Politica

DUPĂ FINANȚE, ÎNC-O BELEA: Kelemen Hunor amenință că UDMR iese din coaliție dacă nu primește Ministerul Dezvoltării, care gestionează programul de 50 miliarde lei pentru apă, canalizare și drumuri

Aici sunt banii dumneavoastră!

Kelemen Hunor a amenințat vineri în negocierile din coaliție că UDMR nu va intra la guvernare alături de PSD și PNL dacă formațiunea sa nu primește Ministerul Dezvoltării.

Extrem de plastic, Kelemen Hunor a declarat vineri, după întreruperea negocierilor, că ”nu e posibil ca UDMR să fie de decor în coaliție, să stăm cu pantalonii dați jos până la genunchi și să așteptăm poștașul în fiecare lună”. El a răspuns astfel la întrebarea pusă de ziariști despre posibila pierdere a Ministerului Dezvoltării. ”În acest moment, această afirmație este destul de corectă”, a spus Kelemen Hunor când a fost întrebat dacă UDMR nu acceptă să piardă Ministerul Dezvoltării.

Cele trei partide negociază interns împărțirea ministerelor și a agențiilor guvernamentale și au fost invitate împreună luni la Cotroceni pentru consultări cu președintele Iohannis.

UDMR gestionează chiar și acum Dezvoltarea prin ministrul Cseke Attila.

Ministerul Dezvoltării gestionează banii pentru dezvoltarea teritoriului. Cele mai mari sume din bugetul Ministerului Dezvoltării sunt din programul Anghel Saligny, de 50 miliarde lei în următorii patru ani, prin care localitățile din toată țara pot derula proiecte de apă, canalizare, mică infrastructură și rețele de gaze.

Marcel Ciolacu, e la pachet cu UDMR: ”Dacă UDMR iese, automat și PSD-ul va ieși”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că nu are mandat de la partid să formeze un guvern minoritar, fără UDMR. ”Dacă UDMR iese, automat și PSD-ul va ieși”, a spus Marcel Ciolacu.

„De luni să intrăm în procedura de formare a Guvernului, astfel încât joi să fie finalizat.

Sunt normale anumite discuții când formezi o coaliție. Eu vreau să-i asigur pe români că joi avem Guvern. Toți trebuie să înțelegem că până duminică aceste negocieri trebuiesc finalizate.

Noi am pornit în această coaliție în format PNL-PSD-UDMR-minorități. Nu am alt mandat de la partid pentru a face altă formă. Logic e că n-am mandat de guvern PNL-PSD…. Dacă UDMR iese, automat și PSD-ul va ieși”, a spus Ciolacu.

Cum s-ar zice negociatorii PNL primesc ce li se mai dă.

Ziar de Cluj și Presa Bună îi sugerează lui Rareș Bogdan s-o bage și p-asta la negocieri (și să-l cheme și pe Orban cu mandolina lui):

Suntem la Partid mulți frați,
nehaliți, cam nemâncați…
Și-i Nenea la Cotroceni,
justițiabil și el.
Toți sunt în grija mea,
Hai, Marcele, nu fi rea,
dă-mi și mie-un minister
orișicare ar fi el,
că ți-l dau eu înapoi
la chenzină, peste-un an, doi…
Auauauu și aoleoooo,
noi ne-nțelegeam mișto…
Că ”Ja napot kivanok”
să mișc de ungur nu pot.
Căci și lui îi plânge șeaua
după-un minister cu bani, de aia!
De-aia cânt acum de jale
pe la poarta lui matale.
Plâng și zgepțăn c-unghiuța,
să-mi dai înapoi m@uiuța.
Apoi, că nu ești de fier,
dă și mie-un minister!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *