Sport

Explicaţiile Jandarmeriei. De ce Armenopolis-“U” Cluj nu se joacă la Gherla. Jucătorii gherleni au reacţionat dur după mutarea meciului pe Cluj Arena

Derby-ul penultimei etape a Ligii a IV-a, dintre Armenopolis Gherla şi Universitatea Cluj, se va disputa pe Cluj Arena, după ce reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Cluj le-au “recomandat” celor două formaţii mutarea meciului de pe stadionul din Gherla.

Contactat de CJSport.ro, purtătorul de cuvânt al instituţiei de ordine publică, Mariana Barbu, a precizat care au fost cei trei factori importanţi care au dus, în final, la imposibilitatea disputării acestui joc pe stadionul din Parcul Mare al municipiului Gherla. Printre aceştia se numără şi faptul că galeria Universităţii Cluj ar fi trebuit să intre în stadion “printr-un spaţiu inadecvat”.

“Având în vedere că lipsesc porţiuni din împrejmuirea suprafeţei de joc, aceasta nu prezintă siguranţă pentru desfăşurarea unei competiţii sportive. Gradenele din tribune sunt într-o stare avansată de degradare şi calea de acces a suporterilor echipei oaspete se face printr-un spaţiu inadecvat. Acestea sunt cele trei cauze principale care au dus, per ansamblu, la o recomandare din partea noastră legată de siguranţa spectatorilor la acest joc”, a spus reprezentantul IJJ Cluj, motive care au dus, în final, la decizia anunţată ieri.

Mutarea meciului pe Cluj Arena i-a nemulţumit în special pe jucătorii Armenopolisului, care ar fi avut o şansă în plus să o încurce pe „U” Cluj pe propriul teren. Pe de altă parte, acest lucru pare să-i fi mobilizat şi mai tare pe gherleni, care au promis că vor da totul pentru un rezultat pozitiv sâmbătă.

„Ce nu te doboară, te face mai puternic. Acest lucru putem să-l spunem întreaga echipă după vestea pe care am primit-o, că vom juca la Cluj. AJF, Poliţia, Pompierii, Jandarmeria, toţi s-au unit pentru a nu face posibilă disputarea acestui derby la Gherla, în faţa propriilor suporteri. Dar, cum ziceam, ce nu te doboară te face mai puternic, iar sâmbătă vor vedea toţi o echipă foarte montată, în care adrenalina a ajuns deja la cote maxime, şi care îşi doreşte foarte mult să răzbune aceată decizie. E de neînţeles cum la Gherla este meci de risc maxim, iar la Gilău, Turda şi Câmpia, unde s-au deplasat 1.500-2.000 de spectatori, nu a fost niciun fel de problemă. Cert este că noi vom lupta sâmbătă pentru fiecare minge până la capătul puterilor şi sperăm să le dăm o palmă celor care ne-au contestat şi ne-au subestimat”, a spus unul dintre jucătorii gherlenilor, Daniel Moldovan.

Meciul dintre Universitatea Cluj şi Armenopolis Gherla va începe la ora 14:00, pe Cluj Arena şi va avea loc mâine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *