In vizor

Domnule primar, vă „simteți” bine? Clujenii doresc lucruri simple: asfalt, trafic decent și grădinițe, dar domnia voastră visează taxiuri zburătoare și inteligență artificială care să modifice ADN-ul

Primarul Emil Boc ori trăiește într-o lume paralelă, ori este un vizionar pe care nu îl înțelegem. Altfel nu se poate explica de ce la fiecare apariție publică zburdă fericit în reverii despre inteligență artificială, despre un Cluj SF, despre taxiuri zburătoare, operații făcute de roboți și câte și mai câte. Visează cu ochii deschiși ca un copil de grădiniță care la 5 ani le spune părinților că vrea să fie lider de armată extraterestră, căutător de diamante în minele ștrumfilor sau pilot de navete spațiale inventate de zombie.

Un nou episod din filmul „Boc în Clujul Minunilor Artificiale” a rulat pe ecranele virtuale ale rețelelor de socializare joi dimineața la o emisiune online. De data asta a dus aberațiile la un nou nivel: intervenții în ADN și taxiuri zburătoare. Nu înainte de a vorbi despre cum a reușit Clujul să fie deschizător de drumuri la pubele cu cartelă, autobuze fără șofer, autobuze electrice, bugetare participativă și altele. Astăzi a uitat să ne spună cum UNTOLD a pus Clujul pe harta lumii muzicii.

„Orașul nostru deschide direcții noi în România și este primul care oferă diverse facilități pentru cetățeni, după modelul orașelor europene, fie că vorbim despre primul oraș care a implementat autobuzele electrice și deja de la un proiect pilot avem 41 autobuze electrice în circulație și astăzi aproape jumătate din flota de transport a orașului este elecctrică, cu obiectivul de a deveni în integralitate electrică și nepoluantă, ca o formă de respect pentru ce înseamnă calitatea vieții la Cluj. De asemenea, bugetarea participativă am introdus-o pentru prima dată în România, iar acum este un model de bună practică preluat și de alte orașe. Aici nu am fost primii care am inventat apa caldă, dar am fost primii care am reușit să o punem în practică în România”, a spus Boc.

Nu au lipsit nici cele patru litere T despre care ne spune de atâta timp încât ne-am plictisit.

„Când definesc Clujul prin acele patru litere T – talent, toleranță, tehnologie și trust mă refer la acest avantaj al Clujului de a avea foarte multe resurse umane de calitate și care fac diferența în comportament în calitatea vieții, în atitudine față de lege și nu în ultimul rând în oferirea de soluții către Primărie. Acum am declanșat și proiectul care vizează implementarea pentru prima dată în România a unui autobuz fără șofer. Acest proiect are două scopuri: să racordeze Clujul la dimensiunea europeană a mobilității (asemenea proiecte mai există la Paris, Viena, Lyon) și în al doilea rând să branduim în continuare orașul ca oraș al inovării și inteligenței artificiale, adică orașul care are resursele pentru a pregăti slujbele viitorului, oraș care prin excelență se definește prin bugetare, dezvoltare, inovare și inteligență artificială”, a afirmat primarul.

De aici până la operații cu roboți și taxiuri zburătoare nu a fost decât un pas de câteva minute.

„Vorbesc tot mai mult despre inteligență artificială pentru că aici la Cluj avem resursa umană care poate potența Clujul și să îl pună pe harta Europei și de ce nu pe harta globului ca un oraș cu foarte multe resurse în acest domeniu, cu locuri de muncă bine plătite întrucât ea nu se rezumă doar la locuri de muncă și transport. Va avea un impact uriaș asupra medicinei. Gândiți-vă că operațiile cu roboți sunt tot mai frecvente în lume. Viața noastră va fi mai în siguranță, la nivel mondial se vorbește despre posibilitatea de a interveni direct în ADN. Lumea acum discută de urban air mobility. În America, anumite companii de taxi realizează așa numita mobilitate de taxi în aer, pe baza unui sistem de drone cu decolare și aterizare pe verticală, cu autonomie de 260 de kilometri”, a mai comentat Emil Boc.

Pe cetățeni nu îi doare nici măcar în cot de aberațiile lui Boc. Comentariile pe care le-a primit sunt evidente: oamenii vor lucruri pământene – asfalt, locuințe sociale, să se oprească construirea de blocuri între case etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *