Eczema este o dermatoza care consta in aparitia pe piele a unor pete rosii (eriteme), pe suprafata carora apar vezicule pline cu lichid clar, care ulcereaza, mentinand la nivelul lor un mediu mai mult sau mai putin umed, susceptibil la suprainfectie.
Pruritul insoteste, de fiecare data, manifestarile cutanate. Dupa 7-10 zile, zemuirea inceteaza, eritemul formeaza solzisori (scaume), pruritul se atenueaza sau dispare, boala parand vindecata. Ea poate reizbucni insa oricand, de cele mai multe ori, chiar cu mai multa rautate, placile eritematoase si veziculele putand sa apara fie pe acelasi loc, cu marimea dimensiunilor initiale, fie in alte regiuni, mai ales in cele expuse eroziunilor (de exemplu, intre sani, la centura, la subsuori, pe fata anterioara a capselor, interfesier etc.). Acesta este tabloul clinic cel mai sumar al formei acute a bolii, suparatoare prin intensitatea si caracterul sau invaziv.
Boala nu se vindeca de la sine, chiar daca inceteaza actiunea factorului declansator. Ea evolueaza in forme subacute sau cronice, pe parcursul a luni si ani de zile, cu manifestari epidermice constand in ingrosari si descuamari, insotite, de asemenea, de prurit.
Etiologia bolii este complexa. Se au in vedere deopotriva cauze interne, organice (acumulari de toxine in organism, provenite fie din propriul metabolism, fie din afara acestuia: medicamente, aditivi alimentari, diversi poluanti din mediu etc.), cat si externe (diverse substante iritante, cu care pielea a venit in contact in mod repetat: sapunuri, detergenti, alte produse cosmetice sau de mentinere a igienei, polenul unor plante s.a.). Temperaturile scazute sau prea ridicate, chiar si variatia acestora, pot provoca, si ele, reactii eczematiforme.
Indiferent de natura acestora, se poate spune ca eczema este un raspuns alergic al organismului la factori pe care acesta nu-i recunoaste, ii percepe ca “inamici” si se mobilizeaza pentru anihilarea lor.
Prevenirea bolii este aproape imposibila, existand o infinitate de factori potentiali alergeni, terenul (persoana receptoare) fiind, in fond, elementul electiv. Se poate intari, evident, sistemul imunitar al organismului, conferindu-i acestuia sanse suplimentare de rezistenta. In acest segment, fitoterapia are solutii solide, viabile, chiar daca nu omnipotente.
In acest caz, poate mai mult ca in altele, bolnavul trebuie sa participle activ la strategia propriei vindecari. Un prim pas este sa se sizeze care este agentul declansator al eruptiei, sa-i constientizeze actiunea nociva si sa renunte la a-l mai intrebuinta altadata. Un altul este sa reziste tentatiei automedicatiei si sa se adreseze personalului medical specializat cu competente in: alergologie, dermatologie, fitoterapie si homeopatie etc. Apoi, trebuie sa-i asculte sfaturile, sa manifeste multa rabdare si intelegere, pentru ca vindecarea nu vine imediat, iar recidivele sunt, oricand posibile. Va trebui sa respecte, de asemenea, un regim alimentar ce poate imbraca forme destul de stricte, care-i perturba obiceiurile si-i creeaza disconfort psihic. Va trebui, in ultima instanta, sa recurga la compromisuri cu propriile-i tabieturi si sa le puna in balanta cu cortegiul de neajunsuri pe care soarta i le-a pus in fata: aspectul inestetic al zonelor afectate (mai ales daca sunt la vedere), nervozitatea produsa de mancarimile greu suportabile, nemultumirea de a i se limita optiunile de consum alimentar s.a.
Fitoterapia poate ameliora sau rezolva cele mai multe cazuri, chiar si din cele mai rebele la alte demersuri terapeutice. La ea se poate recurge fara rezerve (dar in cunostinta de cauza), intrucat rareori se constata fenomene alergice, atat de frecvente si de imprevizibile, constatate la administrarea medicamentelor de sinteza.
Pentru uz intern se recomanda tincturi, infuzii sau decocturi din plante ca rostopasca, iarba-mare, pirul, papadia, napul s.a., iar pentru uz extern musetelul, coada soricelului, galbenelele, brusturele, nucul, patrunjelul, inul, volbura, trei-frati-patati si zarna.