Jurnalul Municipal este un instrument de campanie electorală permanentă al lui Emil Boc. Luna aceasta jurnalul primăriei a fost tipărit în 10.000 de exemplare şi prezintă, pe lângă lista secţiilor de votare, mai multe dintre realizările şi stadiile promisiunilor edilului pentru locuitorii din Cluj-Napoca (stadiul promisiunilor ocupând net mai mult spațiu decât cel al realizărilor). Stadiul lucrărilor la amenajarea laturii de est a Piaţei Unirii, refacerea Podului Traian sau contruirea celor 5 parkinguri de cartier sunt temele de laudă ale primarului scoase ca moaștele la prezentat în fața clujenilor cu ocazia fiecărui scrutin electoral. Citind lauda de sine a primarului, putem lesne observa cum, sub o formă voalată, se încearcă justificarea întârzierilor de demarare a lucrărilor la parkingul de pe strada Primăverii. Acesta ar fi crescut mai ceva ca cel de pe Negoiu, dar costul mult mai mare decât cel estimat nu-l lasă. Motiv din care Primăria a solicitat proiect de reanalizare a devizului general pentru identificarea de soluții cu prețuri mai scăzute. Din identificare în identificare, ne vom trezi că și parkingul acesta este un fel de alba-neagra cu promisiuni electorale.
De teama de a pierde câteva sute de voturi, importante pentru partid, neo-liberalul Emil Boc nu va demara în acest an construirea de noi parkinguri, deşi a anuţat că vor fi edificate 5 locaţii cu peste 1.500 de locuri pentru parcarea autoturismelor în cartiere. Cel mai important aspect şi deloc de neglijat este costul ridicat al parkingului de pe strada Primăverii unde primăria a dispus reanalizarea devizului general pentru identificare de soluții cu prețuri mai scăzute pentru infrastructură. Cu toate acestea niciun garaj nu a fost demolat pe locaţiile viitoarelor parkinguri. Murăturile depozitate acolo mai rezistă un anotimp.
“Consilierii locali au aprobat inițierea procedurilor de construire a 5 noi parkinguri de cartier situate în următoarele zone: strada Primăverii nr. 8, Mogoșoaia nr. 7, Băița nr. 3, Trotușului nr. 5 și în zona străzilor Albac-Azuga. Ca urmare a realizării acestor noi parkinguri vor fi create în municipiu peste 1.500 de noi locuri de parcare. Vor fi afectate de aceste construcții 367 de garaje și 81 de locuri de parcare existente. În privința parkingurilor de pe str. Primăverii nr. 8 și de pe str. Mogoșoaia nr. 7, în această perioadă se definitivează contractul pentru elaborare PUZ de regenerare urbană, PUD și SF. După semnarea contractului, se poate da ordinul de începere al lucrărilor. Pentru proiectele parkingurilor Albac-Azuga și Trotușului, se lucrează la caietele de sarcini pentru PUZ de regenerare urbană, PUD și SF. Pentru parking Băița, momentan se studiază situația juridică a terenului. De asemenea, Primăria municipiului Cluj-Napoca mai are în diverse stadii de proiect și alte parkinguri situate în zone aglomerate ale orașului: Parking Primăverii nr. 20-22 – s-a finalizat și predat Studiul de fezabilitate, dar Primăria a solicitat reanalizarea devizului general pentru identificarea de soluții cu prețuri mai scăzute pentru infrastructură. Parking Hașdeu – se află în procedură de achiziție pentru serviciile de proiectare și execuție; Parking subteran catedrala GrecoCatolică – s-a promovat achiziția pentru Studiul de prefezabilitate; în funcție de rezultate se vor demara negocierile cu Episcopia Greco-Catolică. În paralel, se studiază posibilitatea amenajării de parkinguri subterane prin discuții cu retailerii ( Billa, Polus n.red.)”, se afirmă în Jurnalul Municipal.
Deşi nu se mai lucrează de foarte multă vreme pe şantierul parkingului de pe Negoiu, nici până în prezent primăria nu a reziliat contractul cu firma care a fost desemnată câştigătoare în urma licitaţiei organizate – deși aceasta și-a luat jucăriile de pe șantier. De aici tragem concluzia că parkingul de pe Negoiu nu va fi finalizat mai devreme de 2018 ţinând cont de faptul că pentru continuarea lucrărilor va fi nevoie de o nouă licitaţie, iar birocraţia în acest caz este destul de anevoioasă.
“Situația Parkingului Negoiu – se discută despre rezilierea contractului și se caută soluții pentru continuarea lucrărilor fără rezilierea contractului (asociatul să devină liderul execuției și să preia sarcinile contractuale, având în vedere faptul că firma desemnată pentru lucrări a demonstrat că nu are susținere financiară pentru finalizarea obiectivului)”, ne informează primăria prin intermediul Jurnalului Municipal.