Ion și Gheorghe care fug în gara după tren, îl pierd, iar Gheorghe se supără: “No! vezi mai Ioane că-i băi când n-ai lucrul tău?”
Coalițiilor, asociațiilor, institutelor, camerelor de comerț și industrie, consultanților, lobiștilor, avocaților și altor structuri asociative ale oamenilor de afaceri, care nu au tras de mânecă guvernările când picau una după altă fabricile din România sau când se construiau prea puține – le reamintim anecdota ardelenească cu Ion și Gheorghe care fug în gara după tren, îl pierd, iar Gheorghe se supără: “No! vezi mai Ioane că-i băi când n-ai lucrul tău?”
Toți ne spun că România este un veritabil tigru de creștere economică, neatins de crizele globale. Însă, la modul în care crește România, din consum casnic copleșit de inflație și provenind din import, este greu să admiți că această creștere este sustenabilă și că nu ne va împinge către deficit excesiv. Și indiferent de câți bani sunt în bănci, ei nu folosesc dacă nu sunt puși la lucru. Trecerea de pe o creștere economică bazată pe consum și inflație pe una bazată pe exporturi trebuie începută în 2023, pentru că oricum vom pierde 2024, când știm cu toții că nu se vor lua decizii strategice.
Este extraordinar de important să ne pregătim să trecem de la o economie de consum la una de producție. Ce înseamnă pregătirea? Consolidare fiscală. Încetarea oricăror facilități în taxarea muncii în locul sau înaintea introducerii cotei progresive pe venit. Stoparea oricăror forme de ajutor de stat în afară industriei de prelucrare – și acolo însă cu atenție, să nu închidem o fabrică atunci când construim altă, sunt preferabile facilități fiscale în loc de ajutor de stat. Oprirea oricăror forme de intervenție în piață liberă.
Salariu minim brut de 4000 de lei pentru a opri munca la negru. Cota unică de sub 10% pentru a opri evaziunea fiscală și a atrage miliardele de Euro capital care așteaptă să între în țară. Reținerea prin toate mijloacele a forței de muncă calificate pe banii angajatorilor și ai statului, penuria de personal este enormă. Închiderea tuturor companiilor de stat care au înregistrat pierderi consecutiv în ultimii 5 ani. Priorități strategice în PNRR și în alte capitole europene de finanțare – în loc să alergam în multe direcții mai bine atragem mai puțini bani, dar să-i atragem sigur.
Continuarea creșterii prin consum din import este imposibilă. Așadar, avem nevoie de fabrici peste tot. Lipsa de industrie de prelucrare ne face vulnerabili, ne îndatorează, ne îndepărtează de posibilitatea de a deveni un jucător regional.
Bunăstarea economică a României depinde de abilitatea de a dezvoltă relații foarte bune cu companiile din țări din afară Uniunii Europene pentru a atrage investiții industriale care să deservească toate uniunea: Statele Unite, Japonia, Coreea de Sud, India, China (toată lumea se întreabă de ce ne ostilizam cu China, care va fi cea mai mare putere globală în 2030), Turcia, Țările Arabe, Brazilia – ce bine era că la ultima vizită în Brazilia să fi invitat pe Embraer să-și facă un centru de asamblare sau mentenanță în România….
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu merg din fabrică în fabrică demonstrând că încurajează o strategie de industrializare a României, ar fi de preferat că țintele să fie chimie, energie, mâncare și apărare. Dar mă tem că efortul lor de astăzi va fi în zadar dacă după 2024 nu vom avea un Președinte și un Premier jucători care să se ducă în vizită la marile nume din industria de prelucrare să le invite în România.
Dragoș Damian