In vizor

Ex-procurorul profesor universitar, Fabian Gyula, parte a sistemului de pensii nesimţite. S-a pensionat la 49 de ani şi are o pensie de 10.000 de lei pe lună

Candidatul pentru funcţia de Avocat al Poporului, Fabian Gyula, a declarat miercuri că s-a pensionat anul trecut, la vârsta de 49 de ani, iar pensia sa de magistrat este de peste 10.000 de lei.

„M-am pensionat anul trecut, la vârsta de 49 de ani”, a spus Fabian Gyula la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă 49 de ani este o vârstă potrivită pentru a ieşi la pensie, acesta a spus: „Raportat la presiunea la care eşti supus în magistratură, da”.

„Am lucrat 24 de ani fără să ocup funcţii de conducere, abia după acea am avut funcţii de conducere. La un moment dat am stat 15 ani pe acelaşi scaun, practic soluţionând acea ciclicitate de dosare care nu erau simple. Mă ocupam şi de cooperare internaţională. Obişnuiesc să spun o întâmplare din această activitate după care să apreciaţi cât de grea este activitatea de magistrat. Lucram la Parchetul tribunalului când într-o noapte, pe la 4,00, am ajuns acasă şi mă sună pe telefonul fix şeful arestului. Atât mi-a spus – să ştiţi că cel pe care l-aţi audiat timp de două ore şi jumătate în cursul acestei nopţi, la verificările efectuate de medicul de la arest s-a dovedit a fi purtător de TBC activ. A închis discuţia, mi-a zis – să aveţi grijă de copilaşii dvs.. Aceasta este activitatea de magistrat”, a afirmat acesta.

El a adăugat că magistraţii au şi o serie de incompatibilităţi şi restricţii.

Fabian Gyula a mai declarat că pensia sa este de peste 10.000 de lei şi a apreciat că este o pensie mare, „raportat la pensia medie”.

Candidatul pentru conducerea Avocatului Poporului a afirmat că jurisprudenţa Curţii Constituţionale este „clară în favoarea magistraţilor” în privinţa pensiilor acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *