Politica

Doina Pană: Opoziția încearcă abuziv și ilegal să dea jos conducerea Camerei Deputaților

Tentativa Opoziției de a-și impune cu forța și în disprețul legii pretențiile în Parlamentul țării și de a provoca înlocuirea conducerii legitime a Camerei Deputaților a eșuat lamentabil.

Nici nu avea cum să fie altfel în condițiile în care legea – adică Regulamentul Camerei Deputaților și Constituția României sunt clare:

Regulamentul Camerei Deputaților prevede că:

Art. 26 ”Președintele Camerei Deputaților poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, cu votul majorității deputaților prezenți, cu asigurarea cvorumului legal. Votul este secret și se exprimă prin bile. Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar care l-a propus și căruia îi aparține funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.” 

Art. 27 ”Propunerea de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor se depune la Biroul permanent, care verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 26, şi introduce în proiectul ordinii de zi a următoarei şedinţe a Camerei Deputaţilor propunerea de revocare. În cadrul dezbaterii asupra propunerii de revocare vor lua cuvântul liderul de grup care a cerut revocarea şi, la cerere, câte un reprezentant al celorlalte grupuri parlamentare şi preşedintele Camerei Deputaţilor.”

Iar Constituția României precizează la art. 64, alin. 2 că ”Președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor”.

Legea şi regulile sunt pentru toată lumea şi trebuie respectate de toată lumea! 

Orice altceva invocă oportuniștii și Opoziția, reuniți într-o conspirație a urii, nu poate înlocui realitatea și nu poate ține loc de adevăr. Nu a fost nimic legal şi nici regulamentar în tentativa în care un fost președinte al PSD şi-a dat mâna cu PNL-işti, USR-iști, PMP-iști și cu Iohannis, doar din resentimente şi doar pentru a-l schimba din funcție pe actualul președinte al Camerei Deputaților. 

Clamarea absurdului drept izbândă așa cum face Opoziția, aruncă-n derizoriu instituția supremă a statului român – Parlamentul și creează un precedent iresponsabil în care legea nu mai reprezintă nimic. 

Așa ceva este inadmisibil și eu ca om și lider politic fac apel la o minimă decență și la o manifestare publică adecvată, coerentă și credibilă, în respectul legii şi în serviciul cetățenilor a căror încredere am primit-o!

Doina Pană,

Vicepreședinte PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *