Din oras

Erori mari în sistemul informatic al CNAS. Medicii de familie clujeni abia au putut folosi platforma electronică timp de câteva luni

Sistemul informatic al CNAS a funcționat în regim de avarie începând cu 30 iunie 2023. După mai bine de trei săpămâni CNAS anunță că PIAS este din nou operațională, la „parametri optimi”, dar tot cu erori.

Patronatul Medicilor de Familie din Cluj au ieșit în spațiul public cu o cerință de bun simț, adică sistemul informatic CNAS, ăla pentru care toți cetățenii plătesc, să fie funcțional și să nu mai dea rateuri. Mai bine de jumătate din luna iulie, acesta a fost folosit pe modul „avarie”, iar după ce s-a rezolvat, tot greu a mers.

Conform patronatului, nivelul de ratări pentru mai și iunie, lunile în care nu au fost semnalate nereguli, a fost de 25-30%.

„Se poate însă observa pe siteul de monitorizare al erorilor PIAS că rata de erori este la nivelul lunilor mai și iunie, adică 25-30%. Asta înseamnă pentru CNAS parametri optimi? Erori de 25-30%?”.
Cei care reprezintă patronatul susțin că nu este normal ca întregul sistem să se chinuie să folosească platforma pe care sunt centralizate toate datele, platformă care nu a răspuns cerințelor timp de trei săptămâni și are rateuri de un sfert din solicitări.
„CNAS anunță furnizorii că în scurt timp va fi emis un ordin pentru intervalul 1 – 25 iulie care prevede derogări de la regulile generale de transmitere și validare a serviciilor medicale. Dealtfel,  în 18 iulie CNAS a emis ordinul 602 prin care anumite reguli de validare pentru activitatea zilei de 30 iunie au fost suspendate. La 18 zile distanță!
Considerăm că aceste măsuri, aceste derogări trebuie comunicate furnizorilor de servicii medicale din prima zi în care PIAS nu funcționează și nu la 18 zile distanță (cum e cazul ordinului 602) sau la 25 de zile sau chiar mai mult distanță (cum va fi pentru zilele de 1-25 iulie). Încă din prima zi de disfuncționalitate furnizorii trebuie să știe dacă regulile de validare sunt modificate, dacă semnarea și validarea serviciilor folosind cardul de sănătate este o regulă în continuare activă sau nu. Nu este normal ca personalul medical să se chinuie cu un sistem informatic neresponsiv timp de trei săptămâni iar ulterior CNAS să spună că de fapt în toată perioada respectivă se putea lucra după alte reguli. Comunicarea tardivă a acestor reguli este o profundă lipsă de respect față de personalul medical și față de pacienții din România”, au transmis cei de la Patronajul Medicilor de Familie din Cluj.