In vizor

Drumul mortii Cluj -Turda situeaza judetul Cluj in topul national al accidentelor cu victime

Romania se situeaza pe locul doi in topul tarilor UE dupa numarul de persoane decedate in urma accidentelor rutiere. Cu o rata de 91 de persoane la un milion de locuitori, Romania era depasita, in urma unui raport al Comisiei Europene, doar de Letonia cu 106 de persoane care si-au pierdut viata in accidente rutiere. Potrivit statisticilor IGPR, cel mai periculos drum este drumul national DN1, care trece prin Bucuresti – Cluj-Napoca – Oradea, de altfel si cel mai circulat drum din tara. Anul trecut, in primele sapte luni, s-au inregistrat 137 de accidente si 37 de oameni si-au pierdut viata potrivit statisticilor IGPR. Judetul Cluj ocupa locul patru la nivel national cu privire la numarul victimelor inregistrate la 100.000 de locuitori. Ruta Turda-Cluj este de departe cel mai periculos segment de drum din judet.

In 3 iunie, un accident rutier soldat cu trei morti a avut loc intre localitatile Copaceni si Tureni. Conform primelor cercetari, ar fi fost vorba despre o patrundere pe contrasens. In accident si-au pierdut viata soferul in varsta de 40 de ani al autoturismului care a intrat pe contrasens si un pasager in varsta de 24 de ani precum si soferul celuilalt autoturism, in varsta de 53 de ani. Dupa o saptamana, are loc in zona un accident tras la indigo si doi barbati sunt raniti grav in localitatea Tureni, pe acelasi DN1 E60. Putem da vina pe viteza, indisciplina in trafic, neadaptarea la conditiile meteo samd. Dar suntem in tara in care se cam fura din banul public, iar lucrarile din care se fura cel mai cu voiosie sunt cele de drumuri.

Lasand de o parte hotiile din Autostrada Transilvania, din autostrada care se scufunda intre Sebes si Orastie si restul lucrarilor de investitii in infrastructura rutiera pe care le vedem materializate in averile celor care au condus afacerile CNADR, nimeni nu are un control cu privire la mentenanta drumurilor nationale si la cat se fura din marcajele si semnalizarile care nu se fac, din rigolele si actiune de curatare a marginilor drumurilor – care nu se fac. 

“Acest numar (al accidentelor – nr) este suficient de mare pentru a plasa decesele rutiere ca fiind prima cauza a mortii, in Romania, in cazul tinerilor cu varsta cuprinsa intre 16 şi 24 ani. Astfel se ajunge la o medie de 6 decese pe zi, din accidente rutiere”, scrie in raportul UE.

Potrivit documentelor oficiale, principalele cauze ale accidentelor raman viteza excesiva, agresivitatea la volan raportata la tipul de masina al soferului, lipsa de educatie rutiera (si aici o mare vina o poarta scolile auto si acei politisti borfasi care au eliberat pe spagi pemise auto), traversarile neregulamentare, neacordarea de prioritate pentru pietoni sau alte autovehicule, dar si lipsa unor drumuri sigure, bine marcate si semnalizate corespunzator.

“Romania se situeaza, si in acest caz, in coada clasamentului european, in ciuda faptului ca era obligata de Uniunea Europeana sa reduca cu 50% numarul accidentelor rutiere pana in anul 2009, lucru care nu s-a intamplat”.

De notat faptul ca aceste accidente ne costa, anual, aproximativ 4,1 miliarde de dolari, potrivit unui raport al Bancii Mondiale. Romania se afla pe locul cinci in Europa si Asia Centrala, din punctul de vedere al costurilor provocate de accidentele rutiere, se arata in studiul „Moarte pe roti”, publicat pe site-ul institutiei.

Cu privire la seria de incidente auto de pe DN1 E60, din zona Tureni si Copaceni, informatiile cu privire la starea drumului sunt ca acesta nu este prevazut cu rigole in zona si ca, la fiecare ploaie, apa se scurge peste drum, creand pericol de acvaplanare. De asemenea, exista informatii ca s-au sesizat, degeaba, organele competente pentru a se lua masuri de remediere.

“Pana in prezent nu s-a inceput nicio actiune penala impotriva administratorului drumului respectiv. Cu privire la ultimul accident petrecut la Tureni principala cauza a producerii a fost neadaptarea vitezei la conditiile meteo nefavorabile”, au declarat reprezentantii IPJ Cluj.

Potrivit unui raport national ( 2014), daca e sa excludem judetul Ilfov, judetul Cluj ocupa o pozitie fruntasa, locul 4 in topul victimelor inregistrate pe sosele. Astfel, la 100.000 de locuitori, rata deceselor in accidente de circulatie la nivelul Clujului este de 13, in timp ce primele trei locuri sunt ocupate de Arad (14,1), Craiova (13,5) si Mures (13,3) in conditiile in care media nationala a fost de 9,2 victime la suta de mii de locuitori. 

Cauzele celor  doua accidente petrecute saptamana trecuta soldate cu victime  au dat nastere mai multor speculatii. Astfel s-a lansat ipoteza ca rigolele de pe marginea DN 1 nu au facut fata precipitatiilor motiv pentru care apa s-a scurs pe sosea creand fenomenul de acvaplanare. Directorul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Cluj-Napoca in administrarea careia sa afla drumul Cluj-Turda a afirmat ca principala cauza nu este apa de pe drum ci viteza de deplasare a soferilor, iar pentru prevenirea unor noi tragedii compania urmeaza sa monteze inca doi kilometri de parpet.

”Rigolele pe DN1 spre Turda au cam 90 centimetri un metru adancime. Scurgerea apelor pe DN 1 poate este cea mai buna scurgere a apelor de pe toate drumurile nationale. Pe DN1 la traficul care e, nu riscam nimic. Semnalizarea rutiera este verificata zilnic de catre fiecare sef de district, pentru ca se mai fura noaptea sau sunt distruse, iar a doua zi se completeaza. Pe portiunea de drum de la Copaceni, unde a fost penultimul accident, urmeza sa montam inca 2 kilometri de parapet din beton. Lumea cand ajunge pe portiunea aceea dreapta (pe Dabagau – nr) calca mai mult pedala de acceleratie. Exact in punctele unde au fost accidentele in colaborare cu Politia rutiera am decis, in urma cu 10 zile, sa fie montat un parapet de beton”, a afirmat Eugen Cecan directorul  Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Cluj-Napoca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *