
Au trecut șapte ani de la momentul în care Ministerul Culturii anunța că se vor face reparații capitale la Clădirea Teatrului Național. timp în care nu s-a întâmplat nimic.
Iată că un nou ministru al Culturii, Raluca Turcan, anunță nu doar că clădirea monument istoric va fi modernizată, ci că s-au alocat și 20 de milioane de euro pentru acest proiect.

„În perspectiva investiţiilor în patrimoniu, pot să anunţ că Unitatea de management a proiectelor din subordinea Ministerului Culturii a urcat pe SEAP licitaţia pentru studiul DALI pentru restaurarea Teatrului Lucian Blaga şi a Operei Române Cluj. Este un demers care este aşteptat, de restaurare a excepţionalei clădiri care găzduieşte Teatrul şi Opera naţională, o clădire care a servit mediul cultural aproximativ 100 de ani consecutiv şi care nu a beneficiat până acum de restaurare. Ministerul Culturii a încheiat în anul 2022 un acord de finanţare cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi în clădirea Teatrului şi Operei din Cluj-Napoca vom investi 20 de milioane de euro net, o investiţie semnificativă şi mult aşteptată”, a declarat Raluca Turcan, în cadrul unei vizite pe care o face în județul Cluj.
Tot ce sperăm este ca acest proiect să se materializeze, iar clădirea să beneficieze de reparațiile atât de necesare într-un timp cât mai scurt, astfel încât starea de degradare să nu avanseze.
Clădirea care găzduiește în prezent Teatrul Național Cluj-Napoca și Opera Națională Română, a fost construită la începutul secolului trecut, iar de atunci și până acum nu a beneficiat niciodată de o reparație capitală, ea aflându-se într-un continuu proces de degradare care nu poate fi oprit. Deși declarativ, renovarea acestui monument istoric de importanță națională a reprezentat mereu o prioritate, faptic nu a existat niciodată voință politică și administrativă pentru reabilitarea acestui edificiu atât de iubit și de frecventat de clujeni.