvernare l-au pus pe Nicolae Ciucă preşedinte al Camerei superioare a Parlamentului. Doar senatoarea Diana Șoșoacă ce a mai animat atmosfera, făcând scandal pe motiv că aleșii au fost convocați din scurt, la ora 9. Șoșoacă nu a ratat ocazia și s-a certat și cu Nicolae Ciucă, trăgându-l la răspundere pentru modul cum s-a închis greva profesorilor. Nu s-au insultat, ea l-a făcut ”plagiator”, el a numit-o ”trădătoare”.
Nicolae Ciucă a obținut 88 voturi ”pentru”, 16 ”contra”.
Au votat 114 de senatori, iar voturi nule au fost 10.
”Doresc să vă mulţumesc în primul rând pentru modul în care aţi sprijinit activitatea Guvernului României începând de la momentul în care senatului şi-a intrat în mandat”, a spus Nicolae Ciucă după vot, el apreciind sprijinul Parlamentului pentru tot ceea ce Guvernul României a avut nevoie astfel încât să ducă mai departe şi să îşi îndeplinească obiectivele din programul de guvernare.
Doresc să vă mulţumesc pentru votul dvs de încredere şi să vă asigur că din această poziţie, împreună cu dvs vom continua să desfăşurăm activitatea pentru îndeplinirea obiectivelor politice stabilite la nivelul coaliţiei şi la sprijinirea întregii activităţi guvernamentale. Avem proiecte care nu face altceva decât să continue să modernizeze şi să dezvolte România, pentru asta trebuie să ne desfăşurăm activitatea şi să găsim soluţiile, pentru a falicita din punct de vedere legislativ, tot ce înseamnă obiectivele acestui proiect de ţară”.
Singurul senator care a stricat ”solemnitatea” momentului a fost senatoarea Diana Șoșoacă care s-a supărat pentru ”mulțumiri”.
„Nu aveți de ce să îmi mulțumiți. Suntem senatori. Nu, nu vă las în pace! Dați-mi și două palme! Cum e posibil să vreți să fiți șef de Senat când aveți acuzații de plagiat. Vreau să plecați din Parlamentul României, că nu reprezentanți poporul”.
Ciucă s-a enervat și el: ”Știți ce înseamă să trădezi? Foarte bine că mi-ați făcut plângere penală!”
Șoșoacă a continuat: „Pentru ce dați o mie de euro pe zi pentru fiecare soldat cantonat în România, când profesorii mor de foame?”
Ulterior, senatoarea l-a acuzat pe senatorul PNL Daniel Fenechiu că a lovit-o cu cotul, s-o facă să tacă.
La finalul votului, Diana Şoşoacă s-a apropiat de Nicolae Ciucă şi alţi parlamentari care îl înconjurau şi a început să îi filmeze.
„Vă contestă toţi avocaţii domnule Fenechiu. Ce mişto ceafă aveţi! Adevărul că asta aţi învăţat. Foarte tare. Îl apăraţi pe domnul Ciucă? Domnul Ciucă are nevoie de apărători că nu poate să răspundă? Uitaţi-vă şi dumneavoastră cum stau. Ca zidul Berlinului. Ce faci mă? Dai în mine cu cotul?
Daniel, tu eşti nebun la cap? Tu nu eşti sănătos? Dai cu cotul în mine? Pe bune? Tu eşti nebun la cap, dai în mine? M-ai lovit o dată când a fost cu Scântei. De ce nu vorbiţi? Acum m-ai lovit? Ţie nu ţi-e ruşine să minţi poporul român?
Uite cum fuge domnul prim-ministru, fost şi actualmente doritor de funcţie de preşedinte de Senat”, s-a dat victimă Diana Şoşoacă în live-ul transmis pe reţelele de socializare.