Afacerea zilei

Fabrica de radiatoare din Jucu a finlandezilor de la Purmo Group a făcut profit de 2,2 MILIOANE EURO, anul trecut

Purmo Group, care deține fabrica de radiatoare din Jucu Herghelie, a avut un 2020 bun. Compania a raportat o creștere atât a cifrei de afaceri cât și a profitului net. Asociatul unic al Purmo Group este Purmo Group OY AB Finlanda. Din Consiliul de Administrație fac parte Dlotko Krzysztof Andrzej (Polonia), Pennanen Urs Timo Mikael (Finlanda) și Sandor Eniko Tunde (România).

Purmo Group din Jucu Herghelie a raportat, anul trecut, o cifră de afaceri de 22,1 milioane euro, în creștere față de anul 2019 când valoarea veniturilor totale a fost de 20,4 milioane euro. În urmă cu trei ani, cifra de afaceri a fost de 17,2 milioane euro.

Profitul net declarat anul trecut de fabrica de radiatoare a fost de peste 2,2 milioane euro, în creștere față de anul 2019 când profitul net a fost de aproape 1,8 milioane euro. În urmă cu trei ani, compania a declarat un profit net de peste 1,1 milioane euro.

Purmo Group România cu sediul în Jucu Herghelie este principala marcă a grupului Rettig din Finlanda. Concernul Rettig este o firmă privată care în totalitate aparţine familiei Rettig. Concernul se dezvoltă în ramura radiatoarelor, în industria de aluminiu şi constructoare de nave, dar activează şi în domeniul imobiliar. În rândul mărcilor cele mai prestigioase aparţinând firmei Rettig se numără: Purmo, Vogel&Noot, Myson, Dia Norm, Finimetal, Termopanel, Radson, LVI. Pe piaţa radiatoarelor Rettig este un lider mondial. Radiatoarele Purmo există la ora actuală aproape în toate ţările din Europa. Pătrund de asemenea în China şi Japonia. Rettig oferă, printre altele, radiatoare-panou, radiatoare de baie, electrice, decorative, cu convecţie, radiatoare cu ventilaţie, radiatoare folosite în unităţile de asistenţă medicală, precum şi încălzire în pardoseală (cu apă).

Purmo este numele unei mici localităţi din partea central-vestică a Finlandei. În 1952 în această localitate trei colegi au pus bazele unei întreprinderi de dimensiuni reduse care producea unelte agricole. Trei ani mai târziu, fabrica lor pe care au numit-o Purmo-Produkt a fost distrusă de incendiu forţându-i pe fondatori să mute producţia în oraşul învecinat Jakobstad, unde şi-au continuat activitatea lucrativă. Spre finele anilor 50, Purmo-Produkt a cumpărat o mică fabrică de radiatoare şi astfel a început producţia primelor radiatoare-panou având marca Purmo, radiatoare care urmau să facă faţă climatului sever din nordul Scandinaviei. La începutul anilor 70, firma Purmo-Produkt a fost preluată de concernul Rettig. Producţia radiatoarelor a fost modernizată şi automatizată. În curând radiatoarele Purmo au înregistrat succes în Finlanda şi au început să fie exportate, printre altele în Germania. În alte ţări concernul începe să-şi deschidă reprezentanţe comerciale. În momentul de faţă radiatoarele-panou Purmo se produc în Finlanda şi Polonia de unde sunt livrate în circa 20 de ţări. Sub marca Purmo se produc şi radiatoare de baie, decorative, speciale precum şi sisteme de încălzire prin pardoseală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *