Rautacisme

Dreptul la proprietate e sacru, dar nu si la Cluj-Napoca

Aprobat in sedinta de ieri a Consiliului Local, noul PUG naste dispute intre proprietarii terenurilor si administratia locala. Dupa ce ani de zile s-au luptat in instanta pentru dobandirea terenurilor confiscate de comunisti, o parte dintre clujeni risca sa nu isi poata construi case pe terenurile pe care le detin. Asemenea, si speculantilor imobiliari le-au fost date peste cap planurile de investitii prin votul de ieri al consilierilor clujeni. In ideea de a face un parc care sa cuprinda lacurile din Gheorgheni, cartodromul si pepiniera Becas, municipalitatea va incerca sa ii despagubeasca pe proprietarii de terenuri din zona Slegros cu alte parcele, fara utilitati, pe dealul Lomb. Desi unele persoane au cumparat de buna credinta terenuri in zona Selgros, cu credite ipotecare, le va fi foarte greu sa isi recupereze investitia atata vreme cat Primaria Cluj-Napoca nu le va putea acorda despagubiri in bani. Dupa ce a amanat ani buni aprobarea PUG-ului, si au fost acordate nenumarate autorizatii de constructii mai mult sau mai putin legale, inflorind in mai toate zonele orasului blocuri intre case, reprezentantii primariei considera ca desi dreptul la proprietate este sacru aceasta trebuie utilizata in interes general.

„Primaria este la mijloc , pe de o parte trebuie sa satisfaca interesul public de respectare a legii si a procentului de spatii verzi. Pe de alta parte sunt interesele proprietarilor acelor terenuri. Dreptul de proprietate este una, sacru si inviolabil, dar utilizarea proprietatii trebuie sa se faca in conformitate cu interesele generale. Vom acorda despagubiri cu teren in zona Lombului spre exemplu, dar va fi mai greu sa acordam despagubiri in bani pentru ca bugetul este limitat”, a afirmat Emil Boc in cadrul sedintei din 22 decembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *