Analiza

Din spital se aud concertele mai bine decat de la festival

Scris de 3,300

Muzica de la Untold se aude din spital ca de pe stadion. Sau ca din parcul central. Iar cei mai expusi au fost fix copilasii internati la sectia de chirurgie din cadrul spitalului de copii. Toata lumea spune ca festivalul dureaza doar 4 zile pe an, ca trece repede. Dar mergeti sa le explicati asta micutilor suferinzi, care nu se pot odihni, desi somnul face parte din schema de tratament pentru o recuperare cat mai rapida.

Intrarea principala in spital este pe strada Motilor, insa jumatate din geamurile sectiei de chirurgie, care se afla la cativa metri de strada Cardinal Iuliu Hossu dau fix inspre Parcul Central. Unde petrecerea tine pana in zori.

Parintii copiilor internati si rudele nu prea au ce face si sunt constienti ca degeaba reclama zgomotul infiorator.

“Nu am primit nicio plangere cu privire la zgomot, pana acum. Daca primim, le facem pachet si le trimitem mai departe, la primarie”, a declarat purtatorul de cuvant al spitalului de copii, dr. Calin Lazar, vineri dupa-amiaza.

Insa un apartinator isi varsa pe retelele de socializare oful. Iar printre randuri nu se citeste doar indignarea, cat mai ales suferinta.

Si nu e singurul, insa oamenii parca se tem ca s-ar putea intoarce “sistemul” impotriva lor, daca indraznesc sa vocifereze.

Va povesteam intr-un alt material ca s-a hotarat eliberarea a 80% din paturile Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, pentru a fi pregatiti sa faca fata unor eventuale urgente. Booon, au fost eliberate paturi. Multe. Externari, s-au amanat internari, s-au facut transferuri la alte spitale, s-au amanat interventii care nu erau urgente.

Si au ramas internati doar bolnavii cei mai bolnavi, cei care aveau nevoie de mai multa liniste. Doar ca acestia nu au putut inchide ochii, peste noapte. Iar dupa ce s-a terminat cu muzica electronica, au inceput sa cante, sa tranteasca si sa hauleasca cei care faceau curat dupa festivalieri.

La miezul noptii, lumina in saloanele copiilor. “Macar acum s-a mai racorit afara, s-a racorit si in saloane, se pot inchide geamurile”, puncteaza o apartinatoare.

Le uram copilasilor sa se insanatoseasca grabnic si sa se externeze cat mai repede.

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 3 hours Politica
    Ce n-avea Autoritatea Electorală Permanentă și acuma are? O greblă. Toni Greblă
  • Acum 3 hours Politica
    PSD anunță că nu votează proiectul PNL care înăsprește sancțiunile la proteste
  • Acum 3 hours In vizor
    Cică: ”lucrări neconforme pe malul Someșului” și ”constructorul reface lucrarea pe banii săi”, că ”n-a respectat granulația la beton”. ”Căcare” beton, că tot malul Someșului e betonat, departe de planul inițial aprobat?
  • Acum 3 hours FOTOGRAFILA
    MODERNIZATU-SA! Administrația locală a aruncat trei roabe de asfalt măcinat peste fostele terenuri de zgură de lângă Cluj Arena și acum se laudă Boc că a ”modernizat” locul de piață volantă și că ”respecte”
  • Acum 5 hours Din oras
    GARAJELE S-AU DAT JOS, ASFALTUL N-A MAI VENIT: Pe Aleea Padin din Oraşul Comoară se strâng bani ca să se acopere gropile din drumul care trece prin fața blocului
  • Acum 5 hours Politica
    Comisiile din Senat au adoptat modificări la proiectul de reformă a pensiilor speciale: Impozitare progresivă, care va ajunge până la 15%. Interzis la cumulul mai multor pensii speciale. Nicio pensie nu va depăși venitul din perioada de activitate
  • Acum 5 hours General
    Pot să zică cei de la agenţiile de rating ce vor, INS nu vine cu veşti prea bune: Managerii firmelor românești estimează că urmează o creștere accentuată a prețurilor în comerțul cu amănuntul și construcții
  • Acum 5 hours Din oras
    După mai bine de trei ani de la izbucnirea pandemiei, numărul cazurilor active de infecție cu coronavirus se apropie de o mie în Cluj-Napoca
  • Acum 6 hours FOTOGRAFILA
    Acum 5 ani ni se promitea o digitalizare de n-o s-o putem duce. Azi întrebăm: “Holograma, unde-i holograma”?
  • Acum 6 hours Eveniment
    ÎN DEZBATERE PUBLICĂ: Plafonarea polițelor RCA
  • Acum 6 hours Eveniment
    COJOCUL BABEI DOCHIA: Răcire accentuată a vremii, în toată ţara, până joi dimineaţa. Temperaturile vor scădea până la minus 10 grade
  • Acum 6 hours Politica
    Președintele Iohannis a promulgat legea avertizorului de integritate
  • Acum 8 hours Eveniment
    PATRU MILIOANE DE LEI PREJUDICII: Înşelăciune cu mobilă la Cluj
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE