In vizor

Donatorii de organe, specie rara in Romania

Doar 34% dintre romani (cel mai mic procent din UE) ar raspunde DA la intrebarea: “Sunteti de acord ca un membru apropiat al familiei dumneavoastra sa doneze organe dupa moarte?”. Cu o rata de trei donatori la un milion de locuitori, Romania ocupa unul dintre ultimele locuri cand vine vorba de donarea de organe de la pacienti aflati in moarte cerebrala.

Reticenta romanilor fata de donarea de organe – in timpul vietii sau post-mortem – se explica si prin lipsa de informare. Potrivit unui Eurobarometru publicat in 2010, doar 18% dintre romani sunt la curent cu legislatia in domeniu.

Doresc sa donez un organ. Cum procedez?

Exista doua situatii in care se pot dona organe: cu donatori vii si cu donatori decedati. Donatorii vii pot dona numai rinichi si o portiune de ficat, iar beneficiarii trebuie sa fie din familie, mai precis pana la gradul IV de rudenie. In a doua situatie, donator de organe poate fi considerata orice persoana aflata in moarte cerebrala, indiferent de varsta, insa, in acest caz, este nevoie de exprimarea acordului in acest sens in timpul vietii sau de consimtamantul scris al rudelor de gradul I.

De anul trecut, romanii pot deveni donatori de organe si printr-un act notarial. Asta inseamna, cel putin in teorie, ca nu mai e nevoie de consimtamantul familiei pentru a dona organe in cazul in care pacientul a suferit un accident si este in moarte cerebrala. Cea mai buna solutie este insa ca donatorul sa isi informeze familia cu privire la dorinta sa de a-i fi prelevate organele dupa deces. Astfel, familia va accepta prelevarea odata ce pacientul intra in moarte cerebrala. Daca apartinatorii refuza prelevarea de organe, atunci medicii vor respecta dorinta acestora, chiar daca donatorul facuse actele de donare in timpul vietii.

Cum pot fi donate organele neafectate in cazul unei morti neasteptate?

Si aici este nevoie de o declaratie scrisa in care familia sa-si dea consimtamantul. In aceasta situatie, in momentul in care un organ este disponibil, in centrul de transplant sunt chemati mai multi pacienti aflati pe lista si cu compatibilitate buna. Dintre acestia au prioritate cei cu cele mai putine sanse se supravietuire daca nu fac transplant.

Medical vorbind, o persoana aflata in moarte cerebrala prezinta leziuni grave si ireversibile ale creierului. La acest donator, functiile cardiaca si respiratorie sunt mentinute artificial in sectii de terapie intensiva. Nu orice persoana aflata in moarte cerebrala poate fi, insa, donator. Aceasta trebuie sa indeplineasca mai multe conditii, printre care sa nu aiba infectii cronice, virusuri si, desigur, trebuie sa existe compatibilitate cu persoana care are nevoie de transplant. Daca nu are contraindicatii, pacientul aflat in insuficienta de organ vital, cum sunt inima, plamanii, ficatul, rinichii, in faza terminala, poate avea acees la transplant.

In 2013 s-au inregistrat peste 100 de donatori de organe in moarte cerebrala. Ministerul Sanatatii a acreditat, tot in 2013, 51 de unitati sanitare cu paturi pentru activitatile de prelevare si transplant de cord, transplant hepatic si pancreatic, transplant renal, dar si pentru prelevare de organe, tesuturi si celule.

sursa foto: informatia-zilei.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *