Cand iti pierzi un membru, ti se amputeaza si o bucata de suflet, spun cei care se pomenesc in situatia asta. Povesti triste se deapana zilnic la atelierul de proteze de la Spitalul de Recuperare din Cluj, un loc infricosator unde cativa oameni in halat alb zamislesc membre noi, dar finalul e cu happy-end, spune seful lor, pentru ca lectia de optimism a celor care le poarta e adesea coplesitoare.
Atelierul celor de la Ortoprofil se afla intr-un spatiu de la parterul Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj, ocolind intreaga cladire prin stanga. Pe hol vegheaza vitrine cu diverse proteze si indicatii si un televizor revarsa programe de divertisment peste scaunele de asteptare, inca neocupate de dimineata. Cand calci pragul atelierului, te clatini bine pe propriile picioare. In stanga, o mana atarna din tavan ca in filmul cu Frankenstein si tine un fel de secure.
“Cu asta se ciocanesc rotile la tren, ati vazut vreodata?”, zambeste unul din oamenii atelierului.
Cateva proteze rudimentare pentru picior au fost puse pe peretii din stanga si, intre ele, un poster cu un barbat masiv cu privire de invingator, manusa de box si un picior artificial.
Cea de langa geam e din lemn si are langa ea si carja in care omul se sprijinea.
“Sunt toate de la pacienti, cu mare greu i-am convins sa le lase aici”, explica Gheorghe Eparu, director de filiala in cadrul firmei.
Cateva au fost mesterite in fostul Romhandicap. Materiale, unelte, bucati de membre artificiale sunt asezate pe mesele si rafturile din incapere.
Fetita cu ochelari de hipster si curaj de leu
Pe scaunul de langa geam sta o fetita frumoasa, cu tricou verde, sapca rosie, ochelari de hipster si zambet strengar. Poarta o poseta turcoaz si proteza la piciorul stang, de la genunchi in jos.
“Venim aici din 2009, din Lupeni, Hunedoara, am avut o amputatie…”, spune Angela Popa, mama copilei, o femeie plina de viata si de zambet.
Totul a pornit de la greseala unui cadru medical, la spitalul din Targu-Jiu, unde fetitei i s-a montat gresit un gips. La revenirea acasa a inceput sa aiba dureri, au mers la ortoped, apoi pielea piciorului a inceput sa isi schimbe culoarea, dupa care au fost trimise la Cluj, direct la amputare.
“Anca, fetita, nu era prea suparata atunci, se speriase vazandu-si piciorul innegrit si parca i-a parut bine ca scapa de el. Doctorul i-a spus ca ii trimite piciorul la Doamne-Doamne in ceruri si va primi altul inapoi. In sufletul meu, numai eu am stiut ce am simtit atunci”, spune mama intunecandu-se la fata.
Are o fetita curajoasa, care ii da si ei putere cateodata. Anca avea 7 ani cand si-a pierdut piciorul.
De atunci, cele doua vin la Cluj de doua ori pe an, sa schimbe proteza. Fetita e vesela, curajoasa, nu se teme de privirile celor din jur.
“Daca vad la strand ca se uita cineva la proteza, il intreb daca vor sa le-o dau lor”, indrazneste Anca.
Nu a avut probleme pana acum cu copiii din jur, dar se asteapta, o data ce va fi mai mare si colegii de clasa nu vor mai fi aceiasi.
Maramureseanul cu proteza din banii colegilor
Statul roman nu prea e atent cu pacientii cu membre amputate. Indiferent ca ai 20 sau 60 de ani, se acorda aceeasi suma de la CAS pentru proteza. Intr-o sala de asteptare de alaturi se afla un barbat cu un picior pe trei sferturi amputat, usor stingherit, cu privire de om bun, de la tara. Nu vrea sa isi spuna povestea.
Seful atelierului rezuma istoria trista a pacientului. E din Maramures, si-a pierdut piciorul intr-un accident de munca si si-a injghebat singur o proteza de lemn. Un domn de acolo l-a indemnat sa vina la Cluj, dar, o data ajuns, si-a dat seama ca nu are destui bani pentru o proteza buna, cu care sa poata munci. Colegii lui, muncitori de treaba, au facut cheta si au strans aproape toti banii, la care s-a adaugat o sponsorizare. Si-a lasat piciorul de lemn in cui, in atelierul de la Cluj si s-a intors la lucru cu proteza cea noua.
Statul nu da prea multi bani pe amputati
O proteza a labei piciorului cu banii de la CAS costa 400 de lei, iar una buna 4.700 de lei.
“Diferenta o fac materialele si accesoriile, care dau mai multa mobilitate si flexibilitate piciorului”, puncteaza seful atelierului. Nu sunt incurajati nici cei care vor sa isi cumpere proteze scumpe. Materialele sunt aduse din Germania. “10.000 de euro a costat cea mai costisitoare pe care am facut-o aici. Le spunem tuturor inainte ca nu se fac proteze pe viata. Oricat de scumpa ar fi, trebuie inlocuita periodic si nu e simplu sa platesti atat de fiecare data”, spune specialistul.
Copiii sunt bucurosi de picioarele noi
Multi dintre pacientii atelierului sunt copii, diagnosticati cu tumori osoase care impun amputarea. Altii se nasc asa. Vine aici si o pacienta de la Dej, e o fetita de 5 ani care s-a nascut cu un picior lipsa, din sold.
“Copiii sunt foarte optimisti, sunt incantati sa vada cum le punem picioare noi, se adapteaza rapid si aproape ca putem spune ca sunt entuziasmati”, marturiseste seful atelierului.
Uneori povestile devin si mai triste. Un pustan de 14 ani din Unguras, a carui mama a facut, cu chiu, cu vai, rost de bani pentru proteza s-a urcat in cires, a cazut si piciorul artificial s-a spart. Totul s-a terminat insa cu bine, pentru ca proteza era in garantie si specialistii i-au facut alta gratis.
Mandria oamenilor de la atelier este Mihai , un baiat care ii viziteaza de la 6 ani, are proteza din sold si este campion la tenis de masa.
Umorul nu se pierde o data cu amputarea
O pacienta din Sibiu, plecata in Germania, cauta tineri cu probleme de acest fel, pentru prezentari de proteze la congrese in diferite tari.
“Nu am gasit pe nimeni la noi, romanii se adapteaza mai greu. Le este jena cu proteza cand merg la piscina, de exemplu. Unii se duc de la 6 dimineata, sa nu ii vada nimeni, altii intra asa, cu proteza, desi este contraindicat”, spune specialistul.
Alte doua paciente din Cluj se deplaseaza in carucior, insa vor cu tot dinadinsul sa lucreze, sa fie active, asa ca vin zilnic la o firma din Zorilor si muncesc cot la cot cu ceilalti angajati.
Se poate si dansa in proteze. O pacienta tanara care si-a pierdut un picior intr-un accident pe Dealul Feleacului s-a amuzat cu cei de la atelier cum i-a zburat piciorul artificial in mijlocul ringului de dans, de i-a lasat pe toti masca.
Un alt pacient si-a agatat proteza in usa autobuzului RATUC.
“Proteza a ramas in usa, omul a cazut si calatorii strigau ingroziti la sofer sa opreasca, ca a rupt piciorul cuiva”, isi aminteste Eparu.
„Un om activ nu sta in carucior”
Povestile celor care au nevoie de atelierul de proteze, fie ca e vorba de membre, de corsete pentru spate sau de pungi pentru cei cu „anus contra naturii” sunt intotdeana triste, insa, asa cum spune seful de aici, se incheie mereu cu happy end.
Anii de lucru cu acesti oameni i-au invatat pe cei de la atelier lectii uimitoare. Optimismul si puterea cu care cei cu proteze ajung sa isi depaseasca noua conditie e dincolo de orice curs motivational, fiecare poveste e un bestseller.
“Un om activ nu sta in carucior! Lucreaza, ai o activitate, stai intr-un colectiv si esti un om liber!”, indeamna specialistul.