Anchete

EXCLUSIV. Încă un clan de traficanți și consumatori de etnobotanice a ajuns în arestul IPJ Cluj. Lista cu traficanții și clienții acestora…

 Încă o lovitură dată traficanțiilor de droguri. DIICOT Cluj a reușit destructurarea unei rețele vechi de traficanți cu etnobotanice. În cursul acestei zilei, DIICOT Cluj în colaborare cu cei de la BCCO au efectuat mai multe percheziții domiciliare la o rețea de traficanți de droguri, care își vindeau marfa în Cluj-Napoca. Potrivit surselor, din totalul de 12 persoane vizate au fost deja reținute șase, în frunte cu Adrian Ionuț Porumb, cel ce procura și distribuia droguri sub formă de prafuri sau muguri.

 

Cei de la DIICOT au descoperit că Adrian Ionuț Porumb era unul dintre ”afaceriștii vechi” cu droguri. Activitatea lui infracțională s-a derulat din 2014 până în 2018 și avea un portofoliu de clienți ce apelau la el săptămânal. După ce vânzările au început să îi meargă bine, Adrian Porumb s-a folosit de alte șase persoane pe post de intermediari, pentru a acoperi o piață mai largă.  

Iată o scurtă listă cu intermediarii coordonați de Porumb.

„ (…) a pus în vânzare pe piața consumatorilor din municipiul Cluj-Napoca, prin intermediul numiților George Boja Cătălin, Pop Dragoș Ionuț, Buzan Radu Septimiu, Fodor Sorin Viorel, Fodor Sergiu, Peternel Alexandru și a distribuit în mod direct astfel de substanțe numiților: Oltean Ion Cosmin, Manea Adrian Claudiu, Cocișu Bogdan, Abrudan Bogdan și Petrescu Mihai (…) ”, se arată într-un fragment din ancheta DIICOT.

În urma perchezițiilor s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a șase persoane din totalul de 12 aduse la audieri azi. Potrivit surselor, majoritatea dintre traficanți și consumatori au refuzat să dea declarații. În cursul zilei de mâine, DIICOT va înainta către Tribunalul Cluj propunerile de arest preventiv pentru 30 de zile, pe numele celor reținuți. Dosarul este instrumentat de Procurorul Corina Mihaela Irimieș, de la DIICOT Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *