Sanatate

Expunerea organismului la temperaturi inalte

In conditii normale, mecanismele de control ale organismului – pielea si transpiratia – se adapteaza la caldura. Totusi, aceste sisteme pot ceda cand sunteti expusi la temperaturi inalte, perioade prelungite de timp.

 

 

Crampele de caldura sunt spasme musculare dureroase. Apar, de obicei dupa exercitii fizice intense sau transpiratii profunde. Muschii abdominali si cei pe care-i folositi in timpul exercitiilor sunt cel mai mult afectati. Pentru crampele de caldura:

 

 

Odihniti-va scurt timp; linistiti-va.
Mancati alimente sarate.
Beti apa cu o ligurita de sare pentru fiecare 250 ml apa.

 

 

Epuizarea prin caldura

Semnele de epuizare sunt reprezentate de cresterea temperaturii, lesin, ritm cardiac rapid, presiune sangvina scazuta, tegumente palid-cenusii, piele umeda, rece si greturi. Simptomele debuteaza frecvent brusc, cateodata dupa transpiratii excessive si aport inadecvat de lichide. Pentru epuizare termica:

 

 

Daca suspectati epuizare termica, intrerupeti expunerea la soare si adapostiti persoana intr-un loc umbros sau un spatiu dotat cu instalatie de aer conditionat. Apoi, intindeti persoana pe spate si ridicati-i picioarele pe un plan mai sus. Incercati sa-i desfaceti imbracamintea prea stramta.

 

 

Dati-i sa bea apa rece (nu de la gheata!) sau dati-i o bautura avand continut de electroliti cum sunt de pilda popularele bauturi pentru sportivi.

 

 

Monitorizati atent victima epuizarii termice. Desi este mai putin periculoasa decat socul termic, epuizarea prin caldura poate evolua repede spre aceasta.

 

 

Socul termic

Persoanele mai in varsta si obeze au un risc deosebit pentru socul termic. Alti factori de risc includ deshidratarea, alcoolismul, bolile cardiace, anumite medicamente si exercitiul fizic intens. Persoanele care, din nastere, transpira putin si ele au un risc crescut. Semnele socului prin caldura includ: ritm cardiac rapid, respiratie frecventa si superficiala, confuzie si tensiune arteriala fie crescuta, fie scazuta. Lesinul poate fi primul semn la varstnici. Victima poate inceta sa mai transpire, dar acesta nu este semn de baza. Daca suspectati un soc termic:

 

 

Solicitati asistenta de urgenta imediata.
Indepartati victima de la locul de expunere solara si adapostiti-o intr-un loc umbros sau un spatiu racoros  dotat cu instalatie de aer conditionat.
Spalati victima in baie cu un burete.

 

 

Cate ceva despre insolatie

Insolatia sau helioza reprezinta o complicatie provocata de radiatiile calorice, de obicei solare, ce apare ca urmare a actiunii directe a acestor radiatii asupra meningelui, respectiv a membranei care acopera creierul. Este vorba in acest caz de o congestie meningiana, ce se caracterizeaza sub raport clinic prin cefalee intensa, ameteli, apoi prin greata si varsaturi, iar in situatii avansate, chiar prin colaps, adica prin prabusirea fortelor organismului, ca urmare a unei insuficiente circulatorii.

 

 

Cum nu suntem egali in fata Soarelui, nu vom face cu totii in mod obligatoriu aceasta complicatie, chiar daca ne expunem mai mult decat normal in fata acestor radiatii.

 

 

Daca totusi, insolatia s-a produs, dar este usoara, constand din dureri de cap, ameteli, greturi, puls rar, zgomote in urechi etc., vom actiona imediat scotand persoana in cauza de sub influenta radiatiilor calorice si plasand-o la umbra, pe cat posibil intr-o camera, in care va sta in repaus in pozitie culcata, si cu comprese reci aplicate pe cap, pana la revenirea completa.

 

 

Daca tulburarile mentionate prezinta un character grav, se va chema imediat medicul sau se va apela la Salvare pentru a fi transportat de urgenta la spital pentru a primi ingrijirile necesare.

 

 

Sfaturi despre cum sa depasiti problemele legate de caldura:

Nu va expuneti la soare. Mai ales cei predispusi (persoanele debile, obosite si cele care au probleme cu alcoolul), evitati sa iesiti in perioada cea mai calduroasa a zilei, de la pranz pana la 4 p.m.
Nu uitati ca varstnicii si copiii prezinta in mod structural o sensibilitate mai crescuta fata de radiatiile calorice.
Profilaxia acestui accident major de iradiere, insolatia, se face evitand expunerea prelungita la soare sip e vremea pranzului, si in special in lunile iunie si iulie, cand cantitatea de radiatii calorice isi atinge cotele maxime.
Limitati activitatea. Rezervati pentru dimineata  sau pentru seara, exercitiile sau activitatile intense.
Imbracati-va adecvat. Purtati imbracaminte de culoare deschisa, usoara, larga, care respira. Pe plaja protejati-va cu o palarie alba si cu boruri largi, care sa permita circulatia aerului. Aceeasi protectie v-o puteti asigura si cu umbrela.
Beti multe lichide.
Evitati excesul de alcool si cofeina.
Evitati mesele fierbinti si grele.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *