Din oras

"Electric Castle este in inima mea adevaratul Festival". Cat ar aloca Liviu Alexa pe viitor proiectelor culturale

Clujulcultural.ro a publicat azi un interviu electoral pe teme strict culturale cu Liviu Alexa, 36 de ani, candidatul Partidului Mişcarea Liberală, om de afaceri, manager de media, jurnalist. 

Interviul a privit domeniul cultural într-un oras care candidează oficial la titlul de Capitală Culturală Europeană.

Intrebările au fost puse de redacţie.

Primul care a răspuns este Liviu Alexa, 36 de ani, candidatul Partidului Mişcarea Liberală, om de afaceri, manager de media, jurnalist.

 

Cum vi se pare viata culturala a Clujului in intervalul 2012-2016?

Liviu Alexa: Am vazut-o mereu efervescenta. Si imi place ce crescendo are in Cluj, an de an. Visam noi la un Jazz in The Park acum cativa ani? Am fi putut noi estima succesul lui Electric Castle acum 6 ani? In ultimii 4 ani, asistam la investitii foarte frumoase in proiecte culturale ce isi vor dovedi in timp potentialul. Problema pe care o vad e ca Primaria nu e arbitrul principal al acestei dezvoltari, nu e partenerul ferm al actului de cultura la Cluj.

In ciuda faptului ca avem bani in vistieria orasului, primarul si consilierii locali aleg sa ii cheltuie prost si cu un vadit partizanat politic. Alocarile sunt directionate spre ONG-uri de partid, daca mi-e permisa licenta, sau spre proiecte fara nicio relevanta. La departamentul de specialitate din cadrul primariei, dormiteaza niste obositi care pur si simplu se caznesc sa fie maestri cliseelor organizatorice in ceea ce priveste evenimentele orasului.

Urmeaza Zilele Clujului, un fel de Cantarea Romaniei in spatiu public inchinata marelui conducator Emil Boc. Iar noi, in fapt, nu avem o sarbatoare adevarata a Clujului, a orasului, care sa integreze comunitatea si cartierele, traditia cu inovatia. N-am iesit inca din viciul rural al festivalurilor de bere si al concertelor cu Voltaj si Directia 5. Desi aveam sansa Orasului Portilor Deschise, daca alegeam ca zi a orasului ziua in care clujenii fraternizează cu răsculatii, pe perioada rascoalei de la Bobalna si deschid portile. Pe 6 iulie 1437, la Cluj-Manastur a fost semnat un pact intre rasculati si Regele Ladislau, in care se dadea curs multora din cererile rasculatilor. La Calvaria-Manastur a functionat conventul care a stabilit înțelegerile cu reprezentanții taranilor rasculati. Care apartineau tuturor nationalitatilor conlocuitoare in Ardeal. Ca represalii, dupa inabusirea rascoalei, Clujul a fost decazut din drepturi de la municipiu, la sat cu intarituri – dar macar clujenii si-au aratat spiritul liber, de fronda si deschiderea catre nou si liberate, platind un pret pe care l-au recuperat destul de repede, ulterior.

Revenind, practic, nu exista un Proiect al Orasului pentru Cultura. Fiecare dintre actorii actuali, ca e Sorin Dan, ca e Tudor Giurgiu, ca sunt cei de la Electric Castle sau de la Jazz in the Park, fiecare actioneaza pe cont propriu in dezvoltarea proiectelor si se bazeaza pe sprijinul primariei putin sau deloc.

Artistii Clujului nu sunt respectati si nici pusi in valoare, noile generatii de scriitori, designeri, pictori, muzicieni, dansatori, nu primesc o mana intinsa din partea Primariei si comunitatii ca sa invete sa zboare. Tot ce e frumos si cu adevarat solid din punct de vedere cultural la Cluj se intampla doar datorita mediului privat sau initiativelor private.

Sa mai dau un exemplu: revigorarea imaginii Operei Nationale Romane la Cluj. Pai, dupa scandaluri imense si cancanuri stupide, Opera era in prapastie. A fost nevoie sa vina un tanar, Florin Estefan, ca sa ia diamantul asta care e Opera Nationala, sa il stearga de noroiul in care l-au bagat predecesorii, si sa ii redea stralucirea. Stiti cum s-a intamplat asta? Cu mare greu. Estefan a batut din usa in usa pe la firme, pe la milionarii Clujului, pe la diversi entuziasti. La inceput, lumea radea de el, ca e nebun, ca nu va reusi, dar uite ca Florin a reusit. Astazi, Opera Nationala Romana cunoaste cel mai frumos reviriment din ultimele decenii. Clujenii ii redescopera valoarea, iar Opera, fiindca are acum o minte tanara la conducere, intelege ca trebuie sa se dezbrace de prejudecati, de abordarile clasice, si sa faca prima primul pas spre public. Ii felicit pe toti cei de acolo din inima.

Dar eu am in inima o alta durere: cultura nu intra in viata copiilor clujeni. Acolo unde ar putea gasi terenul fertil pentru o dezvoltare sufleteasca solida. Si, pe acest segment, ma voi concentra foarte mult in anii viitori: sa propun proiecte care sa duca actul de cultura spre copii, Cultura si Copilul sa faca cunostinta si sa nu se mai desparta niciodata.

CLUJ_AERIAN (116)

 

Credeti ca acest domeniu este unul relevant pentru Cluj si merita investit in el? Cat sunteti dispus sa investiti daca iesiti primar in cultura Clujului?

 

Liviu Alexa: Relevant? Este esential! Si merita toata preocuparea noastra! Cand voi fi primarul Clujului, voi aloca proiectelor de promovare si dezvoltare a actului cultural 3% din buget. Problema nu e de bani, am spus mereu, ci de lipsa de criterii. In acest moment, se acorda bani pentru sugativele de partid care primesc sute de mii de euro din bani publici pentru tot felul de festivaluri studentesti si susanele cu pretins caracter cultural. De maine, as declara TIFF si Electric Castle si Festivalul International de Carte Transilvania si Jazz in The Park drept proiecte strategice pentru oras si as cauta inca 10 asemenea exemple in anii viitori pentru a asigura Clujului pe perioada unui an calendaristic o reputatie nationala.

 

Ce nu merge in domeniul cultural la Cluj?

 

Liviu Alexa: Nu pot sa imi dau eu cu parerea ce merge si ce nu merge, pot doar sa constat ca exista o lipsa de unitate intre cei ce organizeaza evenimente de calibru. Mai vad ca universitatile Clujului nu se implica in proiectele culturale ale orasului si ca staruie sa isi organizeze tot felul de mici evenimente de nisa ce au acoperire zero. Absenta unei infrastructuri adevarate este o alta problema. Pe partea de concerte si evenimente culturale, ne lipseste o sala mare. S-a facut Polivalenta si au explodat ofertele cu artisti faini. Nu cred ca ala este rolul Polivalentei, cred ca ar trebui sa fie folosita mai mult de sportivi, dar pana una alta, e o optiune buna. O sala mare de concerte e absolut necesara la Cluj. O galerie polivalenta pentru expunerea operelor de arta si pentru lansari de carte este o prioritate. O implicare a liderilor din arta si cultura in crearea unei strategii de dezvoltare este o necesitate.

 

Sunteti atasat de vreun eveniment cultural clujean? Nominalizati-l.

 

Liviu Alexa: Jazz in The Park mi se pare de exceptie. Oamenii aia au pornit de jos si au crescut enorm. Festivalul are un potential inca neexploatat. Si, de la departare, admir Electric Castle, pentru mine este adevaratul Festival. Nu zic mai multe. Ca toti se prind de ce.

 

Ce parere aveti despre controversatul Untold Festival? Merita sa fie sprijinit si anul acesta de primarie in conditiile în care a adus, totusi,  240.000 de participanti de la prima editie?

 

Liviu Alexa: Am spus de la inceput si am fost primul care s-a batut mult timp ca sa demonstreze ca acest Untold este o frauda: nu am o problema cu ideea unui festival de calibru, am o problema mare insa cand acest Untold este finantat cu aproape un milion de euro din bani publici dati fara licitatie. Am avertizat de la inceput ca Untold este o afacere a unor baieti destepti si am avut dreptate: Untold a lasat in urma datorii imense si a ajuns pe mana unor privati. Daca festivalul era pastrat in siajul primariei si federatiei Share, daca Untold era curatat de prezenta otravitoare a lui Bogdan Buta, care a violat pur si simplu federatia Share, lasand-o fara bani si fara perspective, atunci as fi spus da. Asa cum e acum, Untold nu cred ca mai are de ce sa ceara sprijin din banii publici.

 

Cum caracterizati ca a fost proiectul Cluj 2015-Capitala Europeană a Tineretului?

 

Liviu Alexa: Un esec total. O aglomerare de evenimente incluse cu forta intr-un calendar menit sa dea bine in fata publicului si care s-a terminat cu un esec fulminant. Primaria a cheltuit 20 000 de euro pentru totemul ala stupid ce inca troneaza in Parcul Central. De banii aia, mai bine renovam o gradinita.

 

Ce şanse credeţi că are Clujul sa devina Capitala Europeană Culturală?

 

Liviu Alexa: Ce cred eu este irelevant. Ce va crede juriul este esential. Iar ca sa creada si sa decida ca Clujul merita, primaria si vectorii din industria culturala plus cei ce conduc proiectul de aplicatie trebuie sa munceasca serios in urmatorii ani. Au fost probleme serioase de relationare si finantare pana acum. Daca voi fi primar, voi cvintupla contributia financiara a orasului pentru acest demers. Nu putem merge la lupta pentru a castiga Capitala Culturala cu pantofi din carton si palton din second hand. Avem nevoie de investitii serioase. Mi-as dori enorm sa aducem la Cluj titlul. Ar insemna TOTUL pentru viitorul Clujului, fiindca odata castigat, orasul s-ar desprinde decisiv de aerul inca provincial pe care il mai are si ar deveni un punct de reper pe harta lumii.

 

Care e ultima carte citita? Dar ultimul film văzut? Dar ultimul eveniment la care ati platit bilet?

 

Liviu Alexa: Ultima carte citita a fost o biografie, “Regele Carol I al Romaniei” de Paul Lindenberg. Ultimul film vazut a fost un remake, Cartea Junglei, in 3 D, l-am vazut impreuna cu 3 copii foarte cuminti carora le-am promis asta daca au rezultate bune la invatatura si au avut. Iar ultimul eveniment la care am platit bilet a fost demonstratia de snooker din martie unde am fost sa il sustin pe preferatul meu, John Higgins.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *