In vizor

DOI KILOMETRI de Centură metropolitană vinde poveşti despre piste de biciclete în Gilău şi Apahida

E joi, e zi de poveştile de adomit clujenii cu inegalabila voce a actorului politic Emil Boc în presa locală de chitanţier. Povestea spusă azi este despre pistele de biciclete de pe malul Someşului care OSĂ se facă până la Gilău şi Apahida şi se intitulează: „Trebuie să avem și mijloace alternative la mașină”.

Era în anii în care se betona şi se dala tot ce era verde (până se transforma în albastru-şobolaniu) pe malurile Someşului, pe străzile şi parcurile Clujului şi nu se mai termina. Din când în când, pentru a-şi linişti supuşii, ieşea la balcon Însuşi El, Maestrul şi Primarul, sau îşi scotea trompeţica pe geam şi trompţea: „staţi liniştiţi la locurile voastre, suntem în grafic, OSĂ”.

Şi pentru ca să se vadă că OSĂ, Însuşi El (sau trompeţica lui), mai promitea nişte OSĂ se facă.

„Luni OSĂ se facă metroul, marţi OSĂ se termine lucrările de reabilitarepe străzile din Centru, miercuri OSĂ sedea căldură, joi OSĂ se termine Centura metropolitană, vineri OSĂ avem Someşul navigabil şi betonat-dalat cap-coadă, sâmbătă suntem în grafic, duminică suntem în grafic, luni OSĂ avem drum expres la Tureni, marţi OSĂ decongestionăm traficul, miercuri OSĂ avem Cetăţuia reabilitată, joi OSĂ avem magazin IKEA pe Podul Garibaldi, vineri OSĂ avem Bazin Olimpic în Borhanci, sâmbătă suntemîn grafic, duminică suntem în grafic, luni OSĂ avem ParculFeroviarilor, marţi OSĂ avem piste de biciclete la Gilău şi Apahida, miercuri OSĂ avem locuinţe ANL, joi OSĂ vizitez Pata Rât, vineri OSĂ vedeţi că iau diplomă, sâmbătă suntem în grafic, duminică suntem în grafic”.

Punct şi de la capăt.

Acum 6 zile, Măiestrică îi scotea la cotcodăcit p tema Someşului verde-albastru pe sinecuriştii partidului de la CIIC. Că cică: ”dezbatere publică”.

S-a reactivat CIIC să ne vorbească despre ”Someșul verde-albastru”. Există și beton albastru, există și dală verde

Dezbaterea publică s-a isprăvit azi, în timpul alocat Maestrului, pe banii clujenilor, la un radio de chitanţier. Azi, Maestrul ne-a expus viziunea Sa cu ce OSĂ se facă

„Este un proiect care vine să aducă un plus de calitate a vieții, este vorba despre așa numitul proiect «Someșul Metropolitan, culoarul Verde – Albastru de mobilitate sustenabilă». Adică mobilitate velo și pietonală.
În prima etapă vom avea un culoar de mobilitate pe malul Someșului Mic, între comunele Gilău și Apahida cu pregătirea extinderii lui spre Jucu, Bonțida, și de ce nu, spre Gherla și Dej.
Obiectivul acestui culoare de mobilitate fără mașină este de a conecta municipiul Cluj-Napoca în zona metropolitană, adică de a oferi o alternativă viabilă la transportul cu mașina și de a fi un mod de petrece timpul liber într-o metodă plăcută, de a transforma Someșul într-un element natural valoros, care să pună în valoare dimensiunea ecologică și dimensiunea de mobilitate a orașului nostru. Prin acest proiect venim să adăugăm încă un mijloc suplimentar de mobilitate alternativă la mașină.
Așa cum am spus, mașina face parte din viața noastră, dar nu trebuie să ne controleze viața în oraș și trebuie să avem și mijloace alternative la mașină, transportul în comun, car sharing, bicicleta, acum și acest culoar verde de mobilitate, mai avem proiectul trenului metropolitan, a centurii metropolitane cu piste de biciclete, metroul”.

Deşi nu e luni, am aflat şi despre „metroul” care OSĂ se conecteze cu cei 2 kilometri de centură metropolitană şi cu pistele de biciclete care OSĂ scoată traficul din Cluj+Napoca.

Doar să fie şi bani, că din povestea de azi (şi cea din 2022) am aflat că şi aceştia OSĂ. Într-o conferință de presă susținută la Cluj în septembrie 2022, primarul Emil Boc și ministrul Mediului Tanczos Barna (care între timp nu mai e al Mediului şi a fos redat Opoziţiei) au discutat despre finanțarea din banii Ministerului Mediului a culoarului velo Gilău-Apahida de-a lungul malului Someșului. Acolo sunt banii de pistă, clujenii doar trebuie să se aplece după ei şi OSĂ îi aibă.

Şi-atunci clujenii OSĂ poată ajunge cu bicicleta din Gilău în Apahida, pe un culoar dedicat ce va fi amenajat între patru localități de-a lungul râului Someș, în următorii ani. Care ani, ca anii vor trece.

Şi-a încălecat Maestrul unda (veselă a radoiului dechitanţier plătit din bani publici să bată câmpii non-administraţia publică locală) şi v-a servit povestea!