Azi am să vă dau o scurtă lecţie despre România dosarului bine făcut. Despre cum funcţionează, alimentate de interese comune, atât alianţele politice aflate la vedere (adică la guvernare), cât mai ales cele subterane, cele în care politicienii noştrii se joacă de-a Puterea şi Opoziţia. Fix aşa cum ne jucam noi în copilărie de-a „hoţii” şi „vardiştii”. Este bine să înţelegeţi că băieţii şi fetele acestea care ne dau nouă partide îşi dau la gioale când sunt în alianţă mult mai cu spor decât atunci când sunt în opoziţie. La duplicitate, nu ne bate nimeni.
De exemplu, în septembrie 2006, românul de rând încă mai credea că există Alianța DA și că adevăratul dușman este PSD. Când colo, pentru a pune control pe servicii, pentru a avea acces la dosărele şi picanterii din viaţa amicului de Alianţă, „aliaţii” își puneau piedică pe coridor de câte ori aveau ocazia. România a fost şi a rămas tot un stat securistic, la cheremul celor care știu și vor ști întotdeauna cum să instrumenteze un dosar.
Că zilele acestea, cei din Alianţa PSD-ALDE se chinuie să-l recheme pe George Maior din ambasada de la Washington, mi-am adus aminte cum s-a simţit PNL „trădat” la nominalizarea sa la SRI și a lui Săftoiu la SIE în septembrie 2006. Azi Maior „e bun”, că la noi funcţionează numai „duşmanul, duşmanului meu, este prietenul meu”. Oricum, cei de la PNL încercau să aburească naţiunea că miza „supărării” lor nu era controlul asupra celor două servicii. Corect, miza era de control asupra întregului sistem de securitate al României. Pentru asta se războia Băsescu cu Popescu Tăriceanu încă din luna decembrie 2005. Cică din perioada aceea de frământări și lupte pentru acapararea serviciilor ar data ideea conform căreia șefii acestora ar trebui să fie numiți din Opoziție, iar “autorul” „recomandării” ar fi… Mircea Geoană. Aşa că liberalii au ripostat şi i-au pus o piedică pe coridorul puterii lui Vasile Blaga, respingându-i nominalizarea la șefia UM 0962 a lui Alexandru Boer, șeful său de cabinet. Să înțeleagă că nominalizarea stă și în pixul lui Popescu Tăriceanu. Şi că nu le-a căzut bine faptul că, într-o bună dimineață, niște paparazzi i-au fotografiat în poarta Cotroceniului pe Geoană și Maior într-o nevinovată vizită la o cafea.
A fost momentul în care Băsescu a mutat la Parlament numirile lui Săftoiu la SIE, la pachet cu numirea lui Maior la SRI. Istoria ne arată că mișcarea i-a reușit. Atât de bine încât Claudiu Săftoiu și-a dat cu stângu-n dreptul la șefia SIE, fiind rapid schimbat, și, împreună cu soția, celălat “Pufulete” consilier prezidențial, s-a vărsat în PNL.
Alianța s-a rupt la 1 aprile 2007. Apoi a guvernat Popescu Tăriceanu, minoritar, cu sprijin masiv din partea PSD. După care a urmat, în 2008, Alianța de un an PDL – PSD, renăscută în 2010 ca Uniunea Social Liberală. Azi PD și PNL au făcut Unicul PNL, iar PSD guvernează cu sprijinul unei aripi „liberale” aflate sub înalta preşedinţie a lui… Călin Popescu Tăriceanu. Oricum, domnia sa a rămas cel mai mare specialist în smuls aripi din PNL…
Ceea ce trebuie să înţelegeţi este faptul că „duşmanul” îşi merită întotdeauna dosarul. De aceea se duce şi astăzi un adevărat război prin subteranele Puterii pentru a se împlini adevărata miză: trecerea în subordine a serviciilor și, mai ales, a surselor lor de finanțare adică oamenii prosperi de afaceri. Și ajungem la esența întregii povești. Răspunsul la întrebarea: “de ce era necesară Legea lustrației imediat după Decembrie 1989?” Pentru a nu da România pe mâna securisto-nomenclaturiștilor. Dar au avut ei grijă să infiltreze toate partidele și toate mediile social-economice ale bietei țărișoare. Apoi s-au apucat de furat temeinic.
Şi, gata.