Din oras

Expozitie cu lucruri frumoase pentru sprijinirea copiilor cu dizabilitati

Clujenii care vor sa faca o fapta buna in prag de sarbatoare sunt asteptati vineri, 13 decembrie la o expozitie de pictura pe suport de hartie, lemn, sticla, ceramica dar si obiecte hand made. Banii rezultati din vanzarea exponatelor vor fi donate pentru cadourile de Craciun ale elevilor a doua scoli pentru elevi cu dizabilitati.

Expozitia se numeste “Indrazneste sa daruiesti!” si va avea vernisajul in 13 decembrie, de la ora 13, intr-un spatiu special amenajat pe strada Republicii, nr. 14.

Vor fi expuse lucrari cu pictura pe suport de hartie, lemn, sticla, ceramica dar si obiecte hand-made realizate de copii cu dizabilitati, in cadrul atelierelor de terapie prin arta ale Asociatiei Derzelas, organizatoare a evenimentului.

Expozitia cu vanzare va include si lucrari ale artistilor plastici care au sustinut aceste ateliere implicandu-se activ in actiunile de sprijinire a copiilor cu dizabilitati. Este vorba de Vera Dan, Elena Amariei si Irina Olteanu. Vor fi prezenti si alti artisti clujeni precum: Cristina Marian, Carina Rus, Eliza Buhatel Comsa, Eva Dolha, Eugenia Falcuta, Floarea Hesmesan Buldus.

Expozitia ramane deschisa publicului pana duminica, 15 decembrie, in intervalul orar 13–21.

“Prin aceasta actiune Asociatia Derzelas “indrazneste” sa aduca bucurie in sufletele copiilor cu dizabilitati cu prilejul sarbatorilor de iarna si incearca totodata constientizarea problemelor acestora in randul comunitatii, mobilizand astfel noi forte in sprijinirea lor. Expozitia “Indrazneste sa daruiesti” oglindeste munca si daruirea tinerilor cu dizabilitati, dar si a artistilor colaboratori, pe parcursul atelierelor de terapie prin arta ale asociatiei Derzelas” arata organizatorii.

Banii proveniti din vanzarea produselor vor fi utilizati pentru achizitionarea cadourilor de Craciun ale copiilor cu dizabilitati de la Liceul Tehnologic pentru Deficienti de Auz si Liceul Special pentru Deficienti de Vedere, Asociatia pentru solidaritate si empatie “Claudia Safta” si Asociatia Raluca din Cluj-Napoca.

Vernisajul va cuprinde si un concert de colinde sustinut de Asociatia Studenteasca “Zestrea”.

“Din dorinta de a cunoaste povesti si de a impartasi experiente de viata, asociatia Derzelas organizeaza pentru persoanele cu dizabilitati ateliere de terapie prin arta, ateliere de terapie prin educatie, programe de incluziune socio-profesionala, programe specifice de recuperare si gimnastica medicala”, explica oficialii asociatiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *