Justitie

DEZVĂLURI la Curtea de Apel București. Cum se folosea partenera lui Gelu Oltean de Emil Boc?

Curtea de Apel București a făcut, miercuri, noi audieri în dosarul în care Vanessa Youness, femeia care ar fi spus că are influență asupra fostului premier Emil Boc a fost condamnată de Tribunalul București, în primă fază, la trei ani de închisoare cu executare, arată cei de la Știri pe Surse.

La termenul, de miercuri, al procesului judecătorii l-au ascultat pe afaceristul Constantin Verioti, fiul unui afacerist influent din județul Constanța, ambii regăsindu-se pe filiera transmiterii unei părți a sumei de un milion de euro de către Dinu Pescariu, Vanesssei Youness, pentru promisa incursiune la fostul premier.

La Curtea de Apel București a vorbit și Gheorghe Verioti care le-a explicat detaliat judecătorilor cum a fost folosită firma sa de pentru intermedierea remiterii sumelor uriașe de bani către Vanessa Youness. Publicația mai sus menționată arată într-un material amplu mărturiile din dosarul de la CAB. 

S-a dezis de relația cu Youness

Constantin Verioti, a explicat judecătorilor CAB că anterior intrării în afaceri, respectiv de administrarea unii hotel de pe litoral, a fost lucrător bancar, în sfera trezoreriei.

El s-a dezis în două rânduri de relația de prietenie apropiată cu femeia, care la rândul său a insistat ca acesta să recunoască acest lucru.

„Sunt cunoștință cu inculpata. În trecut am avut o relație normală de prietenie, fără sa fim deosebit de apropiați.

În prezent pot spune că suntem doar cunoștințe.

Avocatul V. Youness: E real că a primit în mai multe rânduri bani în perioada 2011 2015 16 în conturile firmei sale din conturile firmei ei?

Verioti: Am primit o singură dată. Nu mai țin minte precis…cred că la final de decembrie 2011 sau început de 2012. Erau câteva mii de euro.

Mi-a dat acești bani ca o mulțumire pentru ponturile de plasamente pe care i le-am dat inculpatei.

În trecut eu am lucrat in departamentul de trezorerie a mai multor bănci.

Avoxat: a primit bani prin șoferul Chirilă. Sume de bani lunar ca o remunerație lunară?

Verioti: Da. Am primit sume de bani în numerar. Era vorba de o suma de 500 de euro lunar în perioada 2011 …cam timp de 6-8 luni a durat.

Nu cred că era remunerație. Ea a considerat că trebuie sa îmi mulțumească pentru ponturile mele atunci când i se confirmau.

Avocat: Concret. Ce facea în contraprestație de aceste sume?

Verioti: Datorită jobului eu eram în legătură foarte strânsă cu piețele fianciare iar plasamentele recomandate nu erau la îndemână oricui. Presupuneau un anumit nivel de experiență.

Recomandările mele nu erau asemănătoare cu relațiile primite de clienți. E vorba de randamentul produs de informațiile pe care eu i le furnizam iar ea îmi mulțumea astfel pentru aportul meu.

Judecător: Vorbeați cu ea ca să îi spuneți ce sa facă?

Verioti: Vorbeam cu ea prin mesaje și îi spuneam ce să facă. De genul îi spuneam : am văzut că e disponibil pe piață următorul plasament. Nu am investit niciodată în vreun plasament împreună cu inculpata.

Eu foloseam fonduri personale pe care le foloseam pe platformele electronice de atunci. Era vorba de câteva mii de lei. Până în zece mii.

Judecător: Ati garantat vreodata pentru conturile respective ?

Verioti: Nu. Eu am văzut ce sume investea ea.

Judecător: Ați fost vreodată împuternicit?

Verioti: Nu . Eu nu puteam face nimic. Aveam doar drept de vizualizare. Nu am avut nicio discuție de asociere în niciun sens cu youness.

….

Verioti: Youness m-a dus să mă văd cu … care era bijutier. Nu știu care era motivul pentru care ne-am dus acolo, dacă trebuia sa ridice ceva sau aveau alte chestiuni.

Judecător: s-a discutat la acea întâlnire despre un transfer de bani?

Verioti: Nu. Nu s-a discutat despre transferul vreunei sume de bani de la familia Verioti în conturile inculpatei.

Nu aveam dreptul sa fac niciun fel.de tranzacții pe acel conturi. Nici măcar informal, niciun fel de tranzacție.

Nu era posibil sa fac tranzacția nici dacă aveam tokenul. Atunci eu am primit un token de la banca dar el era folosit doar pentru accesul de vizualizare a a acelor conturi.

Nu recunosc proba fizica. Acest token nu are un nume.de banca pe el. Tind sa cred ca e altul decât cel deținut de mine.

Nu mai rețin precis dacă l-am returnat doamnei Youness sau băncii.

Judecător: De ce era nevoie ca să faceți tranzacții?

Verioti: Pentru că nu eram titularul de cont chiar dacă doream sa fiu rău intenționat banca ar fi răspuns la acțiunea mea ca nu sunt titularul de cont.

Judecător: totuși de ce dețineati un token. De ce era nevoie de el?

Verioti: Eu tokenul l-am primit de la doamna youness pentru a vizualiza conturile ei și ofertele de la băncile respective. Altfel nu le puteam vedea.

Sunt sigur ca ea avea alt token cu care tranzacționa. Nu se putea altfel.

Judecător: nu ați văzut tranzacția tatălui dvs în conturi dacă aveți acces??

Verioti: Nu. Nu am văzut niciodată vreun virament. Când vedeam eu conturile exista o suma de bani. Era o suma considerabilă de bani dar nu pot spune precis. Dar am văzut eu nu au fost întrări sau ieșiri de pe acest cont.

Avocat: Care era avantajul ei concret ca el sa aibă acces de vizualizare?

Verioti: Acel cont nu fusese folosit anterior din ce am văzut eu. Părea să fie un cont nou. Nu știu dacă puteam vedea tranzacții anterior accesului la cont”, a explicat martorul în fața judecătorilor în instanță.

Procurorul DNA nu s-a opus administrării probei cu tokenul, propusă de apărarea Vanessei Youness iar instanța a continuat cu întrebările.

„Verioti: Pe Youness am cunoscut-o prin sora mea fie la final de 2010 sau început de 2011. Din ce îmi amintesc am fost să duc ceva sorei mele la o cafenea din zona Radisson sau Hilton de pe calea Victoriei.

La masa era și Youness. Mă sunase sora mea sa iau ceva de acasă. Am dus ce era de dus, am făcut cunostință. Eu nu am rămas la masa cu acestea.

Apoi în martie 2011, urmare unor insistente ale surorii mele, m-am intalnit cu Vanessa și am discutat.

Sora mea era mândră că intrasem la trezorerie, i-a povestit prietenei ei Vanessa, care apoi a vrut să șttie exact cu ce mă ocup.

Judecător: Știți ce legătură e între tatăl dvs, și inculpata?

Verioti: Știu ca se cunosc dar nu cunosc modalitatea lor de interacțiuni

Judecator: Între sora dvs și Florică Claudiu ce relații sunt ?

Nu îl cunosc eu pe acest domn. Stiu ca tatăl meu se cunoaște cu Dinu pescariu. Cred ca e vorba de pasiunea tatălui meu pentru tenis care e comuna cu a acestuia.

Judecător: Tatăl dvs. a garantat cu 721.000 de euro pentru a acoperi afacerea dvs. cu inculpata Youness?

Verioti: Nu știu. Nu cunosc sa fi avut eu afaceri cu doamna Youness. Eu am avut o colaborare. Nu știam despre un astfel de transfer. Și nici nu l-am văzut.

Expusă complet de Verioti senior

Anterior, la CAB a dat declarație și Gheorghe Verioti, tatăl lui Constantin Verioti. Acesta a explicat fără menajamente rolul său în „combinația„ Vanessei Youness care s-a folosit de numele lui Emil Boc.

„Mențin declarațiile date anterior în cauza. Nu mai am nimic de declarat.

Avocat : daca ne poate spune pe ordinul de transfer de 720. 621 de euro din 14 iulie 2011 ce ați menționat?

Verioti: Nu îmi amintesc. Cine a stabilit și cum. Nu eu am stabilit suma, ea a fost solicitata de doamna Youness.

Avocat: Deci în contul sumei ce trebuia sa facă Youness?

Situașia a fost exact invers, respectiv dansa s-a angajat sa facă. Pe parcursul 2010 – 2011 pentru ca domnii Pescariu și Florica aveau de primi lt niște bani de la guvern, Youness s-a angajat sa le rezolve treaba.

Ea mi-a spus ca s-a rezolvat și ca își dorește banii. Acesta e motivul pentru care am virat suma de bani. Eu aveam banii de la domnul Pescariu.

Cine a inițiat discuția cu doamna Youness?

În timpul anchetei am făcut declarații complete. Din câte îmi amintesc am fost contactat de domnul Pescariu.

Avea o problema cu încasarea unor bani de la guvern. A auzit ca sunt într-o relație bună cu cineva care poate sa îl ajure.

O știam pe Youness, despre care se crease impresia ca poate interveni la Guvern. Am luat legătura cu ea și a spus ca nu dorește sa discute despre asa ceva (în 2010).

Apoi a spus ca vrea sa discute despre asta, dar nu direct cu domnul Pescariu. I-a transmis sa trimită dosarul cu documentele unde știu eu.

Eu nu știam despre ce e vorba. Inițial pretențiile erau la jumate. Mi-a spus sa ii transmit domnului Pescariu ca pretențiile ei sunt 500-600 de mii de euro și după aceea au crescut la 1 milion de euro.

Nu cred ca m-a sunat, ci ca ne-am întâlnit. În acea perioada ne-am întâlnit de mai multe ori. Uneori la întâlnirile noastre participau și alte persoane.

Av. V-a confirmat Pescariu ca a trimis acea persoana la guvern?

Verioti: Nu știu dacă a trimis sau nu, eu am transmis ce a spus doamna Youness.

Av. Cu domnul Florica v-ați întâlnit vreodată?

Verioti: De mai multe ori.

Av. În ce moneda a remis suma cash, în ce moment, în câte transe, în ce cuantum, unde și la ce interval.

Verioti: Cu certitudine au fost în euro. Cu certitudine a fost diferența de la 700 la 1 milion. Acuma dacă au trei întâlniri sau patru nu pot sa spun. I-am dat inculpatei personal. Ca a fost o data pe săptămână sau o luna nu știu. Fără discuție am achitat diferența de suma pana la 1 milion de euro. Banii erau din vânzarea unei case.

Avocat: Cum primeați banii din vânzarea casei?

Casa era a mea, eu m-am ocupat de construirea ei. Actele erau pe numele meu și al sotiei. Numai ca la un moment dat m-am gândit sa donez jumătate fiicei mele, jumătate fiului meu.

Eu m-am ocupat însă de vânzarea ei. De câte ori primeam bani, automat mergeam la notar unde se confirma ca am primit suma și actele sunt la dosar.

Av. De ce nu ați plătit toată suma în momentul în care Pescariu v-a virat-o?

Motivul este ca dansa mi-a cerut diferența în cash. Dacă nu îmi cerea era mai simplu sa-i transfer. Asa, trebuia sa scot banii din Elveția și sa ii transfer în contul de aici, ceea ce însemna întrebări și comisioane. Eu nu doream sa scot cash. Singurele sume disponibile în cash erau din vânzarea casei”, a explicat martorul la acel moment.

Curtea de Apel București a reluat, miercuri, dezbaterea apelurilor DNA și a Vanessei Youness în dosarul de mare corupție în care aceasta a fost condamnată pe fond la trei ani de închisoare cu executare pentru că ar fi invocat numele fostului premier Emil Boc în mega-afacerea cu licențe de soft.

La termenul de miercuri al procesului judecătorii îl vor audia pe Constantin Verioti, fiul unui afacerist constănțean, prin a căror firme ar fi rulat o parte din banii plătiți de către Pescariu și Florică Vanessei Youness pentru ca aceasta să își trafice pretinsa influență pe lângă fostul premier al României Emil Boc,

Anterior, în 16 decembrie, judecătorii CAB au admis, parțial, cererea de probe a Vanessei Youness.

„Admite, în parte, proba testimonială solicitată de inculpata YOUNESS AMAL VANESSA, respectiv audierea în calitate de martori a numiților VERIOTI GHEORGHE şi VERIOTI CONSTANTIN.

Respinge proba testimonială solicitată de inculpata YOUNESS AMAL VANESSA constând în audierea numiţilor DINU PESCARIU, CLAUDIU FLORICĂ, VERIOTI ELENA, DENIZ GUCCUK și CARMEN ALWAFAI.

Admite, în parte, proba cu înscrisuri solicitată de inculpata YOUNESS AMAL VANESSA, respectiv declarația în formă notarială a numitului DENIZ GUCCUK și fotografiile depuse în cursul ședinței de judecată din 24 noiembrie 2021.

Respinge proba cu înscrisuri solicitată de inculpata YOUNESS AMAL VANESSA, constând în emiterea unei adrese către banca UBS Lausanne.

Prorogă pronunțarea asupra cererii de încuviinţare a emiterii celor două adrese către numiții FLORICĂ CLAUDIU IONUȚ, DINU PESCARIU și către VERIOTI GHEORGHE, ulterior audierii martorilor încuviințați.

Dispune citarea martorului VERIOTI GHEORGHE pentru termenul din 19.01.2022, ora 13.00. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei Curții, azi, 16 decembrie 2021”, se arată în minuta Curții.

Din culise…

După ce a condamnat-o, la finalul lunii mai 2021, în primă fază, la trei ani de închisoare cu executare Tribunalul Bucureşti a motivat decizia.

Vanessa Amal Youness a fost trimisă în judecată în decembrie 2019, fiind acuzată că „în perioada februarie – august 2011 a pretins şi ulterior a primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro, promiţând că va interveni pe lângă un înalt demnitar (n.r. premierul de la acea vreme, Emil Boc) în vederea aprobării unor documente ce priveau licenţele IT pentru produse utilizate de către Ministerul Educaţiei Naţionale în şcoli”.

Potrivit DNA, documentele care vizau achiziţia licenţelor IT au fost aprobate, fără legătură cu influenţa Vanessei Amal Youness, dar tânăra a încasat banii: suma de 720.621 fiind virată în contul unei firme controlate de Youness Amal Vanessa, exact în ziua în care Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a primit confirmarea oficială a aprobării documentelor respective, iar restul sumei i-a fost înmânată inculpatei cash.

Cum se lăuda Vanessa Amal Youness cu influenţa asupra lui Emil Boc

Potrivit DNA, la începutul anului 2011, premierul de la acea vreme, Emil Boc, a refuzat să semneze „Nota privind licenţele pentru produse Microsoft utilizate de către MECTS în şcoli” din cauza lipsei fondurilor. Pe acest fond, oamenii de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, interesaţi de încheierea contractului pentru achiziţia licenţelor IT, au început să caute persoane care l-ar putea influenţa pe Emil Boc să semneze documentul.

Aşa au ajuns la Vanessa Amal Youness, care locuia în acelaşi bloc cu premierul Boc şi care se lăuda că poate influenţa decizia premierului în schimbul unei sume de un milion de euro.

Ancheta DNA a scos la iveală că, în final, nota de fundamentare referitoare la licenţele Microsoft a fost aprobată în Guvern, dar nu s-a găsit nicio probă care să facă legătura între influenţa Vanessei Amal Youness asupra lui Emil Boc în luarea deciziei.

