In vizor

Există sau nu breșe de securitate la Aeroportul Cluj-Napoca? Cum comentează acuzele șeful securității aeroportuare

Cei trei noi membrii ai Consiliului de Administrație ai Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca acuzau ieri existența unor multiple breșe de securitate la aeroport, motiv pentru care nu au putut să țină ședința de consiliu. Breșele de securitate despre care vorbeau ieri cei trei nu există, potrivit șefului de securitate aeroportuară, Vasile Opriș, care a explicat, marți, în cadrul unei conferințe de presă de ce afirmațiile respective sunt nefondate.

„Securitatea aeroportuară este un factor strategic pentru dezvoltarea și siguranța oricărui aeroport. Dacă nu avem securitate aeroportuară nu putem zbura de la Cluj. Dacă avem probleme pe linie de siguranță este vorba de viața persoanelor apropiate, a noastră și a pasagerilor. Aceștia sunt termenii în care trebuie să discutăm când vorbim despre securitate aeroportuară. Controlul accesului, echipamentele de control de securitate care sunt foarte scumpe, toate ne ajută să îndeplinim elementele de securitate”, a declarat Vasile Opriș.

Pe de altă parte, directorul de securitate aeroportuară din cadrul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj a precizat că ar putea apărea probleme în achiziționarea de echipamente de securitate, dar și în pregătirea personalului de specialitate dacă Consiliul Județean nu aprobă bugetul aerogării.

„Amânarea nejustificată a aprobării bugetului ne pune în imposibilitate de a procesa bagaje de cală. Începând cu 1 septembrie 2020 anumite aeroportui dacă nu vor în funcțiune Standard 3 – echipamente detecție explozibili, nu vom putea procesa bagaje de cală. Aeroportul a făcut toate eforturile și a trimis caiete de sarcini pentru a cumpăra atât din fonduri europene, dar și pentru echipamente de detecție explozibili și cu raze X pentru bagaje de mână. Amânarea bugetului ne pune în imposibilitatea de a pregăti personalul pe securitate. Dacă majorările salariale minime nu țin pasul măcar cu inflația cum putem să profesionalizăm persoane pe control securitate?”, a afirmat Vasile Opriș.

Citește și:

Ședința CA al Aeroportului Cluj, suspendată din cauza „multiplelor breșe de securitate”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *