Rautacisme

Exercitiu desantat de PR al lui Boc cu facturistul Mircea Bravo care ia cam 10000 de euro pe asemenea "filmulete". Rovestea.ro e o teapa media care apartine unui "pocait" de-al lui Sighiartau

Cu totul “intamplator”, primarul Emil Boc se-ntalneste cu diversi cetateni prin oras, fix in momentele sale de mare modestie: cand da zapada, cand coseste, cand umbla ca tot omul “nacajit” cu autobuzul, cand amesteca in mamaliga, cand da cep la butoaie – chestii d-astea gospodaresti. Niciodata nu-l gaseste nimeni fix cand are nevoie de el, sau cand e prins cu fofarlica minciunilor.

Atunci Emil Boc fie nu e acasa, fie e din alt oras si nu stie nimic: nici cum s-au eliberat autorizatii de constructie, nici cum se inunda orasul la fiecare ploaie, nici cum s-a facut praf “mobilitatea” clujenilor fix in cei 16 ani de mandat ai sai, nici cum nu s-a mai facut sediu la Filarmonica, nici cum nu s-a mai amenajat Cetatuia, nici cum nu se poate face nici o lucrare la timp, ma rog chestii care tin de lama rece a administratiei publice locale, nu de caldura sufleteasca a sufletului sau uman de care da dovada zilnic frecand menta ca sa dreaga busuiocul.

Cum va ziceam, cu totul “intamplator”, fix ca acum vreo patru sau cinci ani cand au incins o “miuta” de baschet pe pietonalul de pe strada “Eroilor”, Emil Boc s-a intalnit cu cetateanul Mircea Bravo care i-a facut semn din facturiert sa se opreasca nitel, ca ar avea si el (cetateanul) vreo cateva chestii de lamurit cu el (primarul).

Credeti ca pe Mircea Bravo il interesea chestiile alea care zac promise de vreo 16 ani in agenda cu promisiuni politice ale primarului Emil Boc? Ca de ce e in haos orasul? De ce zac in sinecuri pe bani publici taind frunza la caini toti surubarii si lipitorii de afise ai Filialei Cluj a PDL al PNL? Cumva ceva detalii despre Urbanismul de Cumetrie?

As! Pe Mircea Bravo il interesau chestii despre micul suflet extrem de mare si de generos (cu imobiliarii si cu Buteanu, ma rog, oameni aflati in gratiile rachiteanului).

Asa ca s-a infiripat un “dialog” care cred ca ne-a usurat pe noi, clujenii, de vreo 10 mii de euro. Caci surse avizate din piata ne-au relatat ca 80 la suta din filmuletele lui Mircea Bravo sunt comerciale sau publicitate politica. Pentru asemenea intalniri intamplatoare in care subiectul este bine pipetanat, frezat, pus fundita rosie sa dea bine la public (proiecte politice, de imagine), Bravo cerand intre 10 si 15 000 de euro.

Sa fie primit. Nu e prost cine cere, ci cine si-o cere.

„Am 100 de lei în buzunar. Deci nu-s un om sărac.

Pentru mine banii nu reprezintă o valoare în sine. Celalalte valori sunt importante. Dacă pui accent pe bani, n-ajungi niciodată să te bucuri de viață.

Banu’ e necesar să-l muncești, să-l câștigi cinstit și să te bucuri cu familia. Dar să nu-l pui pe primul loc. Îți sucește mintea. Așa mi-a zis bunica: dragu buncii… niciodată să nu lași să-ți ia banu’ mințile! Că ajungi rău!

Și atunci cel mai sănătos este să te preocupi de alte lucruri mai importante în viață. Eu sunt mulțumit cu ce am. Cu cât vrei mai mult cu atât vrei mai mult.

Mi-a zis bunica: Dragu bunicii… dacă umbli după bani, îți distrugi sănătatea.

Ochiul dracului…

Aș vrea să-și amintească și oamenii despre mine: mă, o fost un om bun decât un om bogat”, a spus Emil Boc.

Fara aceasta intamplare, nu am fi aflat ca Emil Boc are 100 de lei in buzunare. Da, dar si bugetul Clujului la picioare. Buget cu care se sterge cum vrea el pe picioare si-l foloseste discretionar, dupa cum vor muschii sai. De ce ar avea mai mult de 100 de lei in buzunare cand la el e stampila, si vointa politica, si aprobarea?

O sa-l tina minte oamenii de mincinos. Si ca, de bun ce-a fost, le-a taiat pensiile si salariile otova, fara sa judece diferenta dintre sarac si bogat, ci la fel, in mod egal, sa simta saracul bugetar ca nu e la fel de “special” ca ala cu salariu special si pensie speciala. O sa-l tina minte ca toata clientela PDL s-a imbogatit de aproape ca a umplut puscariile ulterior, fix in mandatul sau de premier.

In ce priveste site-ul pe care s-a adapostit intamplatoarea intamplare, Rovestea.ro, e o teapa media care publica materiale odios de limbiste la adresa premierului Citu si a sustinatorilor sai.

Mirciulica, cand o sa mai mananci de banii aia, sa-ti amintesti si de cei de la care i-ai luat de fapt. Poate ti se face nitel rusine. Aveau dreptate prietenii tai!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *