In vizor

Economia își revine sau se prăbușește în V? Românii își radiază firmele pe bandă rulantă: creștere cu peste 40% a numărului de firme în primele luni din 2021

Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 43,46% în primele patru luni din 2021, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 21.776 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), arată Agerpres.

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 3.434 (plus 64,38% faţă de ianuarie-aprilie 2020) şi în judeţele Timiş – 1.013 (plus 62,08%), Constanţa – 951 (plus 33,19%) şi Cluj – 942 (plus 38,53%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Teleorman – 169 (în creştere cu 5,63% faţă de primele patru luni ale anului trecut), Ialomiţa – 178 (plus 52,14%) şi Călăraşi – 199 (minus 48,51%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Alba (plus 91,29%), Dâmboviţa (plus 84,59%) şi Vrancea (plus 83,54%). În perioada analizată nu au fost consemnate scăderi în ceea ce priveşte numărul firmelor radiate.

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 5.998 (plus 47,44% raportat la ianuarie-aprilie 2020), agricultură, silvicultură şi pescuit – 2.003 (plus 60,11%) şi construcţii – 1.967 (plus 41,21%).

În aprilie 2021 au fost consemnate 5.707 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (916) şi în judeţele Timiş (290), Cluj (247) şi Constanţa (245).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *