Intr-un Cluj in care milionarii se ascund de ochii presei si rareori lasa sa iasa la iveala transparent cate ceva din proiectele lor de suflet, e rarisim pentru un ziarist sa primeasca acces total in interiorul unei afaceri de anvergura, secreta si ferita de ochii publicului, pentru a scrie o poveste.
Sunt si mai rare in presa locala articolele ce prezinta in amanunt afacerile antreprenorilor clujeni. Ziar de Cluj v-a obisnuit deja cu exclusivitati „pe partea economica”, prin seria de articole ce a dezvaluit secretele bine ascunse ale industriei IT, cea care duce astazi Clujul inainte. Vom extinde in lunile ce urmeaza aria noastra de interes si va vom prezenta povesti absolut speciale ale unor oameni de afaceri din domenii variate ce nu au mai vorbit niciodata despre munca lor si care au incredere in Ziar de Cluj, incredere pe care ne vom stradui sa le-o intarim si mai mult. Sunt adevarate exclusivitati ce dovedesc ca orasul are in maruntaiele sale antreprenori ambitiosi si creativi ce au facut din Cluj un adevarat pol economic. Este si cazul a doi prieteni, Simion Muresan si Claudiu Sugar, iubitori ai vinului nobil si care, acum cinci ani, la o seara de degustare, au vorbit mai in gluma, mai in serios, sa bage niste bani intr-o mica vie si sa isi produca propriul lor vin. Asa… ca hobby.
Dar hobby-ul ce trebuia sa ramana la stadiul de joaca a unor oameni mari s-a transformat intr-o podgorie de 50 de hectare a carei frumusete iti taie rasuflarea. Nu e in Franta podgoria, dar, dupa ce te plimbi prin maruntaiele ei, ai impresia ca Sudul s-a mutat acolo, si chiar s-a mutat la nici 100 de metri de Salina Turda, acolo unde lenevesc in soarele asta cald de mijloc de septembrie sute de mii de ciorchini aromati, copii nobili ai unor plante aduse tocmai de la faimoasele HEBINGER PÉPINIÈRES VITICOLES.
Podgoria de langa Salina Turda
„Chiar era nevoie de o masina de teren?„, il intreb pe Simi Muresan, atunci cand ma ia de la punctul de intalnire. „O sa vezi cand o sa ajungem. M-am gandit mult la propunerea ta si am acceptat fiindca tu vei sti sa scrii si sa descrii cel mai bine ce vei vedea acolo”.
Si cum ajungem la Salina Turda, obiectivul turistic unde sute de mii de oameni din tara si din intreaga lume vin sa vada frumusetea de acolo, la nici 30 de metri intram pe o poarta mare si inteleg. E o podgorie in adevaratul sens al cuvantului, cu dealuri domol cocosate, de un verde inchis, putin stirbit de culorile toamnei. E mare, e incredibil de mare, si cum dracu’ sa nu mi se para asa cand e vorba de 50 de hectare?!
„A inceput totul intr-o seara cand, discutand la un pahar de vin, ne-am zis eu si cu prietenul meu, Claudiu, sa ne cautam si noi vreo 5 hectare sa plantam niste vie si sa ne facem propriul vin. Eu sunt din zona Ceanu Mare si, copiil fiind, mergeam acolo, la Triteni, in practica agricola sa culegem struguri. Am crezut ca gasim acolo, dar totul era praf si pulbere. Am ajuns la cei de la Statiunea de cercetare Agricola Turda, am gasit minti deschise, dar ei nu aveau 5, ci cincizeci de hectare. Ne-am gandit putin si am luat decizia sa ne asociem cu ei. Acum cinci ani, cand am venit aici in prima toamna, era un noroi imens. Nu puteai inainta treizeci de metri in teren. Ne-am dat seama atunci ca nu e jucarie proiectul asta si am inceput sa luam consultanti, sa intrebam oameni care fac asta de zeci de ani. Am un prieten italian care e proprietarul unei podgorii in Montalcino unde produce un Brunello de rasa, cu sfaturile lui am inceput”, zice Simi Muresan care, pe masura ce intram in interiorul podgoriei de la Turda, investitia lor, isi schimba culoarea ochilor. E pasionat si mandru ca un scamator care stie ca ma va vraji locul si mai ales povestea incredibilelor eforturi pe care le-au facut ca totul sa se transforme in ceva fara cusur.
Au muncit pe branci. Cinci ani.
„Am defrisat totul. Stii, pentru pregatirea terenului a fost nevoie sa intervenim la sol pana la 80 de centimetri adancime. La 50 de hectare… a fost ceva de lucru. Nu ne-am culcat pe o ureche si, la sfatul prietenului meu italian, am trimis mostre de sol spre analiza din diverse tarlale atat in Italia, cat si in Austria. Rezultatele au fost similare si asta ne-a dat incredere sa mergem mai departe. Cu ajutorul unor consultanti, am ales cele mai bune si potrivite soiuri pentru aceasta zona. A fost o experienta extraordinara. Am luat plante de cea mai buna calitate de la Hebinger, din Franta, o pepiniera celebra specializata in material genetic saditor de calitate. Consultantii ne-au dat cele mai bune sfaturi: aici punem cinci hectare de Pinot Noir, aici Chardonnay, aici Riesling de Rhin, acolo Muscat Ottonel, dincolo Sauvignon Blanc. Dar era abia inceputul…”, isi aminteste Simion Muresan caruia ii sclipesc ochii atunci cand se apropie de cate un rand de vie.
„Liviule, nu ma poza cu sacou aici, ca o sa creada lumea ca-s ceva paltonar, dar sa stii ca aici si eu, si Claudiu, ne-am implicat maxim, cu manecile suflecate, n-am venit numai sa ii aplaudam pe muncitori. Sa stii ca eu vin zilnic aici, am tras cu Claudiu tare de tot in ultimii cinci ani. Pai, gandeste-te numai cata munca a fost sa imprejmuim cu garduri solide cincizeci de hectare. Sau sa facem 12 kilometri de drumuri pe interior si pentru operatiuni”, se mandreste Muresan in timp ce imi spala intr-o chiuveta niste struguri.
Cooperativa „Arta si… GPS”
Podgoria e o nebunie. Suntem in natura, dar totul pare curat, aliniat, parca prea aliniat. Ii zic proprietarului impresia mea si rade in hohote.
„Pai, cum sa nu ti se para asa, daca toti stalpii de sustinere din vie au fost „plantati” cu ajutorul GPS-ului”, se amuza Simi si imi arata:
„Hai, priveste in sus de la stalpul asta. E perfect drept. Mai mult, si cu asta i-am impresionat pe consultanti, gasesti aceeasi simetrie si daca privesti in diagonala”.
Angajati atipici
Ca sa vedem tot domeniul, caci e un domeniu, o sa aflati mai tarziu de ce, ne suim din nou in bivolul de teren si facem turul de onoare. E gandit totul la marele fix: drumurile brazdeaza logic podgoria si ajungi repede oriunde ai nevoie, toata apa ce o ia la vale e captata la baza, reurcata intr-un rezervor ce sforaie cuminte sus si din care se foloseste apa la irigatii doar cand e nevoie. Anul asta nu a fost mereu nevoie. Sugar si Muresan nu s-au dat in laturi de la investitii: sunt panouri solare, stalpi de iluminat, ba chiar si personal special angajat pentru treburi… speciale. Langa o cusca imensa, plescaie lenes la mine o huiduma latoasa ce priveste calm, ca un adevarat CEO de podgorie, si imi arata ca nu sunt probleme la sol.
Poate ca la sol nu sunt probleme, dar in aer misuna de nesimtiti. De grauri nesimtiti si pofticiosi care ar ravni si ei la niscaiva Chardonnay. Aici s-a apelat la consultanti de specialitate, o familie de ulii ce lucreaza cu norma intreaga „pe partea aeriana”. Totusi, atunci cand sunt ore de odihna, mai exista un ajutor…
Cum era sa moara un biet jurnalist in podgorie
Mi-a picat telefonul din mana. Stateam cu spatele la ceva, la o chestie pe care nu am bagat-o in seama si a bubuit ceva. Bai, frate, ca un tun a bubuit! Simi Muresan se strica de ras. „Chiar am uitat sa iti spun. Avem si un ajutor pentru ulii. Asta e o sperietoare de pasari moderna. e pe gaz, bubuie de cateva ori pe minut, aleatoriu, si sperie graurii care scapa de vigilenta uliului”, se amuza Muresan, iar eu injur in gand multumit ca n-am facut infarct, ca n-am devenit o stire la Pro TV. Va dati seama: „un jurnalist clujean a murit intr-o podgorie super faina din Turda, speriat de un echipament modern ce bubuie ca sa alunga pasarile. Fain mi-ar fi stat.
Si, ca sa ma imbune, Simi ma trage de umeri spre un loc de hodina absolut special, in mijlocul podgoriei. E tot ce vrei acolo, ai apa curenta, o terasa superba, o vedere ce iti taie respiratia…
Ne asezam pe niste jilturi de lemn si privim la toamna asta sexoasa care abia a inceput.
Un loc pentru toti clujenii
Practic, pe tot ce s-a sadit in 2012, anul asta se scoate primul vin. O fi putin sau mult, important e ca asteptarea a luat sfarsit. Apropo de putin, cei doi amici investitori se asteptau la 16-18 000 de litri de vin pentru acest an. Cand colo, dublu!
„Ne-a luat prin surprindere, iti dai seama, pune-te si suna in Austria sa vedem unde gasim capacitati de stocare de calitate, asa, pe nepusa masa. dar ne-am descurcat…”, spune Muresan care ne dezvaluie ca intreaga podgorie va fi matura din punctul de vedere al productiei in 2019. Atunci vor avea o productie estimata la 200 000 de litri, care inseamna cam 250 000 de sticle.
„Suntem constienti ca e un business de alt calibru, inclusiv temporal, dar e ceea ce ne place, ceea ce ne-am dorit. Vrem sa facem aici un loc special nu numai pentru noi, ci pentru toti clujenii ce vor sa fuga din oras pentru relaxare. In curand terminam pensiunea, dar, ce pot sa iti arat ca e gata acum e micul nostru restaurant„.
Care nu e mic deloc, e un restaurant in toata regula, se numeste „Sarea-n bucate” si arata intr-un mare fel.
„Toti cei ce vin sa viziteze Salina Turda, care e la 30 de metri de noi, vin sa se odihneasca aici, sa ia masa. Gatim in spiritul locului, cu multe preparate specifice zonei, cu ingrediente naturale. Am investit serios si aici fiindca o alta tinta a noastra sunt companiile din Cluj ai caror angajati pot gasi aici o solutie perfecta pentru petreceri aniversare, pentru relaxare”.
Il ascult pe Simi interesat, dar mai mult infulec din „friptura de Turda” ce m-a cucerit definitiv.
La mustaria electronica
Si, pe cand credeam ca e gata intalnirea, apare si Claudiu Sugar. Ne cheama la mustareala. Ovidiu, comandantul suprem al podgoriei, supravegheaza atent operatiunile. Lazile cu struguri sunt manevrate de doi vlajgani ce ii dau „de mancare” unei masini moderne de stors. Totul cum scrie la manual, fiindca vinul tre’ sa fie „prima-ntai”.
E simpatic Ovidiu, dar m-as fi asteptat la niste fecioare cu tate mari care sa calce desculte boabele. N-a fost sa fie! Asa ca ne bagam la sala de vacanta a mustului, acolo unde masina moderna umple cuminte cazane mari inoxate cu sucul de inceput ce se va transforma in vinul de maine. Sau de peste cateva luni, ma corecteaza Claudiu Sugar.
Mai e de munca mult in toamna asta. Ne „stoarcem” dintr-un „sfarc” gigantic de inox niste must proaspat si ii lasam in pace.
Oamenii au de lucru.