Justitie

Exclusiv Percheziții la Cluj și alte trei județe. Multiple dosare penale cu descideri în aceeași zi! Marcel Vela: "Este ziua Z, o zi importantă pentru combaterea infracţionalităţii în România"

DIICOT Craiova a dat tonul în această dimineață cu 23 de percheziții într-un dosar uriaș în care sunt cercetate fapte de proxenetism, principalii vizați fiind Alex Bodi – tată ”proxeneților de la Dej” și Adrian Tâmplaru, fostul locotenent al lui Clămparu.

Ministrul de Interne, Marcel Vela a ieșit în această dimineață cu declarații de presă, susținând că azi este ziua Z în combaterea proxenetismului și a grupurilor infracționale. Tot Vela anunță că astăzi au loc în toată țara peste 600 de percheziții și deschinderi la persoane cercetate penal. 

„Astăzi, 11.11 am convocat această întâlnire pentru că este ziua Z, zi importantă pentru combaterea infracţionalităţii în România. În această zi am executat 619 misiuni în care am efectuat percheziţii şi descinderi la nivelul întregii ţări”, a afirmat ministrul.

Potrivit sursei citate, ministrul a explicat că au fost 130 dedescinderi pentru punerea în executare a unor mandate de arest preventiv şi pentru unele mandate europene de arestare.

Au fost vizate 21 de grupuri infracţionale, prejudiciul realizat fiind de 190 de milioane de lei şi de 160.000 de euro.

Din cele peste 600 de acțiuni, peste jumătate sunt comandate de către DIICOT Structura Centrală în 28 de județe și în capitală: 

„La data de 11.11.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO și a unităților subordonate efectuează un număr de 386 de percheziții domiciliare, în cadrul unor ample acțiuni, vizând destructurarea unor grupări infracționale organizate, acțiuni ce se derulează concomitent pe raza județelor Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Galaţi, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, Călăraşi, Ilfov, Teleorman, Argeș, Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea, Alba, Caraş-Severin, Timişoara, Arad, Bihor, Satu Mare, Cluj şi Bistriţa Năsăud şi în municipiului Bucureşti.

Acţiunile procurorilor DIICOT și Poliției Române, declanşate la nivel naţional, sunt rezultatul activităţilor investigative derulate în 24 de cauze penale instrumentate de către 21 de structuri teritoriale ale DIICOT şi Structura Centrală, ce vizează destructurarea mai multor grupări infracţionale implicate în majoritatea formelor de criminalitate organizată ce intră în competenţa direcţiei, respectiv trafic de droguri de risc şi de mare risc, trafic de persoane, proxenetism, trafic de migranți, camătă, criminalitate informatică, evaziune fiscală, spălare de bani, contrabandă, trafic de migranți, înșelăciune sau șantaj”, au declarat reprezentanţii DIICOT.

Clujul, vizat pe infracțiuni economice

În ceea ce privește ținta perchezițiilor de azi de la Cluj, sursele Ziar de Cluj susțin că aici s-au organizat 10 percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală, spălare de bani și, desigur, consituire/apartenență la grup infracțional organizat. „Nu se exlude ipoteza ca DIICOT Craiova să ceară documente din dosarul Peștii de la Dej, pentru a corobora activitatea proxeneților români din ultimii doi ani. SIC-ul și BCCO-ul de la Cluj pregătesc mai multe surprize până la sfârșitul anului și Bucureștiul pune presiune mare pe ei să facă totul discret și să comunice acțiunile prima dată doar celor de la IGPR, urmând ca de acolo să se stabilească ce informații se dau presei”, mai spun sursele.

„În fapt, în perioada 2014 – 2015, mai multe societăți comerciale din județele Cluj, Sălaj, Harghita și Covasna ar fi înregistrat cheltuieli nereale, diminuând TVA-ul și impozitul pe profit datorate statului. Valoarea prejudiciului cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 4.000.000 de lei”, arată cei de la DIICOT.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *