Din oras

Emil Boc reșapează la radio promisiunea veche din 2018 a modernizării străzii Argeș: „Gheretele dispar!”

În Cluj, nu doar garajele, ci și gheretele sunt în vizorul Primăriei, pentru demolare. Cel puțin, declarativ. Cotețele comerciale comuniste de pe strada Argeș, din buricul târgului ”smart”, au supraviețuit  până acum administrației liberale, chiar dacă municipalitatea le-a pus gând rău încă din anul 2018, când ne promitea că zona ar urma să fie modernizată.

„Canalul Morii și gheretele de pe strada Argeșului?”, a fost întrebat astăzi, în cadrul unei emisiuni radio, primarul Emil Boc.

„Dispar!”, a răspuns Boc scurt.

„Când?”, a insistat moderatorul.

„Acum este concursul de soluții, până în noiembrie se depun ofertele de lucru, după care, începând cu anul viitor, în funcție de derularea proiectului, sunt șanse să avem licitația gata sau în două mii două zeci și… cât? 2023!”, a precizat, fără a preciza, edilul.

„Dispar și apare ce acolo? Ce se va întâmpla?”, s-a încăpățânat să afle moderatorul.

„O să fie o zonă modernizată, pe baza unui concurs de soluții! Cum vor arăta?! Vor fi mai multe propuneri și vom vedea cum vor arăta. De-aia sunt specialiști, eu nu sunt specialist, să spun ce e mai bine! Concursul de soluții va fi public, soluțiile vor fi prezentate, una dintre ele va câștiga, după aceea va fi implementată. Dar, oricum, va fi o zonă care, așa cum au fost toate celelalte unde am amenajat spațiile publice deschise și cu o calitate a vieții specifică zonelor europene”, a adăugat, cu o sintaxă haotică a frazei, primarul.

Și în toamna anului 2018, viceprimarul Dan Tarcea  promitea modernizarea acestei zone, fără a oferi detalii sau termene de realizare, așa cum a făcut și Emil Boc acum.

„Știu de situația de pe strada Argeș, Cuza Vodă, I.P. Voitești și toată zona limitrofă halei agroalimentare din Mihai Viteazu.

 Va intra în perioada următoare într-un proiect de modernizare și curățenie masivă.

 Am început cu Piața Mihai Viteazu, urmând ca pe viitor să ne aplecăm și asupra acestei zone.

Pe strada Argeș suntem în proces de evacuare cu toți cei de acolo, acolo unde este Canalul Morii. Acele magazine toate vrem să le desființăm, suntem în proces de evacuare, mai durează încă puțin, nu foarte mult.

După ce reușim să îi evacuăm și să eliberăm spațiul din zona respectivă, vom putea trece și la amenajare. Pentru că într-adevăr nu face cinste orașului, într-o zonă intens circulată să avem asemenea acte de comerț”, declara viceprimarul penelist, Dan Tarcea, în toamna anului 2018.

În toamna anului 2021, gheretele încă rezistă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *