Politica

Emil Boc consideră că consumă energie şi se consumă degeaba dacă dă explicaţii despre proiectele sale faraonice (unul inutil, metroul) de infrastructură. Tot clujenii sunt vinovaţi că-i explică lui cum persistă în poveşti nesustenabile

Scris de 1724

Noi ştim, am şi demonstrat-o de 7 ani, zi de zi, că lui Emil Boc îi stau în gât şi-n coaste criticile la activitatea şi proiectele întârziate sau prost realizate, sau aflate în derulare și a celor care OSĂ se se facă în oraș (mai ales din vorbe), cum ar fi metroul (un proiect inutil şi păgubos). Despre drumurile de legătură şi Centura Metropolitană nimeni nu critică nimic, dar, insidios, Emil Boc le aruncă la grămadă în discuţia despre cât de perfizi sunt ccei care-l critică. Şi care sunt plătiţi, dom’le, să îl atace pe Însuşi El, Maestrul şi Primarul Nostru, Centrul Imaculat – aşa că el “nu ar mai trebui să își consume inutil energia”.

Câinii latră, caravana cu orbi şi surzi trece, până cade-n prima groapă.

“Am observat ca tendință. Cei care critică cel mai mult problema aglomerării și a congestiei sunt cei care critică cel mai mult proiectele de descongestionare, cum ar fi metrou, centură, tren metropolitan sau legătura Clujului cu autostrada. Mi-am dat seama că eu îmi consun energie inutil să încerc să-i convig pe unii, care oricum sunt setați în direcția asta, doar să nege tot, să dărâme tot. Cei care se plâng că este aglomerație sunt cei care se plâng de ce se face”, a declarat Emil Bocla la una dintre emisiunile sale de chitanţier.

Aşa că Maestrul s-a decis să rămână nemuritor şi rece.

“Asta e democrația, trebuie să o acceptăm, dar să ne concentrăm pe lucrurile pe care putem să le facem pentru Cluj. Nu o să putem să-i convingem”, a spus primarul care s-a referit și la „mass media” și la membri ai socități civile, care sunt „tot timpul aceeași. Nu am nimic cu critica, face parte din logica societății democratice… Ce mă deranjează pe mine este dezinformarea și reaua-credință inenționată. Când știi ca nu e adevărat, când ești plătit să dezinformezi sau să linșezi”.

Cică informația publică este “distorsionată” deliberat de unii “motivați financiar” sau pe baza de linșaj public. Este ca şi cum ar fi vorbit de funie în casa spânzuratului…



ULTIMA ORĂ

  • Acum 11 hours Straineze
    După numărarea a 98% dintre voturi, Erdogan a câștigat alegerile prezidențiale inclusiv în numărătoarea opoziției
  • Acum 14 hours Politica
    STRÂNȘI DE ”OUȚE”, GUVERNANȚII SE MIȘCĂ: Premierul Ciucă i-a cerut ministrului Muncii să se întâlnească luni cu sindicaliștii pentru ca legea salarizării să fie finalizată mai repede iar profesorii să primească salarii mărite înainte de 15 iulie
  • Acum 19 hours In vizor
    Profesorii resping propunerile Guvernului și prevederile OUG anunțată duminică și transmit că vor continua greva: ”Un pic de bani și au redenumit primele, nu asta așteaptă colegii noștri”
  • Acum 20 hours Politica
    Cum vrea Guvernul să oprească greva profesorilor de marți
  • Acum 22 hours Din oras
    Greva generală din învățământ continuă. Profesorii din Cluj pregătesc noi proteste în fața Prefecturii
  • Acum 24 hours In vizor
    JOCURILE DE CABANĂ ALE SECURITĂȚII ÎN IMAGINI EXCLUSIVE: Coldea, Dîncu & finuțul Popică au prânzit cu doamnele la libanez! Claudiu Târziu a ”băgat” și el capul în tabloul aproape familial
  • Acum 2 days Politica
    FIE GREVA CÂT DE GREA, GUVERNUL UN BAN N-AR DA: Ministrul Muncii zice că ar vrea, dar nu poate că scârți-scarți rezolvă cu angajamentul din PNRR până marți
  • Acum 2 days Eveniment
    Roger Federer, în vizită în România
  • Acum 2 days In vizor
    OPTIMISM: În plină grevă a profesorilor, Ministerul Educației a anunțat datele pentru înscrierea la bacalaureat
  • Acum 2 days Jos palaria
    Profesoară din Cluj, mesaj către guvernanți: ”Așa arată școala mea, la o aruncătură de băț de Cluj-Napoca. Am amenajat sala de clasă pe banii mei”
  • Acum 2 days Eveniment
    Preşedinta Ungariei, Novak Katalin, a fost primită cu aplauze la locul pelerinajului de la Şumuleu Ciuc. Sute de pelerini din Ungaria au trecut prin gara Cluj-Napoca în drum spre pelerinaj
  • Acum 2 days Sanatate
    Sindicaliştii din sănătate reclamă „nedreptăţi” privind salarizarea asistenţilor medicali: Pentru debutanţi, salarii mai mici decât în educaţie, iar salariul mediu al asistenţilor este sub cel mediu pe economie
  • Acum 2 days General
    Protecția Consumatorilor a lansat o adresă de e-mail pentru consumatorii care vor să reclame probleme cu creditele bancare
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE