Politica

Ecaterina Andronescu, fost ministrul PSD al Educației: ”Sistemul de învăţământ a fost permanent ultimul trimis pe listă iar profesorii se simt acum în situaţia să se fi umplut paharul”

Scris de 339

Fostul ministrul al Educaţiei a declarat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, că sistemul de educaţie a fost ultimul pe listă şi a amintit de prorogarea acordării drepturilor salariale profesorilor. ”Sistemul de învăţământ a fost permanent ultimul trimis pe listă”, a afirmat ea, informează News.ro.

Ea a arătat că prorogare vine după o altă nenorocire trăită de profesori, şi anume legea cu majorarea cu 50% a salariilor, care a fost prorogată până a fost anulată. ”Profesorii se simt acum în situaţia să se fi umplut paharul”, a arătat ea.

”Aceste lucruri cumulându-se am ajuns la acest moment, au declarat grevă într-un moment vulnerabil pentru ţară”, a afirmat Andronescu. ”Ce ar fi putut să nu ne aducă aici ar fi fost un mai mare respect pentru profesori”, a spus Andronescu, adăugând că s-au elaborat legile învăţământului, iar sindicatele sunt nemulţumite deci nu a fost parte la această negociere, deci altă supărare.

”Legea învăţământului avea statutul personalului didactic care acum a ajuns un capitol în legile educaţiei. Nu putem să avem o lege statutul perosonalului didactic în care să stabilim drepturi şi obligaţii?”, a mai arătat fostul ministru.

Ecaterina Andronescu a arătat:

”Constatăm că autoritatea profesională a dascălulului a fost permanent amputată, iar profesorul se simte în situaţia de a nu mai face faţă acestei generaţii din şcoli care nu mai seamănă cu cele de acum 10, 20 de ani”.

Fostul ministru a arătat că speră să găsească decidenţii o soluţie la această criză din educaţie pentru că sunt 2,2 milioane elevi şi aproape 215.000 de profesori, astăzi, împreună într-o suferinţă.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 11 hours Politica
    ARUNCAREA ÎN DERIZORIU A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI: Examenele orale de la Bacalaureat se echivalează cu notele din timpul liceului – prevede un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației, în contextul celor mai mari proteste ale profesorilor în ultimii 18 ani
  • Acum 12 hours Justitie
    ROMÂNIA EȘUATĂ: O femeie al cărei copil de 12 ani a fost ucis la Revoluția din 1989 și-a dat foc în Poiana Brașov în semn de protest față de tergiversarea dosarului Revoluției. Poliția și procuratura au tăcut două săptămâni
  • Acum 14 hours Politica
    SOLDĂŢEL DISCIPLINAT AL PARTIDULUI: Boc îi ceartă pe profesorii greviști și ia partea puterii, care se dovedește zilnic incapabilă: ”Nu putem sacrifica aceste generații”. E, să fi fost altcineva la guvernare, ce discurs fulminant ar fi avut Maestrul!
  • Acum 14 hours PubliNews
    Educație și distracție la Iulius Mall Cluj: workshopuri pentru părinți și copii cu mentori de la școala Solis
  • Acum 15 hours Eveniment
    Ce vor solicita sindicatele din educație la Guvern: ”Îi transmitem și lui Iohannis că noi rezistăm”
  • Acum 15 hours Politica
    Președintele Iohannis ar fi avut o întâlnire ”decisivă” cu Ciucă și Ciolacu: Rotativa se face săptămâna viitoare pentru a evita criza de timp
  • Acum 16 hours Rautacisme
    Pe unde, Maestre, printre gropile de la metrou, OSĂ se facă culoar de transport public din Mănăștur până în Mărăști?
  • Acum 16 hours Rautacisme
    Emil Boc, primarul care le știe pe toate, numai administrație nu prea: De la ”Ioan Sabău nu pleacă nicăieri”, la ”felicitări noului antrenor”
  • Acum 16 hours In vizor
    Poliția Locală folosește semnalele acustice și luminoase în mod ilegal. ”Poliţia Locală încearcă din păcate să copieze Poliţia Română şi nu este de bun augur pentru că se ajunge la confuzii”
  • Acum 17 hours Eveniment
    A 12-a zi de grevă a profesorilor, nu e al 12-lea ceas și pentru Guvern și locatarul de la Cotroceni: Un nou miting de protest al profesorilor, la Guvern și la Cotroceni
  • Acum 18 hours Eveniment
    Grav accident de circulație pe DN1 E60, în Izvoru Crișului, județul Cluj. Un bărbat a rămas încarcerat, minoră consultată de echipajul SMURD
  • Acum 19 hours In vizor
    Pentru cine ar fi dispusă Ligia Deca, ministrul Educației, să facă pârnaie? Conform Legii Dialogului social, nr 367/2022, art 159. alin 2. ”Angajatorul nu poate încadra personal care să îi înlocuiască pe cei aflați în grevă”. Prin urmare, situația școlară la disciplina profesorilor aflați în grevă, NU POATE FI ÎNCHEIATĂ, decât ILEGAL
  • Acum 20 hours Din oras
    DONEAZĂ pentru Centrul Comunitar KHETANE de la Pata Rât! Împreună putem șterge pata de pe obrazul Clujului!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE