Din oras

Din amânare în amânare: Doar din 9 februarie se vor ridica maşini, din nou

Abia din 9 februarie 2017 se ridică maşinile parcate neregulamentar, după ce s-a tot amânat momentul. Deşi ar fi fost posibilă ridicarea încă din luna ianuarie, reprezentanţii municipalităţii au tot anunţat date ulterioare.

Reprezentanţii municipalităţii susţin că nu vor să îi ia prin surprindere pe şoferi, motiv pentru care îi tot informează. Şi îi informează, şi îi informează. Şi îi vor tot informa până în 9 februarie.

„Poliţia Locală a demarat o campanie de informare a conducătorilor auto pentru punerea în aplicare a hotărârii de guvern privind ridicarea autovehiculelor staţionate neregulamentar.

Începând din această săptămâna şi până joi, 9 februarie 2017, poliţiştii locali vor distribui aproximativ 5000 de pliante, care vor conţine toate informaţiile cu privire la prevederile legale, cuantumul sancţiunii, datele referitoare la locul de depozitare a vehiculelor ridicate, precum şi numerele de telefon care pot fi apelate în astfel de cazuri”, informează primăria printr-un comunicat de presă.

Măsură ridicării autovehiculelor se aplică în cazuri precum: oprirea/staţionarea autovehiculelor în staţiile CTP, pe benzile de urgenţă şi cele de siguranţă, în intersecţii şi sensuri giratorii, pe treceri de pietoni, în zone rezidenţiale/pietonale, pe trotuare şi piste de biciclete, în parcările cu plata, în cazuri de blocare a punctelor gosposdaresti sau a diverselor accese auto, precum şi în alte situaţii, conform legislaţiei în vigoare.

Cuantumul sancţiunii pentru ridicare-transport-depozitare a fost stabilit conform HCL nr. 21/2017 şi este de 547 de lei. În cazul în care utilizatorul sau proprietarul se prezintă la autovehicul şi nu se mai efectuează transportul şi depozitarea, sancţiunea e de 294 de lei.

Măsură privind ridicarea autovehiculelor staţionate neregulamentar s-a dispus în conformitate cu prevederile HG nr. 965/2016, privind circulaţia pe drumurile publice, pentru modificarea OUG nr. 195/2002, republicată, aprobat prin HG nr. 1391/2006 şi HCL nr. 21/2017.

Să vedem dacă nu cumva poliţiştii vor oferi şi mărţişoare împreună cu primele sancţiuni urmate de ridicarea autovehiculelor, dacă se gândesc să mai amâne puţin dată de la care vor pune la treaba autoutilitarele.

Iniţial s-a anunţat dată de 1 februarie, apoi 7 februarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *