Justitie

EXCLUSIV Inspecția Judiciară analizează începerea cercetării disciplinare a judecătorului Lucian Buta, cel care protesta în weekend alături de partidul AUR

Cei de la Inspecția Judiciară l-au luat în vizor pe judecătorul Lucian Buta, după ce au aflat din presă că acesta a participat la protestele partidului AUR, fiind printre liderii care se împotriveau unei variante legislative a vaccinului obligatoriu. Lucian Buta este judecător la Judecătoria Cluj-Napoca, iar prin prezența sa la manifestarea publică a unui partid politic ar fi încălcat câteva prevederi din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor. 

De asemenea, unii avocați și colegi de-ai magistratului s-ar fi plâns că acesta refuză să poate masca în sala de judecată. Lucian Buta a fost anterior asistent medical și le-a explicat celorlalți că nu crede în coronavirus. 

„Corpul meu, alegerea mea. Nu obligativității vaccinării!” se arată pe pancarta cu care judecătorul a defilat la protestele inițiate de partidul AUR. 

Potrivit surselor Ziar de Cluj, cei de la Inspecția Judiciară îl vor cerceta disciplinar pe judecător. 

Lucian Buta a mai fost cercetat disciplinar pentru dosarul de corupţie al preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, trimis în judecată în 2006

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *