Justitie

EXCLUSIV Minte criminală: Și-a înjunghiat tatăl în apartamentul de pe Câmpului, apoi a sunat la 112 și a anunțat că acesta a suferit un AVC

UPDATE: 

„Cu privire la starea de fapt, s-a retinut că în seara zilei de 25.07.2021, inculpata B.E.D., fiica victimei care locuia cu acesta, i-a aplicat tatălui sau în vârstă de 81 ani, o lovitură in zona toracelui cu un obiect taietor-intepator, cu consecinta decesului. La data de 26.07.2021 s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale faţă de inculpata B.E.D sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie în varianta omorului prev de art 199 alin 1 Cp rap la art 188 alin 1 Cp. 

Inculpata B.E.D. a fost reţinută de către procurorul anchetator din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru o perioadă de 24 ore in perioada 26.07.2021-27.07.2021 iar la data de 27.07.2021, judecatorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj, a admis propunerea de luare a masurii arestării preventive formulate de catre procuror”, arată anchetatorii. 

 

O clujeancă a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce și-a omorât tatăl în vârstă de 80 de ani, cu o singură lovitură de cuțit în inimă. Potrivit informațiilor obținute de Ziar de Cluj, Dalia Elisabeta Bulea și-a omorât duminică tatăl cu care locuia pe strada Câmpului, din cartierul Mănăștur, folosind un cuțit cu care l-a înjunghiat fără reținere. Clumea, femeia a sunat în următoarea zi la 112 și ar fi anunțat că tatăl ei a suferit un accident vascular cerebral, motiv pentru care a fost trimis un echipaj medical. Când au ajuns în apartament, medicii au constatat că bărbatul era decedat și că prezenta urme de violență, observând că a fost înjughiat. 

Medicii au cerut ajutorul Poliției, iar femeia a fost reținută pentru 24 de ore. În cursul zilei de ieri, 27 iulie, Dalia Elisabeta Bulea a fost arestată preventiv pentru violența în familie sub forma omorului. Femeia riscă în jur de 20 de ani de închisoare. 

„În baza art. 226 din C.p.p. rap. la art. 223 alin. (2) din C.p.p., Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj formulată la data de 12.04.2021 în dosarul nr. 828/P/2021. Dispune arestarea preventivă a inculpatei B.E.D. cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie sub forma omorului, prev. de art. 199 alin. (1) din C.p. rap. la art. 188 alin. (1) din C.p. – pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.07.2021 şi până la 25.08.2021, inclusiv”, se arată în soluția pe scurt. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *