Din oras

Emil Boc a scos de la naftalină radarele fixe pe care zicea că OSĂ le monteze pe străzile Cluj-Napoca în 2020. Presa de chitanțier îi ia gargara ca nouă să umple online-ul cu ea

În octombrie 2019, Emil Boc zicea că speră să primească aprobare de la nivel național pentru montarea radarelor fixe pe străzile din oraș unde au loc cele mai multe incidente rutiere. 

”Vom monta radare fixe pe arterele cu risc ridicat. Așteptăm aprobarea poliției naționale. Primăria va achiziționa aceste radare în acel moment și vom informa populația, vom pune panouri informative, vom informa pe toate canalele că în aceste zone va fi în permanență radar. Nu vot fi puse acolo să scoatem planul de amenzi, sunt puse să fie salvate vieți. Eu voi ști că dacă sunt la volan și am depăști viteza legală voi primi amendă. Potrivit noului Cod Rutier dacă ai telefonul în mână și claxonezi ți se ia permisul. Foarte multe accidente s-au petrecut și din cauza folosirii telefonului la volan. Doar în junglă poți să mergi cu minim 100 de km/h și să filmezi live bordul că are 100 sau 200 de km/h, Așa ceva este iresponsabil și este crimă cu premeditare. Aceste lucruri trebuie complet elimintate. NU vor elimina orice incident, dar noi trebuie să facem tot ce putem pentru a evita pierderile de vieți omenești. Neacordarea de prioritate la trecerile de pietoni înseamnă că ai venit cu viteză și nu ai apucat să oprești sau te-ai uitat la telefon și nu ai fost atent”.

Ce-i drept a fost un radar fix pe Dorobanților, dar a fost de decor.

CITEȘTE (material din 2020): Atenție, șoferi! Clujul va fi împânzit cu radare fixe și camere de supraveghere

(atenție, OSĂ)

După trei ani, Emil Boc scoate de la naftalină aceeași poveste și susține că va avea o discuție cu Ministerul de Interne pentru a vedea cum se pot monta radare fixe în interiorul orașelor.

”Luni, la întâlnirea cu colegii din Asociația Municipiilor din România (AMR), voi discuta încă o dată cu ministerul de resort posibilitatea introducerii de radare fixe pe anumite zone, precis determinate, prin Hotărâre de Consiliu Local.  O asemenea decizie ar diminua numărul accidentelor, ar face zona sigură, dar va elimina și posibilitatea acestor «liniuțe»”.

De trei ani tot discută pe temă și nu i se mai termină discuțiile, se tot auto-plagiază în idei pe care nu le pune niciodată în aplicare.

Zice Boc ce OSĂ facă: ”Despre partea cu «liniuțe», am să transmit colegilor mei, să pună sub observație zona, pentru ca amatorii de senzații tari să rămână cu mai puține permise în buzunar. Și cu siguranță că se va întâmpla asta”.

Deși s-ar putea ca de data aceasta, vorbind cu colegul de resort, ”dottore” Lucian Bode, să se rezolve. Că ni s-a aprins becul, ia ghiciți pe ce stradă se fac ”liniuțe” și ar vrea să monteze Excelența Sa radar fix?

Vă zice ceva investiția Transilvania Penal City (mă rog, Smart, făcută cu penali)?

Da?

Ei bine chiar pe strada Moș Ion Roată se fac ”liniuțe”. Le fac cei de la Pata Rât.

Și mai știți unde se fac liniuțe? Pe strada Tiberiu Popoviciu în zona Cluj Innovation Park.

Vedeți maidanezul acela cum face ”liniuță” cu propria-i umbră? Fix pe marea realizare a lui Emil Boc: 1,5 kilometri de drum cu 4 benzi (nu se vede în poză) făcut în 7 ani cu o șapcă de bani.

Cu alte cuvinte, fix la periferia municipiului se fac ”liniuțe”, nu în centru și în Zorilor și Bună Ziua, și Dorobanților, cum știam noi… Noiși locatarii care ni se tot plâng nouă, că poliția locală e la îngrășat pe prime de osânză. Iar de acum vor trebui să păzească vântul pe unde crede Emil Boc că se fac ”liniuțe”.