In vizor

E fain la Cluj, dar nu ca în Copăceni, unde un nou cartier rural ar putea da clasă municipiului de 5 stele

Scris de 2,422

Cei care s-au săturat de aglomerația și de traficul infernal de la Cluj-Napoca, de casele între blocuri, de blocurile între case, de lipsa spațiilor verzi, de poluarea cu gaze de eșapament și de praful orașului-șantier, în care se construiește haotic, și-ar putea găsi, pe viitor, un trai mai tihnit într-un sat aflat la 29 de km de municipiul de cinci stele, în care locuirea și deplasarea au devenit un chin.

În satul Copăceni din comuna Săndulești, de lângă Turda, s-a lansat un proiect pentru construirea unui cartier modern de case.

„Un teren de zece hectare este propus spre concesiune de administrația locală pentru construcția de locuințe. Pe terenul respectiv a fost realizat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ), care reglementează exact mărimea parcelelor, rețeaua stradală, zonele verzi, dotările publice, forma caselor, coloristica, împrejmuirile”, precizează site-ul compariimobiliare.ro, conform căruia  prețul mediu de vânzare pe metru pătrat util, în cazul unui apartament din Cluj-Napoca, a ajuns în luna noiembrie a anului 2019 la valoarea de 1650 de euro.

Un apartament într-un cartier aglomerat al Clujului, fără loc de parcare, spații adecvate de joacă pentru copii, zone verzi, transport public decent ș.a.m.d., ar putea costa cât o casă la țară, aproape de Cluj, într-un cartier rezidențial modern.

Salvarea celor care s-au săturat de Clujul tot mai bolnav urbanistic poate veni de la țară. Timpul de deplasare și consumul de carburant sunt similare, indiferent că mergeți la serviciu, în orele de vârf, din capătul Mănășturului sau dintr-o comună aflată la 30 de kilometri de oraș. Diferența o face însă calitatea vieții.

Viitorul cartier din Copăceni ar urma să se dezvolte pe un teren concesionat de 10 hectare. Pentru cele 69 de parcele disponibile, Primăria comunei Săndulești a primit, până în prezent, 400 de cereri, semn că interesul clujenilor pentru această soluție de locuire este crescut.

Proiectul cartierului este în faza de documentații de urbanism, primind deja avizul de oportunitate. Planul Urbanistic Zonal va reglementa din start mărimea parcelelor, rețeaua stradală, zonele verzi, dotările publice, specificul arhitectural al caselor și al împrejurimilor. Cartierul ar urma să aibă trei zone verzi, trei zone de servicii, case cu regim mic de înălțime, străzi cu două benzi de circulație și trotuare, stații de autobuz, racord rutier cu drumul european. Un peisaj rural, așadar, mai urban decât satul din Cluj-Napoca.

Un proiect de cartier construit de la zero, însă de blocuri, există și la Cluj-Napoca, pentru zona Sopor. Cum însă, în municipiul de cinci stele, în mod tradițional, proiectele bombastice sunt folosite doar electoral, pentru ca apoi să fie uitate în sertarele Primăriei, Copăceniul ne-ar putea da clasă peste un deceniu, cu un cartier modern și sănătos de locuințe, în timp ce la Cluj ne vom sufoca în același trafic, în aceleași blocuri în care, când schimbăm programele la televizor, schimbăm și la vecinul.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours In vizor
    PÂNĂ CÂND OSĂ NE MAI MINTĂ BOC, CA PE ULTIMII OAMENI? Criza gunoaielor pândește din umbră: Supercom n-a primit încă ordinul de începere a contractului pentru că nu îndeplinește obligațiile asumate
  • Acum 5 hours Anchete
    Prințul Alin “ÎNTR-O ZI” Tișe și regele Emil OSĂ Boc nu numai că au pierdut cloudul regional, dar n-au fost în stare să aducă la Cluj nici măcar o fracțiune din cloud-ul mare guvernamental de 500 de milioane de euro
  • Acum 6 hours Eveniment
    SĂ TRĂIASCĂ ANTIDERAPANTUL, CĂ MI-A PUS ÎN ȘANȚ BĂRBATUL! De la atâtat deszăpezire pe drumurile județene din Cluj, o mașină cu 4 pasageri s-a răsturnat în decor
  • Acum 8 hours In vizor
    70 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu în închisoarea de la Sighet și 10 zile de la smulgerea din soclu a statuii sale de către ”doreii” angajați de Boc să ”reabiliteze” zona. Tot o ucidere. A memoriei
  • Acum 18 hours Analiza
    Marțafoii Clujului, Alin Tișe și Emil Boc, au trimis la STS o adresă smiorcăită, de ciudă că Clujul a pierdut Cloud-ul Regional. Sunt Tișe și Boc izolați de PNL?
  • Acum 22 hours FOTOGRAFILA
    VIDEO/FOTO: Cluj-Napoca, ca un patinoar. N-a făcut ”OSĂ” Boc patinoar pe lacul din Parcul Central, a făcut iarna în tot orașul
  • Acum 1 day Politica
    De la semnarea Proiectului în valoare de 60 de milioane de euro pentru digitalizare în regiunea de Nord-Vest a României a lipsit președintele CJ Cluj
  • Acum 1 day Politica
    Rafila, reacție la dosarele de șpagă din sistemul medical: ”E inacceptabil ca personalul să primească bunuri materiale în schimbul serviciilor pe care le oferă. Recunoştinţa poate fi exprimată prin flori sau bomboane”
  • Acum 1 day Din oras
    MAI UȘOR CU ANUNȚUL DE ANGAJARE PE SCĂRI! LEGAL, discriminarea în cuprinsul unui anunţ de angajare, pe criteriul genului şi al aspectului fizic ESTE INTERZISĂ
  • Acum 2 days Sport
    BUN SABĂU, BUNI JUCĂTORII U CLUJ! FC U Craiova – U Cluj 5-0, în etapa a 24-a din Superliga. Mai bine antrena Șurubaru, și așa ia bani degeaba
  • Acum 2 days In vizor
    FELICITĂRI, FAINE LUCRĂRI! ”Dottore” Bode a fost bun și ca ministru al Transporturilor
  • Acum 2 days PubliNews
    TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, a încheiat 2022 cu afaceri de 711 milioane lei, dar profitul a scăzut cu 64%
  • Acum 2 days Justitie
    CUM SĂ-ȚI PASEZI RESPONSABILITATEA, ROMÂNEȘTE: CA Cluj dă vina pe parchet pentru că violatorul din Cășeiu a fost eliberat: ”Judecătorul, sesizat cu 54 de minute înainte să expire reținerea”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE