Sanatate

După ce a abramburit gestionarea pandemiei de Covid-19, Arafat se bagă-n seamă: ”O nouă pandemie poate fi un pumn în față. Dacă nu ne pregătim, vom avea o situație mai grea”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a atras atenţia cu privire la necesitatea ca statele să înveţe împreună lecţiile pandemiei de COVID-19 şi a apreciat că, în caz contrar, ar putea exista situaţii mai grave.

„Trebuie să implementăm soluţii pe care le-am găsit în situaţiile de criză din cei doi ani şi să ne pregătim pentru scenarii chiar mai rele şi să fim mai bine pregătiţi. Dacă pandemia a fost, cum spuneam, o palmă peste obrazul nostru, cu o mortalitate de 2-3%, o nouă pandemie poate fi un pumn în faţă, cu o mortalitate de 20%. Dacă nu suntem pregătiţi împreună pentru asta după lecţiile învăţate, vom avea o situaţie mai grea decât pandemia de care am trecut”, a spus el în cadrul Critical Infrastructure Protection Forum, potrivit Agerpres.

El a afirmat că „pandemia ne-a lovit pe toţi în acelaşi timp şi am observat că ne-a prins nepregătiţi, cu o presiune foarte mare pe sistemul de sănătate, care este o infrastructură critică”.

„Am fost martori, în cei doi ani de pandemie, de la atacuri hibride la dezinformare, la ‘fake news’. Tot ce se putea întâmpla s-a întâmplat în pandemie. Iar pandemia ne-a arătat că deşi avem mecanismele de cooperare, trebuie să ne consolidăm resursele proprii dincolo de ce am avut”, a completat şeful DSU.

Arafat a apreciat că atunci când riscurile sunt mari „trebuie să devenim conştienţi că nimeni nu poate face faţă acestor lucruri singur”.

„Soluţia este crearea de mecanisme de cooperare la nivel internaţional, în cadrul cărora putem lucra împreună, putem avem exerciţii comune. Aici este esenţa – nu doar să colaborăm la dezastre, ci să ne pregătim în comun, înainte de dezastre”, a arătat el.