Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a fost invitată la conferința „Viziuni ale managementului calității – auditul clinic”, care are loc la Cluj-Napoca în perioada 13-15 noiembrie. Deschiderea oficială a avut loc miercuri dimineața. Printre invitații care trebuiau să susțină scurte discursuri a fost și Sorina Pintea, dar nu și-a făcut apariția. Organizatorii au ridicat din umeri când au fost întrebați de ce lipsește și de ce a mai fost anunțată prezența sa din moment ce a lipsit cu desăvârșire.
Noi am aflat motivul pentru care Sorina Pintea nu a mai venit la Cluj. Potrivit surselor noastre, ministrul Sănătății a avut, ieri, câteva discuții cu anumite persoane din Minister, din Parlament și din partid. În urma acestor discuții, Pintea a anulat deplasarea la Cluj-Napoca, la conferință. Motivul este următorul: nu a dorit să își asocieze numele cu Vasile Cepoi, secretar de stat, președinte al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) și fost ministru al Sănătății. Această instituție condusă de Cepoi se ocupă de acreditarea spitalelor și ambulatoriilor și a fost gândită pe repede înainte.
Practic, acest Vasile Cepoi este unul dintre băieții șmecheri din sistemul sanitar, care au știut cum să facă bani de pe spinarea spitalelor care au plătit bani grei pentru obținerea acreditărilor. Când a terminat cu spitalele a trecut la ambulatorii. Toate instituțiile sanitare care trebuie să obțină acreditarea de la ANMCS trebuie să achite o anumită taxă, iar acești bani, Vasile Cepoi îi învârte în fel și chip. Această informație este cunoscută de multe persoane din politică, dar se pare că Sorina Pintea ori nu are cunoștință de acest lucru ori a ignorat faptul că prezența sa la un eveniment unde este și Vasile Cepoi i-ar fi asociat automat numele cu al directorului ANMCS.
Vasile Cepoi a fost secretar de stat în Guvernul Năstase, din care a fost destituit în urma unui scandal cu primul-ministru. În guvernele Boc și Ungureanu a fost readus pe același post. A fost ministru al Sănătății în Guvernul Ponta, dar a demisionat din cauza unui conflict cu Agenția Națională de Integritate. Culmea, imediat după demisie a fost numit consilier personal al primul-ministru și împuternicit să coordoneze activitatea Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor. Din 2014 este președinte al ANMCS.