Ce spune Emil Boc despre relația cu Vanessa Amal Youness

Totuşi, la percheziţiile realizate acasă la Vanessa Amal Youness a fost găsit un tratat de Medicină de urgenţă, primit de premierul Boc cu ocazia unei vizite la SMURD Bucureşti. „Am primit în decursul funcţiei de prim-ministru foarte multe cărţi, albume, reviste care îmi erau acordate cu diverse ocazii. În momentul când m-am mutat la Cluj, după câştigarea alegerilor locale din 2012 şi am eliberat şi apartamentul din Bucureşti, ştiu că am lăsat o cutie de cărţi şi reviste, în scara blocului, deoarece nu erau de strictă specialitate juridică sau politologică, lucrări care mă interesau în mod special”, a explicat Emil Boc găsirea tratatului pe care l-a primit de la SMURD Bucureşti în casa Vanessei Amal Youness.

Cu ocazia aceleiaşi declaraţii, Emil Boc a declarat că a cunoscut-o pe Vanessa Amal Youness din întâmplare, în jurul anului 2009 – 2010, când avea calitatea de premier al Guvernului României, în contextul în care aceasta fusese diagnosticată cu o maladie gravă şi astfel i-a solicitat sprijinul pentru a ajunge la un doctor de specialitate. Boc a declarat că Vanessa Amal Youness l-a abordat în curtea blocului unde locuia, iar în perioada în care a deţinut calitatea de premier a întâlnit-o pe Vanessei Amal Youness întâmplător de câteva ori, inclusiv în curtea blocului sau în magazinul Nick din P-ţa Amzei, unde îşi făcea cumpărăturile. Întrebat dacă o cunoaşte pe mama Vanessei Amal Youness, Boc a declarat că „este posibil să o fi întâlnit întâmplător, dar nu-mi amintesc contextul sau locul”. „Nu ştiu cum o cheamă pe mama acesteia. Îmi amintesc doar că erau împreună şi le-am salutat şi probabil am stat de vorbă câteva minute, de complezenţă. Pe inculpata Vanessa Amal Youness am întâlnit-o ultima dată, întâmplător, în urmă cu doi ani, pe o stradă din Cluj, când nu mai aveam calitatea de premier. Mai ţin legătura cu ea telefonic, doar prin mesaje de sărbători”, a mai declarat fostul premier, audiat ca martor în proces.

Vanessa Amal Youness, condamnată pentru trafic de influenţă

În urma procesului judecat la Tribunalul Bucureşti, Vanessa Amal Youness a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, dar sentinţa nu este definitivă, fiind atacată cu apel. „Susţinerea apărării, potrivit căreia acuzaţia formulată de Ministerul Public este dovedită doar de declaraţiile unor persoane interesate, care au fost sau sunt cercetate de Direcţia Naţională Anticorupţie şi care au urmărit şi primit beneficii pentru declaraţiile formulate în prezenta cauză nu este întemeiată, dincolo de declaraţiile acestor persoane, instanţa ascultând şi pe martorii B.B., E.E., H.H. , C.C., J.J.J., despre care nu există date că ar avea vreun interes în prezenta cauză.

Deopotrivă, instanţa a reţinut că declaraţiile martorilor, evaluate anterior, s-au coroborat cu restul probelor şi toate au relevat cu certitudine situaţia de fapt, reţinută în detaliu anterior, şi implicit situaţia de fapt ce se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă”, se arată în sentinţa Tribunalului Bucureşti.

Potrivit judecătorului, fapta de trafic de influenţă a Vanessei Amal Youness este gravă „prin funcţia pe care o deţinea cel asupra căruia a pretins că are influenţă şi de care s-a folosit în activitatea ilicită, una dintre cele mai înalte funcţii de demnitate publică din stat, respectiv Premierul României”. Judecătorul a mai reţinut că persoana asupra căreia Vanessa Amal Youness „reprezenta chiar „dirijorul” bugetului de stat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *