In vizor

Elevii de la Coșbuc nu vor avea sală de sport nici în acest an. Lucrările de consolidare costă de două ori mai mult decât investiția inițială

Celebra sala de sport de la Colegiul George Coșbuc nu va putea fi folosită nici în următorul an școlar. Deși sala este închisă din 2018, abia acum, după trei ani, Primăria a adjudecat licitația pentru executarea lucrărilor de consolidare. 

Sala de sport a fost construită în perioada 2012-2014, iar patru ani mai târziu, în septembrie 2018, sala de sport a fost închisă și s-a dispus expertizarea de urgență a clădirii de către un expert tehnic atestat. Ulterior, Primăria Cluj-Napoca a achiziționat expertiza tehnic structurală prin care s-au stabilit măsurile de consolidare care se impun. 

Conform expertizei tehnice, în intervalul cuprins între execuția sălii și data expertizării s-a remarcat la planșeul peste parter o deformare ascendentă.  

 Lucrările necesare consolidării sălii se sport au fost aprobate de Consiliul Local în decembrie 2019. 

Lucrările de consolidare costă de două ori mai mult decât a costat realizarea sălii de sport.

Cea mai modernă sala de sport, așa cum se lăuda Boc, a costat 2,3 milioane de lei și a fost inaugurată în 2014. Ea a funcționat doar patru ani, în 2018 fiind închisă pentru că au apărut probleme tehnice, una dintre grinzi a crăpat. Valoarea lucrărilor de consolidare este de 5.107.128 RON, adică dublu față de investiția inițială.

Durata estimată pentru realizarea lucrărilor este de 8 luni, dintre care 2 luni de proiectare și 6 luni de execuție. Dacă luăm în calcul cel mai optimist scenariu, cel în care licitația nu va fi contestată de niciun alt partifcipant, lucrările ar putea începe în septembrie, ceea ce înseamnă că abia la finalul celui de-al doilea semestru sala ar deveni funcțională. Adică la patru ani de la inaugurare. Practic sala a funcționat patru ani după care a rămas închisă alți patru ani.

Licitația pentru executarea lucrărilor de consolidare a fost câștigată de TOMOROGA CONSTRUCT și ARHI BEAST S.R.L. 

Tomoroaga Construct are sediul în Bistrița Năsăud și este deținută de Tomoroga Bogdan. În 2020 firma a avut o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro și profit de 20.662 de euro. Firma a intrat în atenția presei clujene după ce a contestat licitația pentru restaurarea Castelului Banffy din Răscruci, reușind în final să câștige licitația în valoare de 27.670.836 RON fără TVA.

Proiectarea va fi realizată de firma clujeană Arhi Beast SRL, firmă deținută de Turcanu Narcisa. În 2020 firma a avut o cifră de afaceri de 289.737 de euro și un profit de 172.602 euro. 

Investiție monitorizată încă de la inaugurare.

Conducerea Colegiul George Coșbuc recunoaștea anul trecut că a fost monitorizată starea clădirii încă de la inaugurare. În decursul a patru ani au efectuate nu mai puțin de 9 rapoarte. Ultimul, cel din 20.09.2018, a evidențiat modificări, drept urmare a fost nevoie de o expertiză tehnică.

”Din cauza soluției tehnice adoptată la proiectare/construire sala de sport a fost monitorizată prin rapoarte speciale de urmărire în timp . 9 rapoarte au fost efectuate din 2014 pana in prezent. Ultimul, din 20.09.2018, a evidențiat modificări. Problemele la sala de sport au fost observate încă din faza de construcţie, drept urmare în momentul recepţiei a fost făcută o notă prin care comisia de recepţie a primăriei a precizat că această construcţie trebuie urmărită în timp”  , susținea directorul școlii în 2018.

Nu este singurul proiect pentru care soluția tehnică s-a dovedit a fi o alegere nefericită. Un mult mai celebru proiect, Podul Porțelanului, nu a putut fi realizat tocmai pentru că soluția tehnică nu a identificat problemele cu zăcământul de sare. Primăria ajunge astfel să cheltuie banii clujenilor pe expertize, proiecte tehnice refăcute, ceea ce crește nejustificat de mult costurile totale ale unor proiecte.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *