In vizor

Directorului Colegiului Național „George Coșbuc” reacționează la reclamațiile părinților elevilor mutați la Anghel Saligny: „Monitorizarea stării de sănătate a elevilor se face zilnic”

Părinții au reclamat în mod repetat către Ziar de Cluj condițiile insalubre în care învață copiii lor, elevi ai Colegiului Național „Georghe Coșbuc”, ce funcționează provizoriu și în clădirea Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” (din anul 2017, o parte dintre elevii de la Coșbuc au fost mutați în alte unități, până la finalizarea lucrărilor de consolidare și de renovare a vechii clădiri a colegiului).

Ultima sesizare ne-a fost transmisă acum câteva zile, mama unei eleve reclamând condițiile improprii în care învață fiica sa de 10 ani – mizeria, igienizarea necorespunzătoare a claselor și a toaletelor, lipsa măsurilor de prevenție în contextul gripei sezoniere, păduchii din clase.

Ziar de Cluj a sesizat, în cursul zilei de ieri, Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj, Inspectoratul Școlar Județean, Primăria municipiului Cluj-Napoca, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” și Colegiul Național „George Coșbuc” asupra reclamației primite.

Directorul Colegiului Național „Georghe Coșbuc”, prof. Valentin Maxim-Oros, a reacționat astăzi la sesizarea Ziar de Cluj, comunicându-ne faptul că „monitorizarea stării de sănătate a elevilor se face zilnic”:

„Învățătorii raportează numărul absenților din motive medicale. Cazurile de gripă confirmată sunt verificate împreună cu medicul școlar. În acest sens vă redau un fragment din raportul solicitat medicului școlar dr. Circo Hanelore: «s-a constatat că absenteismul datorat unor infecții respiratorii nu depășește procentul de 20%/clasă în aceeași perioadă de timp. Elevii care absentează sunt cei care au diagnostic de gripă neconfirmată prin testare și, de asemenea, cei care sunt ținuți acasă preventiv pentru a nu se îmbolnăvi».

Referitor la pediculoză, medicul a raportat că la triajul de după vacanța de iarnă au fost identificate 4 cazuri în clase diferite, la ciclul primar. Până azi toți au revenit la școală, fiind vindecați. Ca urmare a triajului din această săptămână s-a mai depistat încă un caz care este izolat la domiciliu.

În clădirea în care învață elevii din ciclul primar este prezentă zilnic o asistentă medicală și medicul școlar 2 zile/săptămână. Împreună cu administratorul au instruit personalul care asigură curățenia cu privire la dezinfecția suprafețelor de contact cu Igienol (conform recomandărilor DSP). La grupurile sanitare este asigurată apă caldă, săpun și hârtie igienică. Acest lucru a fost confirmat și în urma controlului efectuat de DSP în 30.01.2020.

Precizăm de asemenea că prezența elevilor din ciclul primar în clădirea Colegiului Tehnic Anghel Saligny s-a datorat lucrărilor de reabilitare derulate la sediul principal al Colegiului Național George Coșbuc. Clădirea ne-a fost pusă la dispoziție cu amabilitate și colegialitate pentru a putea desfășura orele într-un singur schimb. Toate intervențiile făcute la clădire (reparații, igienizări etc.) s-au făcut în urma unei colaborări excelente între cele două unități de învățământ și cu sprijinul Serviciului Tehnic al Primăriei.”

Și părintele care ne-a transmis ultima reclamație, privind condițiile improprii în care învață copiii în clădirea Colegiului Anghel Saligny, a revenit astăzi cu un mesaj:

„Vă mulțumim pentru implicarea dumneavoastră atât de promptă în problema noastră!

Vreau să vă spun că deja avem primele rezultate, în plan de igienă, rezultate pe care noi nu le-am putut obține: săpun lichid, prosoape de hârtie (nu cred că am văzut vreodată!), hârtie igienica (!), băi spălate și un miros de clor, semn că s-a și pus ceva în apa din găleată!

Toate acestea le-am observat dimineața când am intrat cu copilul, eram sigură că se vor executa repede, Doamne ferește de un control. Măcar atât. Am ajuns să ne bucurăm de lucruri firești. Încă o dată, jos pălăria Ziar de Cluj!”

Citiți și: Părinții reclamă din nou condițiile infecte în care învață elevii de la Colegiul Coșbuc, „prizonieri” în clădirea Colegiului Tehnic Anghel Saligny

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *