Din oras

După ce Primăria „i-a ajutat” pe locatarii unui bloc din Grigorescu să își reabiliteze termic imobilul, oamenilor le plouă în case. Rezolvarea? „Înțelegem situația dificilă în care se află locatarii și depunem eforturi pentru a o depăși”

Locatarii blocului Lamă G din Grigorescu reclamă că, după ce Primăria Cluj-Napoca „i-a ajutat” să își reabiliteze termic imobilul, le plouă în case, iar de pe bloc zboară șorțurile de tablă, la fiecare furtună puternică.

Locatarii spun că, deși nu aveau probleme înainte de începerea lucrărilor, acum la ultimul etaj au infiltrații de apă care distrug, în unele apartamente, plafonul și instalația electrică din tavan.

În plus, chiar dacă reabilitarea termică a imobilului ar fi trebuit să fie în prezent finalizată, blocul a încremenit, de luni de zile, în stadiul de șantier.

În contextul furtunilor violente, acest bloc din Grigorescu poate fi un pericol public: bucățile de polistiren și șorțurile de tablă care se desprind pot avaria mașinile din jur, apartamentele din blocurile învecinate sau îi pot răni pe cei surprinși de furtună în proximitatea blocului.

Ziar de Cluj a solicitat în scris firmei care a lucrat la acest bloc din Grigorescu un punct de vedere asupra reclamațiilor locatarilor și a situației reclamate.

„Referitor la solicitarea dvs, vă comunicăm că deși sunt multe neadevăruri în sesizarea doamnei Siretchi Violeta,

nu considerăm oportun să vă transmitem un punct de vedere al SC ACOMIN SA, deoarece există un litigiu pe rolul Tribunalului Hunedoara”, ne-au transmis reprezentanții Acomin.

Sesizarea completă a președintei Asociației de Proprietari Bl. Lamă G, strada Hațeg 4, o puteți citi aici.

Ziar de Cluj a trimis și Primăriei Cluj-Napoca sesizarea Violetei Siretchi, președinta asociației de proprietari,  rugându-i pe reprezentanții municipalității să ne informeze care este rezolvarea Primăriei, pentru a se depăși situația problematică în care se găsesc locatarii blocului Lamă G.

I-am întrebat pe oficialii municipalității și care sunt cauzele pentru care s-a ajuns în această situație și care este termenul prognozat pentru finalizarea reabilitării termice a blocului.

Iulia Perșa, șefa Biroului mass-media, ne-a transmis că Primăria se străduiește să rezolve situația, dar, având în vedere litigiul existent, instanța de judecată este în măsură să dispună măsurile procedurale ce se impun:

„Lucrările de reabilitare termică derulate la obiectivul  bloc Lamă G – str. Hațeg nr. 4 sunt finanțate din fonduri nerambursabile care fac obiectul contractului de finanțare nr. 3707/31.01.2019.

În esență, problemele identificate în legătură cu execuția contractului nr. 565973/04.11.2019   încheiat de municipiul Cluj-Napoca cu executantul S.C. Acomin S.A. sunt după cum urmează:

(i) nerespectarea termenului de execuție și finalizare a lucrărilor stabilit prin contract;

(ii) nerespectarea obligației privind execuția conformă a lucrărilor de termo-hidro-izolație planșeu peste ultimul nivel;

(iii) utilizarea unor materiale neconforme cu proiectul tehnic;

(iv) nerespectarea obligației de a menține șantierul și căile de acces în imobil în starea de igienă și ordine corespunzătoare.   

Ca urmare a neexecutării culpabile de către executantul S.C. Acomin S.A. a contractului nr.  565973/04.11.2019, acest contract a fost reziliat la data de 14.01.2021. Potrivit rapoartelor dirigintelui de șantier, stadiul de execuție la momentul rezilierii contractului era de cca. 70%.

Menționăm că Primăria municipiului Cluj-Napoca depune eforturi susținute în vederea gestionării situației particulare a lucrărilor de reabilitare termică a imobilului situat pe str. Hațeg nr. 4. Situația dificilă generată este exclusiv din culpa executantului lucrărilor, SC Acomin SA, care a executat în mod neconform lucrările la  imobil. Executarea din nou a lucrărilor presupune contractarea unui nou executant conform prevederilor legale, ca urmare a parcurgerii unei proceduri de achiziție publică (dat fiind că aceste lucrări presupun avansarea de sume din fonduri publice, care nu se pot realiza decât cu respectarea prevederilor legale incidente din domeniul achizițiilor publice, respectiv Legea nr. 98 din 2016 privind achiziţiile publice).  O astfel de procedură de achiziție a fost organizată de Primăria mun. Cluj-Napoca, însă nici un ofertant nu a depus ofertă.

 Având în vedere litigiul dintre mun. Cluj-Napoca și executantul SC Acomin SA precizăm că achizitorul mun. Cluj-Napoca depune toate diligențele în vederea efectuării urgente a constatărilor de către experții tehnici numiți de instanță însă prerogativă de a dispune măsurile procedurale în litigiul amintit revine exclusiv instanței de judecată. 

Înțelegem situația dificilă în care se află locatarii și depunem eforturi pentru a o depăși, însă luarea măsurilor în vederea depășirii sale se poate realiza doar cu respectarea prevederilor legale”, au transmis reprezentanții Primăriei.

Locatarii blocului Lamă G din Grigorescu mai au, așadar, de așteptat, până să ajungă să aibă condiții sigure de trai. Până când? Primăria nu ne-a răspuns la această întrebare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *